Obișnuit cu premiere naționale și europene, Timișoara devenea, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, primul oraș din România în care a fost introdus troleibuzul ca sistem de transport public în comun. Modelul Marelli excela la „capitolele viteză de deplasare, consum scăzut și silențiozitate”.
ADVERTORIAL. Copilul tău este pasionat de tehnologie și IT? Are între 10 și 14 ani? În acest caz, Orange îl așteaptă în programului SuperCoders, în cadrul caruia pot să își dezvolte gratuit abilitățile digitale. Cei mici își pot testa cunoștințele de Scratch participând la concursul național, unde pot câștiga unul dintre cele 50 de locuri în Academia SuperCoders, dar și super premii. Înscrierile se fac accesând https://oran.ge/SuperCoders12 până pe 18.11.2021, ora 23:59.
În curând, timișorenii care merg la cumpărături în Piața Iosefin vor putea să se și tundă acolo sau să își ducă ceasul la reparat. Ori poate să își cumpere un bilet de vacanță, pe lângă legumele necesare. Conducerea societății de piețe deschide un sector dedicat serviciilor, cu 20 de spații. Iar la anul amenajează și terasa, care se va numi Iosefin Rooftop.
Copiii cu diverse afecțiuni la inimă vor putea fi operați la Institutul de Boli Cardiovasculare (IBC) din Timișoara, din luna noiembrie. Totul este pregătit ca procedurile să poată fi reluate. Arhiepiscopia Timișoarei asigură dotarea cu 16 paturi, pentru terapie intensivă, cât și pentru recuperare. Șase au ajuns săptămâna trecută.
Asociația Femeilor Creștin Ortodoxe din Timișoara oferă o masa caldă celor 18 copii de la școala „Antim Ivireanul” prin proiectului „Adoptă o familie”. Din luna octombrie, cei de la asociație au hotărât să sprijine mamele greu încercate, care stau foarte mult lângă copiii lor, bolnavi de cancer, internați la Spitalul „Louis Țurcanu” din Timișoara. Implică-te și tu!
Societatea de Drumuri Municipale a decontat lucrări de aproape 24 de milioane de lei pentru reparațiile la străzile și trotuarele din Timișoara, în primele nouă luni din 2021. Este mai mult de jumătate din suma plătită de primărie pentru astfel de lucrări pe tot parcursul anului 2020. Viceprimarul Ruben Lațcău spune că a scăzut costul de reparații.

Cinema

Documentarul săptămânii: „Monsters of God”, povestea din spatele comerțului ilegal cu animale exotice
Recomandarea din această săptămână este „Monsters of God”, un documentar împărțit în cinci episoade care explorează lumea traficului ilegal cu reptile și oamenii care au contribuit la transformarea unei pasiuni de nișă într-o afacere clandestină cu ramificații internaționale.

Ştiri din Timiș

FOTO. Un părinte din Timișoara a primit premiul I la nivel național la Gala Elevului Reprezentant
Un timișorean a primit premiul I la nivel național, la categoria „Părinte - agent al schimbării”, în cadrul celei de-a IX-a ediții a Galei Elevului Reprezentant, organizată de Consiliul Național al Elevilor.

Ştiri din Timiș

VIDEO. Arena „Eroii Timișoarei”, aproximativ 85% gata. Când va fi montat gazonul și când va fi inaugurat stadionul
Lucrările la Arena „Eroii Timișoarei” din Calea Buziașului au ajuns la un stadiu de aproximativ 85%. Deși canicula a întrerupt temporar montarea acoperișului, constructorul estimează că stadionul ar putea fi recepționat înainte de termenul contractual din decembrie.

Eveniment

VIDEO. Carambol în zona Metro din Calea Șagului. O persoană a fost rănită
Patru mașini s-au accidentat vineri în zona Metro din Calea Șagului, traficul fiind afectat.

Eveniment

A vândut anvelope și piese auto ani la rând, dar nu a declarat veniturile. Prejudiciu de aproape 30.000 de euro
A vândut ani la rând anvelope, jante și piese auto în toată țara, însă fără să își autorizeze activitatea și fără să declare veniturile obținute. Acum, un bărbat din Timiș a fost trimis în judecată pentru evaziune fiscală, iar procurorii spun că prejudiciul adus statului depășește 150.000 de lei.

Eveniment

Live-uri obscene urmărite de peste 22.000 de oameni. Doi bărbați din Timiș au fost reținuți
Doi bărbați au fost reținuți de polițiștii din Timiș după ce ar fi transmis în direct, pe o platformă de socializare, videoclipuri cu conținut sexual explicit și acte de exhibiționism. Unele dintre transmisiuni au strâns peste 22.000 de spectatori, iar anchetatorii au deschis un dosar penal pentru ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Eveniment

Un elev și-a ucis bunicii, apoi a deschis focul într-un liceu din Thailanda. Opt persoane au murit și mai multe au fost rănite
Cel puțin opt persoane au murit, iar alte cel puțin 15 au fost rănite în urma unui atac armat produs vineri într-un liceu din provincia Nonthaburi, la periferia Bangkokului. Potrivit Mediafax, care citează Reuters, autorul atacului era elev al școlii și și-ar fi ucis mai întâi bunicii, înainte de a deschide focul asupra profesorilor și colegilor.

Ştiri din Timiș

Noile sisteme de tarifare a rovinietei și TollRo intră în vigoare pe 31 august. Noul plan de tarifare se aplică de la 1 octombrie
CNAIR anunță că, din 31 august, va deveni operațional Sistemul de Tarifare Rutieră Electronică din România (STRR), împreună cu TollRo pentru camioanele de peste 3,5 tone. Tarifele vor fi aplicate efectiv începând cu 1 octombrie.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici