O nouă actualizare a listei țărilor cu risc epidemiologic ridicat va intra în vigoare de duminică, 3 octombrie, de la miezul nopții. În zona roșie trec România, Bulgaria și Republica Moldova. Unele țări ar putea cere românilor test negativ chiar dacă sunt vaccinați, pentru a nu intra în carantină.
Înainte de a vorbi despre noile locuri de parcare din cartiere, Roxana Iliescu crede că ar trebui analizată situația garajelor, care sunt folosite „pentru orice altceva decât parcarea mașinii”. Consilierul local Pro România spune că nu ar trebui să existe niciun garaj pe domeniul public și se va implica în identificarea și demolarea lor, în vederea amenajării „în principal, de noi parcări la sol, supraetajate sau acolo unde este posibil, subterane”.
Primul tramvai produs de firma Bozankaya este încă în teste, deși termenul la care ar fi trebuit să fie pus în circulație se apropie cu pași repezi. Garnitura mai trebuie să treacă niște probe, dar au apărut câteva probleme, așa că timișorenii s-ar putea plimba cu el abia în noiembrie. Dacă totul merge bine.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a decis, joi, noi măsuri anti-Covid pentru localitățile unde incidența a crescut peste anumite praguri. În Timișoara, Giroc, Parța, Remetea Mare și Sânmihaiu Român intră de vineri în vigoare carantina de noapte toate săptămâna, în timp ce pentru alte localități se aplică carantina de weekend.
Problema abandonului de deșeuri pe domeniul public rămâne în atenția polițiștilor locali. Miercuri, un bărbat a fost surprins în zona Complexului Studențesc în timp ce arunca mai mulți saci cu deșeuri. Individul s-a ales cu o amendă de 10.000 de lei și a fost pus să-și ridice gunoaiele și să le predea unui operator autorizat în cel mult 24 de ore.
Timișorenii care vor să știe ce se întâmplă cu sistemul de parcare din oraș au fost invitați încă de săptămâna trecută la o dezbatere publică, vineri, în sala de consiliu a primăriei. Discuțiile se mută online, în contextul creșterii numărului de cazuri de infectări cu coronavirus, anunță Primăria Timișoara.
Patru piețe și 12 străzi din zona Traian vor intra în reabilitare. Primăria Timișoara caută proiectant pentru regenerarea urbană a zonei. Se promite de ani buni reabilitarea Pieței Traian. Pe unele străzi va fi restricționată sau interzisă circulația, altele vor fi cu „shared space”, iar în piață vor fi locuri pentru terase și arbuști care vor sta verzi tot timpul anului.
Mapamond
Peste 20.000 de persoane au fost evacuate începând de vineri în provincia canadiană Columbia Britanică, situată în vestul țării, din cauza unui incendiu de vegetație masiv și cu propagare rapidă.
Sănătate
Canicula nu înseamnă doar risc de deshidratare, ci și nevoia de a adapta alimentația. Medicii Spitalului Clinic CFR Timișoara recomandă mese ușoare, alimente bogate în apă și evitarea alcoolului și a băuturilor foarte dulci.
Ştiri din Timiș
Noi restricții de circulație intră în vigoare de luni, 10 august, în Timișoara. Lucrările de pe bulevardul Liviu Rebreanu intră într-o nouă etapă, iar STPT va interveni la liniile de tramvai din zona Prefecturii.
2
România
Platforma e-Terra ar urma să devină funcțională în cursul săptămânii viitoare, după finalizarea testelor de securitate, funcționalitate și performanță, anunță Guvernul.
1
Turism
Istanbulul este unul dintre cele mai fascinante orașe din lume, însă nu trebuie să ai un buget generos pentru a-l descoperi. Dincolo de muzeele și palatele celebre, metropola întinsă pe două continente ascunde zeci de atracții care pot fi vizitate gratuit: moschei impresionante, cartiere istorice, parcuri, piețe, faleze și puncte de belvedere cu panorame spectaculoase asupra Bosforului și Cornului de Aur. Dacă plănuiești o vacanță în fostul Constantinopol, iată o listă cu locuri care merită puse pe itinerariu fără să scoți bani din buzunar.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții sau un concert.
Capitală Culturală
Suverană în sufletele îndrăgostiților de arta lirică, Violetta Valéry va deschide stagiunea 2026/2027 a Operei Naționale Române din Timișoara (ONRT), prima în care manager al celei mai importante scene a urbei este dirijorul Mihnea Ignat. Invitată pentru a interpreta rolul principal al capodoperei verdiene este soprana italiană Claudia Pavone. Opera Traviata a fost montată chiar din prima stagiune a scenei lirice timişorene, în 1947, în regia Acăi de Barbu.
Mapamond
Nivelul foarte scăzut al Dunării a făcut vizibile rămășițele vechiului Pod al lui Constantin, construit în anul 328 d.Hr., în timpul împăratului Constantin I.