Consilierii locali din Timișoara au aprobat proiectele câștigătoare ale primei ediții de bugetare participativă dedicate liceelor. Elevii inițiatori și profesorii coordonatori se vor întâlni vineri cu reprezentanții primăriei la Cinema Studio, urmând ca apoi să înceapă implementarea proiectelor.
Fosta florărie din centrul Timișoarei va fi atribuită Asociației Seeds of Kenosis, organizație care sprijină comunitatea romă din Cerneteaz, într-un proiect marcat de controverse legate de procedură și chirie. Hotărârea a fost adoptată la limită, după o dezbatere tensionată în Consiliul Local.
Un nou exemplu de umanitate și unitate a fost oferit de comunitatea suporterilor timișoreni. Membrii Asociației Druckeria s-au mobilizat la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” din Timișoara, acolo unde sunt internați trei suporteri PAOK răniți, demonstrând că, dincolo de rivalități sportive, rămâne solidaritatea dintre oameni.
Patru autocare pline cu suporteri greci, care ar fi trebuit să ajungă în orașul francez Lyon pentru a-și susține echipa favorită, PAOK Salonic, s-au oprit în seara zilei de marți în fața Spitalului Municipal din Lugoj cu speranța de a afla noi informații despre conaționalii lor răniți în tragicul accident de la Lugojel.
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) va organiza și în acest an programe gratuite de pregătire pentru elevii de liceu, la discipline precum matematică, chimie și informatică, atât pentru bacalaureat, cât și pentru admiterea la facultate. Programele sunt deschise tuturor elevilor, indiferent de opțiunile lor viitoare de studiu.
Autoritățile publice din Regiunea Vest pot accesa finanțări consistente pentru dezvoltarea infrastructurii culturale, printr-un nou apel de proiecte lansat în cadrul Programului Regional Vest. Inițiativa vizează crearea de spații culturale noi, revitalizarea celor existente și extinderea accesului comunităților la cultură, educație și viață creativă.
O tragedie de proporții a lovit comunitatea fotbalistică europeană, după ce mai mulți suporteri ai echipei PAOK Salonic au murit într-un grav accident rutier, produs în timp ce se deplasau spre Lyon, pentru a-și susține echipa favorită. Alte persoane au fost rănite, iar o parte dintre acestea ar urma să fie internate în unități medicale din Timișoara.

Ştiri din Timiș

Sportul ajunge în centrul Timișoarei. Încă vă mai puteți înscrie la prima ediție a Timișoara Playground Festival
Prima ediție a Timișoara Playground Festival va avea loc între 11 și 20 septembrie, în Piața Operei și Piața Libertății. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timișoara și Mons Events. Înscrierile sunt deschise până la 1 septembrie.

Ştiri din Timiș

Competiție de șah, ateliere de creație și Carnavalul Clovnilor Veseli, în weekend, la Iulius Town
Weekendul acesta, „Copiii joacă șah” în Atrium, în cadrul competiției devenite deja tradiție, la atelierele creative au ocazia să descopere lumea LEGO® și a roboticii și să picteze pe figurine de ipsos, iar la Carnavalul Clovnilor Veseli distracția este invitatul special.

Ştiri din Timiș

Festivalul Ceaunelor revine la Bodo. Zeci de echipe se vor întrece în rețete savuroase
Satul Bodo din comuna Balinț se pregătește pentru o nouă zi de sărbătoare. Duminică, 30 august, de la ora 14,30, localnicii și turiștii sunt invitați la cea de-a treia ediție a Festivalului Ceaunelor, un eveniment dedicat gastronomiei, muzicii și, mai ales, comunității.

Cinema

Cinema Timiș vine cu o ofertă de nerefuzat. Saga familiei Corleone, în două seri la Timișoara
Două dintre filmele care au marcat cinematografia americană vor putea fi revăzute pe marele ecran la Timișoara, în cadrul seriei Timeless Timiș. „The Godfather” și „The Godfather: Part II”, regizate de Francis Ford Coppola, vor fi proiectate pe 5 și 6 septembrie, la Cinema Timiș.

România

ANAF lansează două aplicații gratuite pentru verificarea declarației SAF-T. Firmele pot depista erorile înainte de depunere
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) vine în sprijinul contribuabililor cu două aplicații gratuite care permit verificarea mai simplă a datelor raportate prin declarația D406 SAF-T. Instrumentele sunt concepute astfel încât firmele să poată identifica eventualele erori și neconcordanțe înainte de transmiterea declarațiilor către ANAF.

Cinema

Film despre lumea suporterilor, proiectat pe terenul fostului stadion „Dan Păltinișanu”. Timișoara Football Film Festival revine în noiembrie
O proiecție de film va avea loc vineri, 4 septembrie, pe terenul fostului stadion „Dan Păltinișanu” din Timișoara, înaintea celei de-a doua ediții a Timișoara Football Film Festival (TMFF). Documentarul „Ultras”, realizat de regizoarea suedeză Ragnhild Ekner, va fi proiectat în aer liber, pe platoul fostei Peluze Sud, loc care a fost timp de decenii unul dintre punctele importante pentru suporterii timișoreni. 1

Ştiri din Timiș

Turul României aduce la start 23 de echipe din 16 țări și una dintre marile figuri ale ciclismului mondial: Elia Viviani, în stafful echipei naționale a Italiei
Turul României, cea mai prestigioasă competiție ciclistă din țară și una dintre cele mai importante din Sud-Estul Europei, aduce la start 23 de echipe din 16 țări, ediția din acest an reunind aproximativ 150 de cicliști care vor parcurge peste 800 de kilometri, în 5 zile și 5 etape, între 9 și 13 septembrie.

Capitală Culturală

25 de ore de teatru non-stop, la Timișoara
Asociația Bis (Bis Teatru) organizează al XVI-lea festival de teatru independent „25 de ore de teatru non-stop”, o ediție care propune 20 de evenimente în 12 spații din oraș. Cap de afiș al acestei ediții este spectacolul „Lalele, păsări și beton”, producție a companiei Reactor Cluj, anunță organizatorii.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici