Foto: fotosen.ro
Pagina din caietul program dedicată spectacolului produs de Teatrul Luni de la Green Hours Bucureşti/ Tanga Project ne asigură că povestea e „reală”. Că Alina din spectacol este chiar Alina Şerban, cea care a scris un jurnal, care a trăit ceea ce acum joacă pe scenă. Un jurnal de ghetou, al unei Anne Frank autohtone, a cărei viaţă cunoscută, într-un bloc obişnuit din Bucureşti, cu o familie normală, şcoală, blugi şi salam de Sibiu la micul dejun, se termină brusc, la vârsta de 10 ani, ca să înceapă o alta. O viaţă care e luată de bancă, iar în schimbul ei, Alina primeşte… o altă viaţă, o altă identitate, exprimată corect politic prin sintagma „de etnie romă”, o altă familie, un alt „acasă” şi un viitor vag şi sumbru. Adică se trezeşte într-o curte de spoitori din cartierul, cu locuinţe de chirpici dărăpănate şi igrasie, locuite de bărbaţi graşi, cu ghiuluri şi drag de alcool şi manele, de femei cu fuste creţe şi de copii în fundu’ gol şi cu muci la nas, adică familia ei, rudele ei veritabile şi analfabete, vorbitoare a unei limbi ce îi este necunoscută, ca toată această lume, fetiţei de 10 ani.
Refuzând această nouă şi evident discriminată identitate, ea învaţă să supravieţuiască, să strângă pet-uri din gunoi pentru foc, să se spele în băi de împrumut şi, mai ales, să nu renunţe nici la iluzii, nici la amintiri.
Restul peisajului, cu scene trist „pitoreşti”, sunt uşor recognoscibile din toposul de televiziune: mizerie, sărăcie, ghiuluri, manele etc.
Nouă ani şi 600 de km i-au trebuit Alinei din poveste să accepte că „e ok să fii rom”, iar lucrul aceasta se întâmplă (simpatică coincidenţă) chiar la Timişoara, cu ocazia unui festival (bănuim că IRAF) în care fata descoperă gipsy-punk-ul şi femei românce care, îmbrăcate în fuste creţe, încearcă să înveţe dansuri ţigăneşti de la o suedeză….
Dacă textul este într-adevăr autobiografic sau dacă această etichetă este doar o formă de marketing teatral devine neimportant câtă vreme Alina Şerban îşi asumă cu o naturaleţe convingătoare rolul.
Tezist, în fond, şi destul de monocord, spectacolul se derulează fără prea multe înflorituri „artistice”, iar densitatea sa documentară (susţinută de fragmente de jurnal, fotografii de familie şi acte personale arătate cu ajutorului unui retroproiector) se substituie celei teatraliceşti generând emoţie şi empatie.
Alina Şerban, o actriţă frumoasă şi şcolită la New York, îşi convinge publicul că ea este, de-adevăratelea, Alinuţa-bulinuţa, iar curtea de spoitori aratată lumii e catharsisul ei.
Spectacolul este regizat de David Schwartz, iar Cătălin Rulea realizează, într-un performance muzical la instrumente de jucărie, un delicat şi foarte inspirat cadru muzical.
La această ediţie, Festivalul Dramaturgiei Româneşti, eveniment organizat de Teatrul Naţional Timişoara, are, pentru prima dată, un juriu exclusiv internaţional format din oameni de teatru de dincoace şi dincolo de ocean. Cei care vor decide în acest an câştigătorul premiului pentru Cel mai bun spectacol pe un text contemporan românesc, precum și pe cel al premiului „Ioan Strugari” pentru cea mai bună interpretare actoricească sunt: Romana Maliti – critic de teatru, directorul celui mai important festival dedicat dramaturgiei contemporane din Slovacia, Christian Papke – regizor german, inițiator al Concursului Internațional de Dramatugie Sud-Est Europeană „Vorbind despre granițe” şi actorul italo-canadian Tony Nardi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!