Divizia de inginerie Porsche din România își extinde rețeaua de centre de inovare pentru dezvoltarea vehiculelor inteligente prin deschiderea, în 2022, a noului său birou în clădirea United Business Center (UBC) 0 din Iulius Town Timișoara. Compania de talie mondială va ocupa o suprafață de 2.100 mp, iar echipa va asigura dezvoltarea proiectelor în domeniul auto în conformitate cu noile tendințe. Momentan, inginerii Porsche își desfășoară activitatea într-un spațiu temporar din UBC 3.
Drumul Boilor se închide până în 11 decembrie. Primăria Timișoara anunță lucrări serioase pe șantier
Șoferii care se aventurau pe noul drum de legătură dintre Timișoara și Moșnița trebuie să revină pe vechiul traseu. Drumul Boilor se închide complet de marți, 16 noiembrie, până la 11 decembrie. Se pregătește asfaltul.
Scandal la sediul Casei de Cultură Timișoara, pentru Târgul de Crăciun. Comercianții care au depus dosare pentru a ocupa căsuțele care vor fi amplasate în centru au mers peste conducerea instituției, după ce jumătate dintre ei au fost respinși. Au depus contestații, dar nu au mari speranțe, pentru că a fost înjumătățit numărul de căsuțe. Vor fi doar 50, cu tot cu cele din zona de mâncare.
ADVERTORIAL. De ce și cum să alegi un aparat de cafea care folosește capsule? Pentru a te ajuta să vezi mai clar diferențele față de un filtru obișnuit și să bei cafea într-un mod informat, iată care sunt avantajele și dezavantajele acestor aparate de cafea. Și iată și principalele diferențe dintre Dolce Gusto, Nespresso și Tassimo.
ADVERTORIAL. Un bărbat modern a aflat de mult că diferitele modele de genți și borsete bărbați sunt un accesoriu vestimentar important. Acestea adaugă stil oricărei ținute și îi subliniază caracterul. In magazinul online CCC vei găsi, pe lângă borsete, serviete clasice, genți de voiaj si genți de umăr confortabile, pe care le poți include în ținute, în funcție de stilul tău vestimentar sau în funcție de situație.
Ştiri din Timiș
Un timișorean a primit premiul I la nivel național, la categoria „Părinte - agent al schimbării”, în cadrul celei de-a IX-a ediții a Galei Elevului Reprezentant, organizată de Consiliul Național al Elevilor.
Ştiri din Timiș
Lucrările la Arena „Eroii Timișoarei” din Calea Buziașului au ajuns la un stadiu de aproximativ 85%. Deși canicula a întrerupt temporar montarea acoperișului, constructorul estimează că stadionul ar putea fi recepționat înainte de termenul contractual din decembrie.
Eveniment
Patru mașini s-au accidentat vineri în zona Metro din Calea Șagului, traficul fiind afectat.
Eveniment
A vândut ani la rând anvelope, jante și piese auto în toată țara, însă fără să își autorizeze activitatea și fără să declare veniturile obținute. Acum, un bărbat din Timiș a fost trimis în judecată pentru evaziune fiscală, iar procurorii spun că prejudiciul adus statului depășește 150.000 de lei.
Eveniment
Doi bărbați au fost reținuți de polițiștii din Timiș după ce ar fi transmis în direct, pe o platformă de socializare, videoclipuri cu conținut sexual explicit și acte de exhibiționism. Unele dintre transmisiuni au strâns peste 22.000 de spectatori, iar anchetatorii au deschis un dosar penal pentru ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Eveniment
Cel puțin opt persoane au murit, iar alte cel puțin 15 au fost rănite în urma unui atac armat produs vineri într-un liceu din provincia Nonthaburi, la periferia Bangkokului. Potrivit Mediafax, care citează Reuters, autorul atacului era elev al școlii și și-ar fi ucis mai întâi bunicii, înainte de a deschide focul asupra profesorilor și colegilor.
Ştiri din Timiș
CNAIR anunță că, din 31 august, va deveni operațional Sistemul de Tarifare Rutieră Electronică din România (STRR), împreună cu TollRo pentru camioanele de peste 3,5 tone. Tarifele vor fi aplicate efectiv începând cu 1 octombrie.
Ştiri din Timiș
Primul loc de joacă modernizat prin noul program al Primăriei Timișoara a fost finalizat pe strada Orșova. Spațiul a fost complet reamenajat, cu echipamente noi, alei și iluminat modernizate, mobilier urban și zone verzi refăcute, urmând și alte investiții în cartiere.
1