Primul pas a fost făcut o dată cu instalarea lui Sorin Vlaicu în postul de antrenor la o grupă de juniori din cadrul Centrului de copii şi juniori. Urmează Emerich Dembrovschi şi Romică Buia. Emerich Dembrovschi este o adevărată legendă pentru Poli şi fotbalul timişorean, fiind cel mai important jucător al timişorenilor în anii 70’ şi începutul anilor 80’.
Cele mai importante realizări la nivel de echipă de club le-a obţinut cu Poli în calitate de jucător şi, mai târziu antrenor. Romică Buia face parte din noua generaţie a vedetelor care au impresionat publicul pe arena Dan Păltinişanu.
Acesta este activ ca jucător şi în prezent ultima oară evoluând în Liga IV, la CS Tim Star’s Chişoda, echipă care a renunţat vara aceasta la locul din acest eşalon. Emerich Dembrovschi va primi un post de conducere în cadrul Centrului de copii şi juniori din cadrul Politehnicii Timişoara, acolo unde a fost numit deja şi Mima Giuchici, un alt fotbalist cu evoluţii memorabile în tricoul lui Poli. Romică Buia va primi şi el o grupă de juniori.
Titi Varga a primit şi el de asemenea o ofertă să pună umărul la Centrul de copii şi juniori, nefiind exclus să devină coleg cu ceilalţi fotbalişti emblematici pentru Poli.
Citiți principiile noastre de moderare aici!