Constatăm astăzi un dezechilibru major în ceea ce privește participarea capitalului autohton la economia țării, acesta nedepășind 30% din totalul capitalului economiei naționale.

Motivul? În primul rând ineficiența privatizărilor în ramurile economice strategice ale României, la care participarea capitalului autohton a fost aproape inexistentă, iar în prezent am ajuns să constatăm că un impediment pentru dezvoltarea și creșterea economică a României o reprezintă disponibilitatea de resursă umană calificată. Așadar, politicile de creștere economică pe care le vom aborda vor trebui să fie armonizate cu politicile de formare profesională și educație. Dacă până acum sistemul de învățământ românesc a produs „deținători de diplome” (a se citi specialiști fără corespondență în cererea pieței forței de muncă, sau resursă umană pentru export), de aici înainte va trebui ca investițiile din sistemul de învățământ în resursă umană să fie valorificabile de economia românească.

Universitățile livrează specialiști în management, iar paradoxal avem deficit de management în instituțiile din România!

O privire superficială asupra specialităților promovate în instituțiile de învățământ superior arată că avem foarte mulți absolvenți de management (turism, comunicare, industrial etc.). Pe de altă parte observăm cele mai mari deficiențe de natură administrativă și managerială la nivelul tuturor instituțiilor publice. În concluzie va trebui să avem o viziune de ansamblu integral asupra acestui fenomen și totodată va trebui să definim foarte exact direcțiile de dezvoltare economică a României.

Care este direcția corectă?

Direcția de dezvoltare nu poate fi alta decât cea de valorificare eficientă a resurselor naturale ale țării prin și cu folosirea rațională a resursei umane autohtone. Cu siguranță, dacă această direcție ar fi riguros definită, o parte din resursa umană activă și potentă, care a părăsit România în ultimii ani, ar crea argumente pentru parțiala reîntoarcere în țară. România beneficiază în acest moment de resurse umane nevalorificate în zona rurală, resursă asupra căruia trebuie să se orienteze cu prioritate politicile economice pentru a stopa depopularea comunelor și satelor țării. Capitalul românesc este cu siguranță pârghia cea mai eficientă de creștere economică reală, care va trebui să devină un generator de bunuri și produse atât pentru piața internă, dar mai ales pentru export. Acesta este exportul care aduce realmente plus valoare pentru bugetul României. Fără implicarea statului în stimularea investițiilor, în ceea ce privește valorificarea resurselor naturale ale țării, acest fenomen este de neabordat pentru această categorie de investitori, respectiv investitorii cu capital autohton.

Avem oportunitatea ca acest proces de valorificare a potențialului natural și uman din zona rurală să fie racordat la tendințele globale ale momentului, acelea de a dezvolta creștere economică sustenabilă în condiții ecologice și de valorificare a resurselor regenerabile.

Ce rol trebuie să aibă politica fiscală?

Politicile fiscale vor trebui să creeze cadrul favorabil de stimulare a inițiativei private în domeniul producției de bunuri și servicii, politici care vor trebui să ofere predictibilitate și stabilitate pentru acest domeniu. Dezvoltarea potențialului de producție nu poate fi imaginat cu un sistem financiar în care creditele să fie acordate cu dobânzi de 8-10%.

România nu are nevoie de ideologii ci are nevoie acută de o stare de spirit și politici liberale

În marea lor majoritate, proiectele politice ale partidelor s-au axat pe obiective de factură electorală, populiste, care au îngreunat apariția unei viziuni coerente și sustenabile de dezvoltare a României. Am neglijat de foarte multe ori politicile economice care constituiau elemente de securitate națională în ceea ce privește integrarea populației în procesul de creare de bunuri pentru necesitățile interne și nu de puține ori pentru export. Procesul de globalizare a dus la eliminarea României de pe piața mondială în domenii în care putem excela având argumentul resursei naturale, resursei umane și competitivitate pe aceste domenii (industria mobile, industria materialului de construcții, metalurgie etc).

Efortul de reintegrare în această acerbă competiție poate fi susținut prin liberalizarea spiritului creativ și facilitarea formelor de exprimare ale întreprinzătorilor.

Dar toate acestea sunt posibile doar dacă vom pune capăt războiului „românilor împotriva românilor”.