Primarul Dominic Fritz propune adoptarea unei Strategii pentru prezervarea și promovarea multiculturalității și interculturalității Timișoarei în perioada 2026-2030. Documentul urmărește două obiective principale: sprijinirea comunităților etnice prin proiecte și instituțiile municipalității, dar și promovarea caracterului multicultural al orașului în spațiul public.
„Rolul strategiei este dublu. Pe de o parte, să păstrăm tradițiile moștenite. Și, pe de altă parte, să susținem și să promovăm comunitățile etnice ale Timișoarei. Sunt mai multe lucruri care ne leagă decât cele care ne despart, iar această strategie este modul prin care transformăm această realitate într-o viziune comună pentru viitorul orașului”, spune primarul Dominic Fritz.
Strategia stabilește direcțiile de acțiune pentru următorii cinci ani și include măsuri precum înființarea unui muzeu dedicat diversității culturale a Timișoarei, amplasarea de inscripții multilingve pe clădiri și monumente reprezentative pentru comunitățile minoritare, precum și susținerea unor evenimente și proiecte care să promoveze tradițiile și cultura acestora în rândul timișorenilor și al turiștilor.
Documentul mai prevede extinderea Consiliului Consultativ al Minorităților Naționale, pentru o reprezentare mai bună a comunităților etnice, dar și promovarea internațională a diversității culturale a orașului, inclusiv prin aderarea Timișoarei la Rețeaua Orașelor Interculturale.
Strategia a fost elaborată de specialiști ai Institutului Intercultural și ai Universității de Vest din Timișoara, în urma unui proces de consultare la care au participat reprezentanți ai minorităților, ai instituțiilor publice și ai mediului academic.
Citiți principiile noastre de moderare aici!