Școala de vară „Ș(o)apte de poveste” își deschide porțile de săptămâna viitoare. În Hambarul cu Carte, timp de șapte zile, cei peste 20 de copii din ciclul primar din Comloșu Mic și Comloșu Mare vor fi implicați în diverse activități ce vor viza competențe de citit-scris, matematică, științe și abilități practice.
Colterm rămâne fără director de săptămâna viitoare, când expiră mandatul lui Petre Nenu, care nu ar mai putea fi prelungit. Din partea primăriei nu se aude nimic, iar societatea de termoficare nu a organizat încă un concurs pentru postul de manager. Mai mult, nu ar fi fost pusă în practică nici organigrama care prevedea desființarea unor posturi de director, iar șeful CA dă de înțeles că încă nu s-a discutat problema cu cei din PMT.
ADVERTORIAL. S.C LA RION'S DELICES SRL anunta lansarea proiectul cu titlul ”Granturi pentru capital de lucru acordate beneficiarilor IMM-uri cu activitate economica in unul din domeniile de activitate prevazute in anexa nr. 2” proiect nr RUE M2-11796 înscris în cadrul Măsurii ”Granturi pentru capital de lucru”, instituită prin OUG nr 130/2020.
Reprezentanții Casei de Cultură Timișoara au reinventat tradițională rugă a orașului. Ruga Timișoarei este „înghițită” de „Banatica”, un fel de festival organizat sub deviza „diferiți, dar împreună”. Vor fi, de fapt, trei zile cu evenimente: expoziții, piese de teatru, degustări, ateliere, paradă a costumelor populare și spectacole folclorice.

Ştiri din Timiș

Anunț de licitație pentru mașinile abandonate în Timișoara
Subscrisul Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice din Municipiul Timișoara - TIMPARK, cu sediul în Municipiul Timișoara, Splaiul Nicolae Titulescu, nr. 10, jud. Timiș, CIF RO45421239, e-mail: juridic@timpark.ro și număr de telefon: 0256493393, anunță organizarea licitației deschisă cu strigare, pentru valorificarea următoarelor vehicule fără stăpân/abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unității administrativ-teritoriale Municipiul Timișoara, trecute de drept în proprietatea privată a Municipiului Timișoara:

Ştiri din Timiș

Sâmbătă seară se închide Pasajul Iulius. De luni, restricții pe etape și în Freidorf, timp de două luni
Sâmbătă, traficul va fi închis temporar în zona Iulius pentru „CODRU Running Rave”, iar de luni încep restricții etapizate în Freidorf, pentru lucrări la rețeaua electrică. 1

Sănătate

Peste 500 de medici sunt așteptați la Timișoara, la conferința de pneumologie pediatrică. Inteligența artificială, printre temele ediției din acest an
Peste 500 de medici sunt așteptați la Timișoara, în perioada 7-10 octombrie, la PNEUMOPED 2026, Conferința Națională cu Participare Internațională de Pneumologie Pediatrică și Fibroză Chistică. Evenimentul va reuni specialiști care vor discuta despre diagnosticul și tratamentul bolilor respiratorii la copii, de la afecțiuni frecvente precum astmul și pneumoniile până la terapii noi și utilizarea inteligenței artificiale în ecografia pulmonară.

Ştiri din Timiș

Costul renovării Centrului de Recuperare Neuropsihiatrică Găvojdia a crescut la peste 9,2 milioane de lei. CJ Timiș a actualizat valoarea proiectului
Consiliul Județean Timiș a aprobat, în ședința de marți, valoarea actualizată a proiectului de renovare energetică a clădirii Corp C1 de la Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Găvojdia. Proiectul este finanțat prin PNRR, iar suma totală a ajuns la 9,26 milioane de lei, cu TVA inclus, față de aproximativ 7,82 milioane de lei prevăzuți inițial.

Ştiri din Timiș

Consiliul Județean Timiș a lansat licitația pentru proiectarea unei noi săli de concerte în centrul Timișoarei. Investiția este estimată la 35-40 de milioane de euro
Consiliul Județean Timiș a lansat licitația pentru proiectarea unei noi săli de concerte pentru muzică contemporană, care ar urma să fie construită în zona centrală a Timișoarei, în spatele clădirii Materna, pe terenul unde funcționează în prezent parcarea Consiliului Județean. Contractul scos acum la licitație vizează proiectarea și documentațiile necesare pentru viitoarea construcție, nu lucrările propriu-zise. 4

Ştiri din Timiș

Trebuia să își piardă Fritz mandatul? Explicațiile unui avocat pentru Tion.ro
Conflictul de interese în care a fost găsit Dominic Fritz nu duce la pierderea mandatului, susține avocatul Cristian Faur. Prefectul l-a sancționat cu 10% din indemnizație timp de șase luni, iar legea prevede și o interdicție de a candida, soluție corectă în acest caz, conform avocatului. 6

Sănătate

Pierderea dinților poate afecta mai mult decât zâmbetul. Ce spun medicii despre refacerea danturii
Pierderea unuia sau a mai multor dinți nu este doar o problemă estetică. Medicii explică faptul că lipsa dinților poate afecta masticația și vorbirea și poate duce, în timp, la modificări ale poziției dinților rămași, probleme de ocluzie și pierdere osoasă. La Clinica Universitară de Protetică Dentară, parte a Ambulatorului de Stomatologie al Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara, pacienții pot beneficia de mai multe tipuri de tratamente pentru refacerea danturii. 1

Ştiri din Timiș

Timișoara, cel mai accesibil mare oraș din România. Cea mai scumpă zonă, comparabilă cu cele mai ieftine cartiere din Cluj
O analiză a Imobiliare.ro arată că Timișoara rămâne cel mai accesibil mare oraș din România pentru cei care vor să cumpere o locuință, chiar dacă și aici există zone în care prețurile trec de pragul de 2.000 de euro/pm. 2

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici