Pe un teren eliberat de zidurile fortificației și parcelat spre vânzare s-a ridicat într-un an unul dintre „cele mai frumoase palate din Timișoara și sigur cel mai frumos de pe Surogat” - Palatul Löffler. Cele trei etaje, 46 de apartamente și 142 de camere au fost repede ocupate de chiriași, fiind cele mai dorite din oraș. Descoperiți povestea palatului emblematic pentru Timișoara, alături de Muzeul Național al Banatului.
Un concurs de angajare de la Spitalul Județean i-a atras atenția unui cititor Tion, care spune că are suspiciuni că acesta ar fi aranjat. Șefa de la Personal s-a înscris pentru un post de psiholog la Centrul de Hemodializă, iar documentul care spune că a trecut de proba dosarelor este semnat chiar de o subalternă. Asta în timp ce directorul de la Județean spune că biroul condus de ea nu are treabă cu concursurile...
Breteaua de acces spre București din zona sensului giratoriu din Margina va fi utilizată pentru fluidizarea traficului și pentru accesul spre Timișoara. Soluția este temporară și va fi folosită de joi, începând cu ora 14. Atât la coborâre, cât și la urcarea pe autostradă, se formau cozi, iar timpii de așteptare erau de zeci de minute.
Dacă îți dorești să te implici în îmbunătățirea calității vieții, conservării și protejării mediului, sâmbătă poți ajuta la curățarea orașului de gunoaiele aruncate de oamenii certați cu legea, dar mai ales cu „bunul simț”. Vino doar cu „spritul de schimbă-lume” la Casa Tineretului. Vei primi toate echipamentele necesare pentru colectarea deșeurilor.
După lansarea platformei de telemedicină Clinica Virtuală, Rețeaua de sănătate REGINA MARIA inaugurează un hub medical dedicat consultațiilor online. Această decizie vine în contextul creșterii cu 32% a numărului de programări pentru consultații la distanță, în ultimul an. Hubul medical este situat în incinta Iulius Mall din Timișoara și oferă un spațiu modern pentru 75 de medici care acordă consultații medicale online pacienților din întreaga țară.
Cristian Ghinea, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, este așteptat vineri, 23 iulie, la Timișoara. Se va întâlni cu primarul Dominic Fritz, cu viceprimarul Ruben Lațcău și cu vicepreședintele CJ Timiș Cristian Moș, cu care va merge împreună pe șantiere. Va anunța și proiectele finanțabile prin PNRR.
Șase spitale din Jimbolia, Lugoj, Făget, Sânnicolau Mare, Timișoara și Deta vor primi în total 317.000 de euro pentru achiziția de echipamente medicale noi. Banii vin din partea Consiliului Județean Timiș, prin programul de minimis și sunt necesari pentru aparate precum: un ecograf pentru obstetrică-ginecologie, o instalație de radiologie mobilă full digitală și o masă electrică de operație.

Ştiri din Timiș

Un portal de lumină conectează cartierele Timișoarei în timp real. Cum pot interacționa timișorenii
Timișoara devine, în această vară, scena unui experiment urban spectaculos. „The Mirror Portal”, o instalație interactivă de lumină și tehnologie, le permite oamenilor aflați în cartiere diferite să interacționeze în timp real, prin mișcare și semnale vizuale.

Ştiri din Timiș

Se schimbă regulile pentru angajarea străinilor în Timiș. Noua platformă WorkinRomania a fost lansată
Angajatorii din Timiș care vor să recruteze persoane din state aflate în afara Uniunii Europene trebuie să țină cont de noile reguli privind accesul străinilor pe piața muncii. De câteva zile, procedurile sunt gestionate prin platforma electronică WorkinRomania.gov.ro, lansată de Ministerul Afacerilor Interne.

Sănătate

Ce poate descoperi o ecografie abdominală. Medicii explică atunci când este recomandată investigația
Durerea abdominală, balonarea persistentă, greața, tulburările digestive sau scăderea în greutate fără o cauză clară sunt câteva dintre situațiile în care medicul poate recomanda o ecografie abdominală. Investigația nu folosește radiații și poate oferi, într-un timp relativ scurt, informații despre mai multe organe din abdomen, explică medicii de la Spitalul CFR Timișoara.

Mapamond

Noi reguli pentru ambalaje în UE. Limite pentru substanțele care nu se descompun în mediu și măsuri pentru reducerea plasticului
Noile reguli europene privind ambalajele au intrat în vigoare de astăzi, 12 august, și introduc, printre altele, limite la nivelul Uniunii Europene pentru PFAS, cunoscute drept „substanțe chimice eterne”, în ambalajele care intră în contact cu alimentele. În plus, sunt stabilite măsuri pentru reducerea cantității de deșeuri de ambalaje, în special a celor provenite din materialele plastice pe bază de petrol, relatează Reuters.

România

Aplicația e-Terra a revenit online. Zeci de mii de cereri, recuperate după perioada de nefuncționare
Aplicația informatică e-Terra și-a reluat activitatea, iar autoritățile au început recuperarea întârzierilor acumulate în perioada în care sistemul nu a fost disponibil. Începând de miercuri, 12 august, persoanele autorizate să execute lucrări de cadastru, experții tehnici-judiciari și executorii judecătorești au din nou acces la aplicație.

Capitală Culturală

De la zeul Soare al romanilor la eclipsa de azi. Poveste de aproape 2.000 de ani, legată de Timișoara
Un spectacol astronomic rar va putea fi observat miercuri seara, 12 august, la Timișoara. Luna va trece prin fața Soarelui în apropierea apusului, iar eclipsa parțială va putea fi urmărită timp de câteva zeci de minute. Momentul astronomic este legat, într-un mod spectaculos, de o poveste veche de aproape 2.000 de ani, păstrată în patrimoniul Muzeului Național al Banatului.

Ştiri din Timiș

Fir de contact rupt, probabil de un utilaj agricol, pe Magistrala 100. Trenurile întârziate au fost preluate de locomotive diesel
Magistrala 100 a CFR a rămas fără tensiune în noaptea de marți spre miercuri, după ce un fir de contact a fost rupt, cel mai probabil de un utilaj agricol. Circulația a fost blocată până dimineață.

Ştiri din Timiș

Reguli noi pentru meciurile din Timiș. Ce se schimbă pe stadioane după modificarea Legii privind competițiile sportive
Noile reguli privind organizarea și desfășurarea competițiilor sportive au fost analizate, miercuri, 12 august, în cadrul unei ședințe organizate de Prefectura Timiș. Reprezentanții instituțiilor, cluburilor și structurilor sportive din județ au discutat despre responsabilitățile organizatorilor și măsurile necesare pentru ca viitoarele competiții să se desfășoare în condiții de siguranță. 1

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici