Timișoara primește 44 de autobuze electrice de la Ministerul Dezvoltării Regionale, procedura de achiziție fiind în plină desfășurare. Până să vină noile mijloace de transport, municipalitatea a făcut calcule și a stabilit deja care sunt liniile pe care vor circula, atât pe linii metropolitane, afară din oraș, cât și pe linii expres sau de autobuz.
Ana Munteanu, coordonator Verde pentru Biciclete, a aflat, prin intermediul TION, că, în curând, Timișoara va avea prima șosea cu piste de biciclete late de un metru și jumătate, cu trasee speciale, care vor fi amenajate pe trotuare. Ana Munteanu se declară dezamăgită de această veste și acuză o „lipsă de transparență și de consultare” în derularea acestui proiect, respectiv la realizarea pistelor, care o „sperie profund”.
Pietonii grăbiți, șoferii care nu adaptează viteza la condițiile de mers sau care nu acordă prioritate și bicicliștii. Cu toții s-au clasat pe primele trei locuri în topul cauzelor principale ale producerii accidentelor în Timiș, în perioada ianuarie-septembrie 2019. Aproape jumătate dintre persoanele care au murit pe șoselele din județ în acest interval de timp au fost implicate în accidente rutiere produse din aceste cauze.
ADVERTORIAL. Este logic să ne gândim că o persoană care vinde cazane pe lemne, țevi pentru instalații sau colectoare solare, prin intermediul unui magazin online, nu are o treabă foarte ușoară. Este și cazul lui Pál Szilárd, cel care menține și administrează magazinul online www.melindainstal.ro încă din anul 2014, și sub cârmuirea căruia, în anul 2017, echipa Melinda Instal a înregistrat cea mai mare creștere a vânzărilor în spațiul online.  pe lângă acestea, Pál Szilárd gestionează echipa de comerț online, echipă care în momentul de față s-a extins aproape la dublu față de început. Am vorbit cu el despre nevoile și obiceiurile clienților ”invizibili”, avantajele și dezavantajele vânzării fără frontiere geografice și furnizarea de bunuri pe rafturile virtuale.
Nu se mai strică peste 40.000 de euro pentru un catarg în Piața Libertății, pentru că primarului Nicolae Robu nu-i place cum ar arăta în „piața de evenimente” un stâlp de 25 de metri înălțime cu un drapel uriaș pe el. În schimb, avem în fața catedralei două catarge multifuncționale, spune edilul-șef.

Mapamond

A murit Tim Curry, starul din „The Rocky Horror Picture Show”. Avea 80 de ani
Tim Curry, celebrul actor din „The Rocky Horror Picture Show” și „It”, a murit la vârsta de 80 de ani. Actorul britanic a avut o carieră de peste cinci decenii și a rămas în memoria publicului prin rolurile sale emblematice.

Mapamond

Meta, obligată să scoată miliarde după acuzațiile privind siguranța copiilor pe rețelele sociale
Meta a acceptat să plătească 16,68 miliarde de dolari și să impună noi măsuri de siguranță pentru adolescenți, pentru a evita o sentință într-un proces privind efectele Facebook și Instagram asupra sănătății mintale a copiilor. Acordul trebuie aprobat de un judecător.

România

Răsturnare de situație la Senat: examenul separat de admitere la liceu, din nou în Comisie
Senatul a retrimis la Comisie proiectul privind examenul separat de admitere la liceu. Dezbaterea și votul vor fi reluate pe 1 septembrie, iar până atunci regulile actuale rămân în vigoare. 1

Eveniment

Motociclist rănit în urma unui accident produs la Remetea Mare. Traficul, blocat în zonă
Un motociclist de 60 de ani a fost rănit miercuri într-un accident produs într-o intersecție din Remetea Mare. Acesta a fost transportat la spital, iar polițiștii au deschis un dosar penal. Traficul a fost blocat în zonă. 4

Eveniment

Accident aproape de Lugoj. Un bărbat a ajuns la spital
Un accident a avut loc miercuri între Caransebeș și Lugoj, iar un bărbat a fost rănit.

Eveniment

Bărbat dispărut din Timișoara, căutat de familie și poliție
Un bărbat de 69 de ani este căutat după ce a plecat și nu s-a mai întors acasă, din zona bulevardul Sudului din Timișoara.

Capitală Culturală

Soliști de renume urcă pe scena din Parcul Rozelor la Ruga Timișoarei
Ruga Timișoarei se apropie, iar Parcul Rozelor va deveni, marți, 15 septembrie, locul în care tradițiile bănățene vor fi readuse în prim-plan printr-un spectacol pregătit de Ansamblul „Timișul” al Casei de Cultură a Municipiului Timișoara.

Ştiri din Timiș

VIDEO. Școala specială „Dumitru Ciumăgeanu”, în noua clădire din Giroc, aproape de deschidere. Centrul va putea primi 250 de elevi
Lucrările la noul sediu al Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă „Dumitru Ciumăgeanu” din Giroc au ajuns la final, însă clădirea nu este încă pregătită să primească elevii. Mai sunt necesare câteva intervenții minore, iar apoi urmează procedurile de omologare și acreditare, obținerea avizelor și finalizarea dotării cu mobilier. 1

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici