Sfântul călugăr nu doar că i-a creștinat pe irlandezi, dar le-a dăruit și posibilitatea de a face „uisce beatha” pentru prima dată, așa cum s-a numit această băutură alcoolică inițial, în limba gaelică, în secolul 5. Din acel secol începând, călugării irlandezi s-au specializat în distilarea whisky-ului sau a alcoolului obținut din orz și apă simplă.

Scoțienii au învățat repede acest meșteșug de la „vecinii” lor și s-au îndrăgostit de noua invenție. În 1170, supușii lui Henry al II-lea al Angliei, ducele de Normandia, au descoperit această băutură. L-au găsit la fel de excelent pe cât de greu de pronunțat, așa că au decis să-l numească whisky, o adaptare a sintagmei uisce beatha.

Cea mai veche distilerie de whisky cunoscută, încă în funcțiune, onorează locul în care s-a născut băutura: Irlanda, și datează din anul 1276. Este Old Bushmill.

Din nordul Irlandei au învățat să fabrice această băutură cei care ulterior au devenit cei mai buni în domeniu: scoțienii. Aceștia au dus băutura în Scoția, odată cu meșteșugul distilării, în secolul 15. Și aici a fost tot un călugăr, John Cor, cel care a preparat pentru prima dată această băutură.

Acest călugăr a fost primul care a distilat alcoolul pe bază de malț (orz germinat și uscat în cuptoare de turbă), în regiunea Highlands din Scoția, unde abundă cursuri de ape limpezi și puțin mineralizate.

Documentul în care este amintit acest lucru aparține Registrului Tezaurului Public, este datat 1 iunie 1494 și menționează aqua vitae, numită așa deoarece a fost fabricată în mănăstiri în scopuri medicinale.

Inițial, în Scoția, Casa Regală a preluat monopolul pe whisky, acesta fiind interzis spre vânzare cu excepția frizerilor, care, ca chirurgi ai vremii, l-au folosit ca anestezic. Evident, frizerii nu s-au limitat la această utilizare, astfel că a înflorit comerțul „la negru”.

Fabricarea acestei băuturi era interzisă scoțienilor de rând, doar lorzii având voie să o prepare. Așa se face că, până în secolul 19, distilarea s-a făcut în mare parte clandestin.

Războaiele religioase, rivalitățile nobile, tulburările dinastice din Scoția au produs fabricarea secretă a whisky-ului, o situație care a durat până în 1823 când un anume John Smith a înființat o distilerie în valea scoțiană Glenlivet.

De atunci și până în prezent, există numeroase distilerii în lume care fac acest produs cu o aromă greu de definit.

Americanii l-au transformat în jurul anului 1789 în faimosul lor bourbon, un văr îndepărtat al whisky-ului, lucrare a duhovnicului protestant Elijah Craig, din Kentucky, din comitatul Bourbon, din care își trage numele.

Acest whisky american a dat naștere mai târziu unui alt produs care distila nu numai orz, ci și boabe de porumb.

În general, whisky-urile din XIX și prima jumătate a secolului XX, foarte puternice, au fost „îmblânzite” cu amestecuri pentru a le reduce tăria, operație anterioară îmbutelierii: era whisky-ul blended.

Diferența de arome și gusturi depindea în mare măsură de apa folosită și de fermentațiile secundare la care erau supuse amestecurile.

(243)