Pentru a proteja viitorilor studenți în contextul pandemiei de coronavirus, Universitatea Politehnica Timișoara va desfășura, pentru anul universitar 2020-2021, înscrieri exclusiv online. Înscrierea se face simplu, iar candidații nu vor mai trebui să bată drumul până la universitate, să se plimbe cu actele sau să stea la rând.
Primăria Timișoara a predat, marți, amplasamentul pentru amenajarea Centrului Cultural Mărășești, care în doi ani ar trebui să fie punctul zero pe harta culturală a orașului. Jumătate din clădire va găzdui Muzeul Cetății, iar în curtea interioară vor fi patru lifturi panoramice. Costă peste 4 milioane de euro.
Mirela Toc, funcționara care a fost pusă să lucreze într-un birou extrem de mic și a fost trimisă la Comisia de Disciplină, și-a primit sentința. A fost acuzată că a stat mai mult pe Facebook decât să lucreze și criticată pentru unele postări făcute pe rețeaua de socializare. A fost sancționată cu mustrare scrisă.
Ştiri din Timiș
Candidații din județul Timiș au depus 405 contestații în cadrul examenului național de Bacalaureat 2026, sesiunea iulie-august, potrivit datelor centralizate de Inspectoratul Școlar Județean Timiș.
Mapamond
Serbia a solicitat și a primit ajutor din partea Rusiei pentru combaterea incendiilor de vegetație, după ce Uniunea Europeană nu mai dispune în acest moment de avioane de stingere a incendiilor disponibile, a anunțat Ministerul sârb de Interne.
1
Eveniment
Un accident rutier s-a produs joi, pe strada Miresei din Timișoara. Două autoturisme au fost implicate, iar în total cinci persoane se aflau în cele două mașini.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara vrea să sprijine blocurile vechi pentru accesarea programului „Lift pentru viață”, însă finanțarea nu este încă disponibilă. În etapa-pilot, doar două blocuri din oraș ar putea primi bani pentru instalarea ascensoarelor.
Eveniment
Un conflict violent izbucnit într-o familie din comuna Bulgaruș s-a încheiat cu doi răniți, după ce un bărbat care avea ordin de protecție ar fi venit la locuința soției sale și ar fi atacat-o cu un cuțit. Fiica lor, în vârstă de 13 ani, ar fi intervenit pentru a-și apăra mama și și-ar fi înjunghiat tatăl. Femeia a fost preluată de echipajele medicale, iar pentru transportul acesteia la spital a fost solicitat un elicopter SMURD.
1
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara (PMT) propune o comisie unică pentru avizarea documentațiilor de urbanism, care va reuni instituțiile implicate și va avea competențe în Timișoara, Dumbrăvița și Ghiroda. Noul sistem ar urma să reducă blocajele și să accelereze avizarea.
Ştiri din Timiș
Lanțul de restaurante Mesopotamia își continuă expansiunea în vestul țării. Astfel, joi a avut loc deschiderea locației cu numprul cinci din județul Timiș, în Dumbrăvița Family Center V, pe strada Conac numărul 41. Clienții au la dispoziție alte patru restaurante în Timișoara.
Ştiri din Timiș
Laurence Rippel va prelua, de la 1 septembrie, conducerea interimară a Teatrului German de Stat din Timișoara, după retragerea managerului Lucian Vărșăndan. Rippel este directorul general adjunct al instituției încă din 2021.
1