Liberalii spun că promisiunile electorale ale celor din PSD îi bântuie zi de zi pe români.
„Promisiunile electorale pesediste bântuie zi de zi gândurile și viețile românilor care au crezut în ele. La ceas de seară, în noaptea în care spiritele vin spre lumea celor vii și umblă libere pe pământ, nerealizările guvernului PSD au ajuns să își bântuie proprii conducători. Legenda Halloween-ului spune că în ultima noapte de la sfârșitul lunii octombrie, spiritele vin spre lumea celor vii. Realitatea, confirmată de cifre oficiale, este că PSD și regimul Dragnea (PSD-ALDE) au înghițit România”, transmit tinerii liberali.
Mai mult, liberalii din Timiș susțin că nerealizările Guvernului PSD și-au bântuit propriii cârmaci, în seara de Halloween, cu ajutorul lor.
„În ultimii 28 de ani, niciodată nu a fost mai mare diferența dintre promisiuni și realități. În regimul Dragnea viața s-a scumpit, puterea de cumpărare a scăzut, iar creșterile salariale de pe hârtie se dovedesc a fi doar o mare păcăleală pesedistă. Toate acestea sunt efecte directe și indirecte ale politicilor incompetente și populiste promovate de guvernele patronate de Dragnea, în complicitate cu Tăriceanu”, a declarat Raul Ambruș, președintele TNL Timișoara.
Unele dintre „insuccesele” guvernului social democrat sunt considerate neimpozitarea veniturilor sub 2.000 de lei, programul de construire a 30 de cămine studențești, înființarea liceelor de antreprenoriat sau adoptarea noii legi a educației.
Citiți principiile noastre de moderare aici!