Centrul este destinat în special copiilor care provin din familii aflate în situații vulnerabile, cu risc de sărăcie, abandon școlar sau cu probleme sociale, emoționale și educaționale. La Timișoara sunt 20 de copii care frecventează centrul, în timp ce, la nivelul județului Timiș, programele SCOP ajung la aproximativ 300 de copii.

Asociația SCOP a fost înființată în 1996, de către profesorul universitar și psihologul Ana Munteanu, împreună cu alți 27 de specialiști în domeniul protecției copilului și familiei. De aproape trei decenii, organizația lucrează pentru prevenirea abandonului școlar și pentru sprijinirea copiilor și familiilor acestora.

„Noi ne ocupăm, în primul rând, de prevenirea abandonului școlar, dar și de bunăstarea copilului și a familiei. Ne interesează nu doar copilul, ne interesează întreaga familie. Dacă familia este bine, și copilul poate să fie bine”, explică asistentul social Hannelore Plenert, vicepreședinte SCOP.

Copiii vin la centru imediat după școală

La centrul educațional ajung copii din clasa pregătitoare până în clasa a VIII-a. Unii au puțin peste cinci ani, în timp ce alții rămân în program până la 15-16 ani, în funcție de situația lor școlară și familială.

„Sunt și cazuri cu risc de sărăcie, sunt părinți care sunt neșcolarizați. Sunt familii monoparentale, cu copii care au în familie și copii cu cerințe educaționale speciale sau chiar ei înșiși au cerințe educaționale speciale. Cam această categorie de copii vine la noi”, spune Hannelore Plenert.

Programul centrului este gândit astfel încât să răspundă nevoilor copiilor pe parcursul întregii zile. Cei mici ajung în jurul orelor 10.30-11.00, imediat după ce termină școala, și rămân până în jurul orei 16. Elevii de gimnaziu vin, de regulă, după ora 14 și pot rămâne până la 17.30-18.00.

Pe lângă sprijin la teme, copiii primesc o masă caldă și participă la diverse activități.

„Avem club de creativitate, avem club de lectură, avem educație moral-spirituală. Avem și consiliere psihologică. Oferim o gamă mai largă de activități”, declară Hannelore Plenert.

Dacă familia este bine, și copilul poate să fie bine

Pentru reprezentanții SCOP, abandonul școlar nu poate fi privit separat de problemele cu care se confruntă familia. De aceea, intervenția nu se limitează la teme sau la rezultate școlare.

Copilul are nevoie de un loc în care să se simtă în siguranță, să fie ascultat și să primească sprijin atunci când apar dificultăți.

În acest context, centrul încearcă să construiască un mediu stabil, în care copiii să poată recupera ceea ce nu au reușit să dobândească la școală și să-și dezvolte treptat încrederea în propriile capacități.

Un rol important îl au și cadrele didactice. În centrele din școli sunt implicați profesori din unitățile respective, tocmai pentru ca elevii să lucreze cu oameni care îi cunosc deja.

„Am încercat să menținem cadrul didactic care îl cunoaște pe copil și să nu aducem pe cineva din exterior. Am cooptat persoane care lucrează cu copiii la clasă”, spune Hannelore Plenert.

Programul este susținut și prin finanțări private. Educatorii centrului din Timișoara sunt sprijiniți prin subvenții de la Primăria Timișoara prin Direcția de Asistență Socială a Municipiului, iar o parte din costurile salariale sunt acoperite prin finanțarea oferită de United Way.

Activitățile desfășurate la centru depășesc sprijinul acordat pentru realizarea temelor. Copiii au acces la cluburi de lectură și creativitate, consiliere psihologică, activități de educație moral-spirituală, dar și la instrumente digitale pentru învățarea limbii engleze.

O dată pe lună, reprezentanții Waterford se implică în activități de digitalizare, iar copiii beneficiază de programe personalizate, prin care poate fi urmărit progresul fiecăruia.

Centrul încearcă, de asemenea, să le ofere copiilor experiențe pe care nu le-ar avea în mod obișnuit.

Au existat ieșiri la cinema, activități în oraș, iar un grup de copii a ajuns chiar la București. Pentru unii dintre ei, deplasarea a însemnat și prima călătorie cu avionul.

Astfel de experiențe au un rol important în dezvoltarea copiilor, pentru că le oferă ocazia să descopere lucruri noi, să iasă din mediul lor obișnuit și să capete mai multă încredere.

 

Anabela Geangu: „Îi învățăm efectiv cum să învețe”

Printre specialiștii care lucrează cu elevii se numără educatoarea Anabela Geangu, fost pedagog social și profesor de istorie și limba spaniolă. De-a lungul timpului, aceasta s-a specializat în metoda Feuerstein, un program de dezvoltare cognitivă care poate fi utilizat atât în lucrul cu copii cu deficiențe, cât și cu copii tipici.

Ideea este că elevul nu trebuie doar să acumuleze informații, ci trebuie să învețe cum să gândească și cum să folosească informațiile pe care le primește.

„Ne ajută să învățăm cum gândesc, nu doar ce știu. Prin instrumentele de îmbogățire cognitivă dezvoltăm atenția, capacitatea de învățare și dezvoltăm strategii astfel încât acestea să poată fi aplicate pe orice subiect de la școală”, explică Anabela Geangu.

În loc să îi ofere copilului direct răspunsul, educatorul îl ajută să descopere singur pașii prin care poate ajunge la el.

„Fiecare învață la nivelul său și învățăm strategii. Îi învățăm, efectiv, cum să învețe”, spune Anabela Geangu.

Este o diferență importantă, în condițiile în care un copil poate să memoreze o informație pentru un test, dar să nu știe ulterior cum să o folosească.

Metoda folosită la centru pornește de la o evaluare, prin care sunt identificate punctele forte și dificultățile copilului.

„Prima dată facem o evaluare cognitivă, vedem care sunt punctele forte, pentru că, dacă nu știi la ce este bun copilul, nu ai cum să lucrezi cu el”, precizează Anabela Geangu.

Ulterior sunt alese instrumentele potrivite și se lucrează individual. Copilul este ajutat să învețe cum să adune informațiile, cum să le organizeze și cum să le folosească.

„Ei nu știu să-și culeagă datele de sus în jos, de la stânga la dreapta. După ce ai toate informațiile și știi să le pui în capul tău, după aceea îți este mult mai ușor să elaborezi un răspuns”, explică aceasta.

Procesul presupune mai multe etape: observarea informațiilor, organizarea lor, înțelegerea, formularea și aplicarea.

„Fiecare etapă o structurăm mental. Culegem informațiile, ne gândim la ceea ce știm”, spune Anabela Geangu.

Copilul nu este evaluat printr-o serie de teste clasice, ci este însoțit în procesul de învățare.

„Totul merge pe model. Totul merge pe interacțiune. Nu există teste, ci există mediere. Eu sunt partenerul lor de învățare și, cu cât copilul avansează mai mult, eu mă retrag”, explică ea.

Retragerea educatorului reprezintă, de fapt, unul dintre obiectivele metodei. Astfel, copilul ajunge să poată folosi singur strategiile pe care le-a învățat.

„În momentul în care face procesele mentale suficient, eu m-am retras. Și atunci știu că s-a terminat. Eu mi-am făcut treaba și el este fericit. Și poate să aplice metoda oriunde dorește el. La matematică, la română, la istorie, la orice ar avea de învățat”, spune Anabela Geangu.

Una dintre cele mai mari probleme observate de Anabela Geangu în lucrul cu elevii este dificultatea acestora de a procesa multitudinea de informații pe care le primesc zilnic.

Copiii trebuie să învețe materii diferite, să rețină informații, să rezolve exerciții și să răspundă la cerințe, însă nu întotdeauna știu cum să organizeze ceea ce au învățat.

„Sunt foarte mulți care nu reușesc să proceseze atât de multe informații de-a lungul unei zile, la fiecare materie. Nu știu ce să facă cu ele. Nici unde să le pună și nici cum să le folosească în beneficiul lor, nu pentru că nu vor, ci pentru că nu știu cum”, explică Anabela Geangu.

În opinia sa, această dificultate se observă tot mai mult în ultimii ani.

„Îi afectează foarte mult mediul din care provin, însă aici sunt fericiți. Au un spațiu liniștit, un spațiu cald, unde pot să se dezvolte”, spune ea.

În același timp, Anabela Geangu atrage atenția asupra schimbărilor pe care le observă de la o generație la alta și asupra influenței pe care utilizarea îndelungată a telefoanelor o are asupra copiilor.

„Telefoanele au o influență majoră asupra gândirii lor și acest lucru se vede. Dacă înainte ne puneam problema să rezolvăm un exercițiu de gramatică, acum ne punem problema dacă au înțeles ce au de făcut”, afirmă educatorul.

Pentru copiii care ajung la centrul SCOP, sprijinul primit nu înseamnă doar o oră în plus pentru teme. Ei beneficiază de atenția unor adulți care încearcă să înțeleagă de ce un copil nu reușește să țină pasul cu școala.

Astfel, centrul funcționează pe ideea că fiecare copil are nevoie de o abordare adaptată propriilor nevoi.

„Îi învățăm, efectiv, cum să învețe”, spune Anabela Geangu.

Pentru SCOP, prevenirea abandonului școlar începe din momentul în care cineva observă că un copil are nevoie de ajutor și îi oferă sprijinul necesar, la momentul potrivit.