Defilările au fost deschise cu emoție de către copii cu vârste între 3 și 9 ani și de tineri de 14–20 de ani, toți parte din familia MCS Models Timișoara. Micii și marii ambasadori ai eleganței și-au dedicat întreaga zi acestui proiect social, aducând pe podium nu doar ținute spectaculoase, ci și energia unei generații care înțelege importanța implicării.
Coordonată de Claudia Sinatovici, sufletul agenției și partener al majorității inițiativelor sociale din Timișoara, seara a adunat laolaltă comunitatea modei și pe cea artistică. Concert Life cu Val Band, alături de prezentările de colecții semnate de designeri locali precum Buza Cristian, Aura Dumitru, Zestrea Domitei Ralu, D&D Concept Store, Cosette by Castelana Croitoru, Next for Kids, Vision Dancewear by Mirela Costea și Peek & Cloppenburg, au transformat grădina urbană într-o scenă plină de lumină și creativitate.
Scopul a fost unul nobil: strângerea de fonduri pentru cei care privesc lumea cu sufletul, beneficiarii Asociației Nevăzătorilor Timiș-Caraș Severin.
Iar povestea nu s-a încheiat aici. A doua zi, tot în grădina Iulius Town, MCS Models Timisoara a adus pe podium emoția pură a copilăriei prin mult așteptatul concurs Miss & Mister Junior Timișoara 2026, la care au participat 20 de copii ai orașului.
Astfel, două zile de modă, artă și generozitate au demonstrat că Timișoara nu este doar un oraș al culturii, ci și al comunității unite prin gesturi de suflet.
(3508)
Citiți principiile noastre de moderare aici!