De Bobotează, luni, 6 ianuarie, oamenii au venit la Catedrala Mitropolitană din Timișoara să ia apă sfințită – aghiasma mare. Preoții au pregătit și sfințit peste 4.000 de litri de apă la biserica din centrul Timișoarei. Pe 6 ianuarie, credincioșii prăznuiesc Botezul Domnului sau Boboteaza. La slujbă a fost prezent și E.S. Valery Kuzmin, Ambasadorul Federației Ruse in România.
Timișorenilor li se pregătește o „surpriză” în perioada următoare. Alte trei străzi din Cetate devin pietonale, deși primăria nu a reușit să amenajeze nicio parcare mare pentru ca șoferii care au treabă în zona centrală să-și poată lăsa autoturismele. Robu spune că zona pietonală este un atu al Timișoarei și că a „spionat” destule orașe din România ca să își permită această afirmație.
Călătorie întreruptă pentru șase sirieni, patru adulți și doi copii, la granița României cu Ungaria. Aceștia au fost prinși în timp ce încercau să treacă ilegal granița în țara vecină pentru a ajunge în vestul Europei. Cei șase sunt solicitanți de azil în România și erau însoțiți de un irakian care îi călăuzea.
Una din promisiunile primarului la dezbaterea de buget de anul trecut era realizarea unei rețele coerente de piste de biciclete în oraș și, mai mult, chiar a unei autostrăzi pentru biciclete, care ar urma să lege inclusiv comunele periurbane de Timișoara. Abia la finele anului trecut, însă, primăria a lansat licitația doar pentru studiul de fezabilitate și proiectul tehnic al rețelei de biciclete și, deși a fost bătaie pe contractul de 150.000 de euro, concursul nu s-a finalizat.

Sănătate

Informațiile false despre alergii ajung din mediul online direct în cabinet
Informațiile false sau înșelătoare despre alergii nu rămân doar pe rețelele de socializare, ci ajung și în cabinetele medicale. Asociația Română de Educație în Alergii (AREA) atrage atenția că pacienții se prezintă uneori la consultație cu analize deja făcute, alimente eliminate din dietă sau temeri legate de anumite medicamente, după ce au găsit informații pe internet. 1

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 24 august
Luni, 24 august, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Cariere de Poveste

Dr. Alexandru Râță, vicepreședintele Serviciului de Ajutor Maltez, filiala Timișoara: „Mi-aș dori să fie mai multă implicare în cauzele sociale”
Dr. Alexandru Râță este omul care a reușit să îmbine jurnalismul, comunicarea, mediul universitar și implicarea în comunitate într-un parcurs profesional construit, mai ales, în jurul oamenilor. Cadru didactic la Universitatea de Vest din Timișoara și vicepreședinte al Serviciului de Ajutor Maltez din România, filiala Timișoara, el vorbește despre voluntariat nu ca despre o activitate de timp liber, ci ca despre o formă de responsabilitate și de solidaritate față de cei aflați în nevoie.

Horoscop

Horoscop săptămâna 24–30 august
Horoscopul în această săptămână:

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 24 august 2026, în Timișoara?
Luni vă puteți bucura de mai multe expoziții sau de activități din cultura japoneză.

Ştiri sportive

Lando Norris, victorie spectaculoasă în Olanda! Verstappen, abandon în primul tur
Lando Norris a câștigat Marele Premiu al Olandei de Formula 1, plecând din pole position și fiind urmat de Kimi Antonelli și George Russell, ambii de la Mercedes. Cursa de la Zandvoort a fost marcată de abandonul lui Max Verstappen în primul tur. Pentru Norris este a doua victorie consecutivă din acest sezon, după succesul din Ungaria.

Mapamond

A comandat 300 de pizze pe numele unor politicieni. Ce riscă un tânăr de 23 de ani
Tânăr arestat în Polonia după ce ar fi comandat sute de pizze și alte produse folosind datele unor persoane cunoscute. Comenzile false, însoțite uneori de amenințări, au provocat pierderi restaurantelor din mai multe orașe. Suspectul riscă până la opt ani de închisoare și a fost plasat în arest preventiv. 1

Ştiri din Timiș

FOTO. Druckeria a adus ajutoare în Grebenac, unde incendiile încă amenință comunitatea
Donațiile strânse de Druckeria pentru locuitorii din Grebenac au ajuns la destinație. Timișorenii au trimis apă, alimente, unelte și materiale pentru stingerea incendiilor către comunitatea din Serbia, în timp ce pompierii români și sârbi continuă să lupte cu focarele din zonă.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici