Asocierea S.C. SPEDITION UMB S.R.L. – S.C. TEHNOSTRADE S.R.L. – S.C. SA & PE CONSTRUCT S.R.L. – EURO-ASFALT, care a câștigat licitația pentru proiectarea și construcția celor 9,13 kilometri lipsă din autostrada Lugoj-Deva, mai exact tronsonul de la Margina la Holdea, trebuie să finalizeze proiectul în luna mai. Acolo, zilnic se înregistrează cozi kilometrice.
Un protocol de colaborare între Consiliul Județean Timiș (CJT) și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. (CNAIR) a fost aprobat, vineri, de către consilierii județeni în cadrul unei ședințe extraordinare ce a avut loc în sistem de videoconferință. Astfel, circulația spre un drum de mare viteză va fi fluidizată.
ADVERTORIAL. dm drogerie markt a lansat, la începutul lunii februarie 2023, o campanie care promovează inspirația venită din artă. În cadrul acesteia, artistul Flaviu Roua a realizat, la Timișoara, cea mai mare pictură pe mesh din România, folosind vopsele ecologice, care purifică aerul. Lucrarea are 780 mp și este formată din două portrete a câte 19 metri înălțime. Este expusă pe clădirea Pasmatex, un loc emblematic pentru arta stradală din Timișoara.
Alexandru Proteasa, vicepreședintele Consiliului Județean Timiș (CJT), solicită Ministerul Transporturilor să rezolve o problemă pe ruta Timișoara – Urseni. Cererea liderului administrației județene nu a fost făcută la întâmplare joi seara, întrucât vineri, Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor și Infrastructurii se va afla la Prefectura Timiș, unde va susține o conferință de presă. UPDATE. Reacția ministrului Grindeanu
Ca în fiecare an, înainte de Valentine`s Day începe căutarea darurilor pentru persoanele dragi. Restaurantele din Iulius Town au pregătit experiențe culinare pentru tine și sufletul tău pereche, pentru seara de Valentine`s Day, iar dacă vrei să oferi și un cadou special poți să treci și pe la Târgul de Valentine`s Day din Iulius Town. (P)
Eveniment
Un adolescent de 17 ani, fără permis, a provocat accidentul mortal de la Giroc, după ce a fugit de polițiști. Pasagera de 18 ani a murit la spital. Tânărul a ieșit pozitiv la canabis, iar ulterior i-au fost recoltate probe de sânge. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore.
Mapamond
Parlamentul Bulgariei a interzis creşterea şi sacrificarea animalelor exclusiv pentru obţinerea blănurilor, precum nurcile, vulpile şi şinşilele. Cei care încalcă legea riscă amenzi de până la 10.000 de euro. Măsura urmăreşte să prevină apariţia fermelor de blănuri în Bulgaria. În România, o interdicţie similară, care vizează nurcile şi şinşilele, va intra în vigoare la 1 ianuarie 2027.
Ştiri din Timiș
Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara se pregătește să deschidă un bloc operator modern, dotat cu patru săli de operație, inclusiv una destinată neurochirurgiei. Investiția face parte din proiectul de modernizare a unității medicale, pentru care Primăria Timișoara a alocat aproape 60 de milioane de lei din bugetul local.
Eveniment
Tânărul de 17 ani, care a provocat accidentul mortal de sâmbătă seara, din Giroc, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii timișeni. Adolescentul conducea fără permis un autoturism pe care l-a luat fără acordul proprietarei și nu a oprit la semnalele polițiștilor, încercând să fugă. În urma accidentului, o tânără de 18 ani, aflată pe scaunul pasagerului, a murit. UPDATE. Adolescentul, arestat la domiciliu pentru 30 de zile
7
Lugoj
Șoferii și pietonii din Lugoj trebuie să se pregătească pentru noi restricții de circulație. Începând de luni, 16 noiembrie 2026, traficul rutier și pietonal va fi închis complet pe un tronson al Splaiului 1 Decembrie 1918. Restricțiile vor rămâne în vigoare până la 16 mai 2027 pentru desfășurarea unor lucrări de modernizare.
România
În timp ce în majoritatea țărilor europene profesorii, medicii și specialiștii IT se numără printre angajații cel mai greu de recrutat, România are o problemă diferită. Cele mai mari dificultăți de angajare sunt întâlnite în agricultură, silvicultură și pescuit, urmate de învățământ și de funcțiile de conducere, potrivit unui raport al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).
5
România
Două nave comerciale au fost lovite de drone în apele teritoriale ale României, în apropiere de Sulina, în noaptea de sâmbătă spre duminică. În urma incidentelor, la bordul unui petrolier și al unui vrachier au izbucnit incendii, care au fost stinse de echipajele celor două nave. Potrivit Ministerului Apărării Naționale, nu au fost înregistrate victime. UPDATE. O a treia navă comercială, lovită de dronă
Ştiri din Timiș
Postul Crăciunului, mai mult decât renunțarea la anumite alimente. Explicațiile preotului Horia Țâru
Credincioșii ortodocși intră, în 15 noiembrie, în Postul Crăciunului, una dintre cele patru perioade importante de post din calendarul bisericesc. Timp de 40 de zile, până în Ajunul Crăciunului, credincioșii sunt îndemnați la rugăciune, cumpătare, fapte bune și pregătire sufletească pentru sărbătoarea Nașterii Domnului.