Piloții giroceni Patrick și Ionel Pascotă au participat la etapele III și IV ale Campionatului Național de Motociclism Viteză, etape care au contat și în Campionatul European BMU. Dacă tatăl, în cadrul etapei a IV-a a fost nevoit să abandoneze din motive tehnice, fiul Patrick a câștigat ambele etape la clasa Supersport 300 cmc, deși avea concurenți mult mai experimentați.
Peste 1,5 milioane de euro, majoritatea bani norvegieni, vor fi investiți pentru refuncționalizarea Turnului de Apă din Iosefin, viitorul centru cultural al Timișoarei. Primăria Timișoara a pornit licitația pentru execuție, iar turnul ar trebui să fie transformat complet spre sfârșitul lui 2022.
15 proiecții de film, întâlniri cu mai mulți cineaști români invitați, ateliere pentru copii și adolescenți compun cea de-a opta ediție a Festivalului „Ceau, Cinema!”. Competiția din acest an este dedicată tinerilor cineaști. Filmul câștigător duce acasă Trofeul „Răzvan Georgescu”, în valoare de 1.000 de euro.
A fost votat un birou interimar la PNL Timișoara, care este condus tot de Alin Nica. Ședința BPJ a PNL Timiș de marți seară nu s-a lăsat cu excluderi din partid, așa cum s-a anunțat de fapt. După circul de la alegerile de sâmbătă s-a decis doar schimbarea din funcție a lui Claudiu Chira de la PNL Dumbrăvița. UPDATE. Reacția oficială a PNL Timiș.
Deși nu există o statistică reală, sunt tot mai mulți oameni alergici la ambrozie, iar și mai îngrijorător este că alergiile apar la vârste tot mai fragede. Ar trebui luate măsuri pentru a proteja populația, spun medicii. Autoritățile ar trebui chiar să avertizeze oamenii la fiecare sezon polinic. Poliția Locală se pregătește să dea amenzi pentru terenurile neîngrijite.
Copiii de 10-14 ani pasionați de arhitectură și design interior pot participa la o serie de ateliere de vară. Echipa „De-a Arhitectura” vine în ajutorul lor cu un ghid practic de informații și inspirații pentru a-și reamenaja camera. Elevii vor putea ilustra pe machete viziunea lor despre camera ideală, vor face propunerea de amenajare, filmul de prezentare a ideii lor și își vor expune rezultatul în fața tuturor participanților.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 13 august 2026, în Timișoara?
Joi vă puteți bucura de mai multe expoziții.

Ştiri sportive

David Popovici, triplu campion în proba de 100 metri liber din cadrul Campionatului European și un nou record
David Popovici a câștigat medalia de aur în proba de 100 metri liber din cadrul Campionatului European, pentru a treia oară la rând. A stabilit și un nou record al competiției. 1

Ştiri din Timiș

Aquapark la Sânnicolau Mare, în trei ani. Investiție pentru un complex modern „cu prețuri accesibile”
Consiliul Județean Timiș și Primăria Sânnicolau Mare au semnat acordul de parteneriat pentru realizarea unui complex de agrement și turism de aproximativ 4 hectare, cu finanțare prin Programul Regional Vest 2021–2027.

Capitală Culturală

Uneltele care spun povestea Banatului. O nouă expoziție, deschisă la Muzeul Satului din Timișoara
O parte importantă din istoria agriculturii bănățene poate fi descoperită, de miercuri, la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara. Expoziția „Uneltele pământului. Agricultură și meșteșug în Banatul multietnic” aduce în fața publicului obiecte de patrimoniu, unele prezentate pentru prima dată, și deschide un nou spațiu expozițional al muzeului.

Eveniment

Accident cu două persoane rănite pe Calea Torontalului
Miercuri polițiștii au intervenit la un accident produs pe Calea Torontalului din Timișoara.

Ştiri din Timiș

Giroc și Chișoda intră în rețeaua STPT. Ce se schimbă pentru călători din 17 august
Locuitorii din Giroc și Chișoda vor beneficia, începând cu data de 17 august, de un nou sistem de transport public. Serviciul va fi preluat de Societatea de Transport Public Timișoara (STPT), iar localitățile vor fi deservite de liniile metropolitane M3 și M32.

Ştiri din Timiș

Timișoara, orașul care se mișcă cel mai mult seara. Cum arată mobilitatea din Banat și Crișana
Timișoara este, de departe, cel mai dinamic oraș din Banat și Crișana în ceea ce privește cursele Uber, iar ora 22:00 este momentul de vârf al mobilității de seară. Datele companiei arată însă că ritmul deplasărilor diferă semnificativ de la un oraș la altul. 1

Eveniment

Au dat foc vegetației uscate, dar focul a scăpat de sub control, aproape de Lugoj
Un incendiu izbucnit miercuri la Țipari s-a extins rapid pe aproximativ 3.500 de metri pătrați de vegetație uscată și a cuprins o anexă în care era depozitat fân. Flăcările s-au apropiat periculos de locuințele din zonă, însă pompierii din Lugoj au reușit să oprească extinderea focului. Din fericire, nu au fost victime.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici