Se împlinesc 30 de ani de când în Timișoara a izbucnit Revoluția din Decembrie 1989. Sunt 30 de ani de când în Timișoara au fost oprite tramvaiele... Sunt 30 de ani de când a curs sânge pe treptele catedralei... Un fotograf din Timișoara face un arc peste timp, la 30 de ani de la Revoluție, cu ajutorul instantaneelor surprinse în acele zile de alți fotografi. Timișoara de atunci, Timișoara de azi, după 30 de ani...
Premierul Ungariei Viktor Orban a venit sâmbătă, 14 decembrie, la Timișoara, la 30 de ani de la izbucnirea Revoluției din 1989. Premierul Ungariei a venit în urbea de pe Bega la invitația reprezentanților Consiliului Național al Maghiarilor din Transilvania, care organizează, între 12 și 16 decembrie, manifestări pentru marcarea momentului Revoluției din Decembrie 1989, sub genericul „Timișoara 30”.
Caz incredibil la Timișoara! O instituție publică protestează într-un mod inedit față de instituțiile deconcentrate, pentru că așteaptă de ani buni avizele necesare pentru o investiție. Vorbim despre cazul străzii Dr. Ioan Mureșan, care arată ca după război de mai bine de patru ani. S-a scos piatra cubică pentru lucrările din centru și șoseaua a fost lăsată ca o uliță. Direcția de Drumuri „se luptă” de atunci cu diverse instituții, dar protestează acum: s-a pus asfalt pe Ioan Mureșan.
Bubu este un copil de 2 ani și o lună din Timișoara. Este internat în Spitalul Marie Curie din București după ce a făcut o encefalită herpetică, urmată de o encefalită autoimună. Bubu vorbea, cânta, mânca singur. Acum nu mai face aceste lucruri. Are nevoie de tratament, iar acesta este costisitor. Haideți să-l ajutăm!
Este o iarnă importantă pentru Timișoara, primul oraș liber de comunism din România, care marchează în această lună 30 de ani de la Revoluția Română din Decembrie 1989. Programul primăriei este încărcat, ca în fiecare an, iar majoritatea evenimentelor sunt puse la cale de asociațiile de revoluționari din oraș. Luni vine și președintele Klaus Iohannis.
În Țara Morilor de Apă, voluntarii au găsit 243 de mori de apă. Acum, acestea au fost fotografiate și cartografiate pentru a fi introduse într-un ghid destinat turiștilor. Reprezentanții Asociației Acasă în Banat au străbătut, împreună cu voluntarii, aproape 10.000 de kilometri în județul Caraș-Severin, în 16 săptămâni. Un ghid cu aceste mori de apă vă va sta la dispoziție, pentru a le găsi ușor atunci când vreți să le vizitați... O parte din ele vor fi reparate...
Modificări ale tarifelor de colectare a deșeurilor în zonele 0 și 1 Timiș. ADID Timiș și RETIM anunță că noile tarife vor fi applicate începând cu ianuarie 2020. Modificarea vine ca „urmare a modificării valorii contribuției pentru economia circulară, care a înlocuit taxa la depozitare”, anunță ADID Timiș și RETIM.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 25 august 2026, în Timișoara?
Marți, 25 august, ai mai multe motive să ieși în oraș: la Iulius Town te așteaptă reduceri, oferte și surprize. Seara, te poți bucura de un show de stand-up comedy.

Mapamond

Dăunător periculos pentru agricultură, descoperit la Chișinău
O insectă periculoasă pentru vița-de-vie și pomii fructiferi, Lycorma delicatula, a fost depistată pentru prima dată în Republica Moldova, la Chișinău. Deși primul focar a fost eradicat, noi exemplare au fost găsite în alte zone. ANSA recomandă populației să raporteze imediat orice apariție și să verifice mașinile și materialele transportate din zonele afectate.

Mapamond

Ruptură de Moscova? Armenia ia în calcul aderarea la UE
Armenia ar putea depune în curând cererea de aderare la UE, a anunțat premierul Nikol Pașinian, în pofida opoziției Rusiei și a presiunilor pentru organizarea unui referendum.

Eveniment

Cinci răniți, printre care un bebeluș de doar 9 luni, în urma unui accident grav produs în apropiere de Timișoara
Cinci persoane, inclusiv un bebeluș de 9 luni, au fost rănite într-un accident produs pe drumul dinspre Săcălaz către Timișoara, după ce un șofer de 59 de ani a intrat în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar. Toate victimele au fost transportate la spital, iar polițiștii au deschis un dosar penal.

Ştiri din Timiș

Legea ANI, adoptată de Camera Deputaților. Fritz acuză PSD, PNL și UDMR că susțin un amendament „anti-Timișoara”
Camera Deputaților a dat luni un raport favorabil proiectului de modificare a legii ANI, reexaminat după decizia CCR. Dominic Fritz critică forma adoptată și acuză PSD, PNL și UDMR că susțin un amendament pe care îl consideră „anti-Timișoara”. Proiectul ajunge miercuri la Senat, for decizional. 6

Ştiri din Timiș

FOTO. Druckeria sare în ajutorul familiilor rămase fără locuințe după incendiul din Săcălaz
Un incendiu din Săcălaz a lăsat mai multe familii fără locuințe. Oamenii, cazați temporar la Beregsău Mare, au primit sprijin și produse de primă necesitate.

Eveniment

VIDEO. Lovitură pentru o rețea internațională de trafic de droguri. Percheziții în Timiș și în alte județe
DIICOT și polițiștii antidrog au făcut luni 16 percheziții în Timiș și în alte județe, într-un dosar de trafic de droguri și spălare de bani. Gruparea ar fi transportat droguri din Spania în mai multe țări europene, iar anchetatorii au confiscat aproximativ 1,7 tone de cocaină, canabis și hașiș, în valoare de până la 25 de milioane de euro.

Sănătate

FOTO. PET-CT, disponibil la Spitalul Municipal Timișoara. Investigațiile sunt efectuate, în prima etapă, pentru pacienții internați
Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara a pus în funcțiune un aparat PET-CT, achiziționat din fonduri europene. Primele investigații au fost realizate în perioada de instruire a echipei medicale, iar aparatul poate fi utilizat acum pentru pacienții internați în spital. În viitor, acesta ar putea fi disponibil și pe bază de programare.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici