Tion

Tion

  • Ştiri
    • Ştiri Timiș
    • Lugoj
    • Știri naționale
    • Stiri internaţionale
    • Eveniment
    • Sănătate
    • Dialoguri Sănătoase
    • Sport
    • Târg imobiliar
  • Timp liber
    • Cultură
    • Cinema
    • Horoscop
  • ANGAJĂRI
  • MICA PUBLICITATE
    • IMOBILIARE
      • Imobiliare Vanzari – Garsoniere
      • Imobiliare Vanzari – o camera
      • Imobiliare Vanzari – 2 camere
      • Imobiliare Vanzari – 3 camere
      • Imobiliare Vanzari – 4 camere
      • Imobiliare Vanzari – Case
      • Imobiliare Vanzari – Terenuri
      • Imobiliare Vanzari – Spatii comerciale
      • Imobiliare Inchirieri – Garsoniere
      • Imobiliare Inchirieri – o camera
      • Imobiliare Inchirieri – 2 camere
      • Imobiliare Inchirieri – 3 camere
      • Imobiliare Inchirieri – Case
      • Imobiliare Inchirieri – Spatii comerciale
    • PRESTĂRI SERVICII
    • CONSTRUCȚII
    • AUTO
    • DIVERSE
  • UTILE
  • VIDEO
  • Azi în Timișoara
  • Cariere de Poveste
  • Agenda
  • Lugoj
  • Podcast
  • Dialoguri Sănătoase
Select Page


Tion
Ştiri din Timiș
Gottlob, o comună cu buget mic și ambiții mari. Primarul Gheorghe Nastor explică ce o ține în mișcare: „Speculăm orice oportunitate”

Gottlob, o comună cu buget mic și ambiții mari. Primarul Gheorghe Nastor explică ce o ține în mișcare: „Speculăm orice oportunitate”

De Cristian Mîrț
la 25 July 2025 09:00 Reactualizat la: 22 July 2025 16:07

Gottlob, o comună cu buget mic și ambiții mari. Primarul Gheorghe Nastor explică ce o ține în mișcare: „Speculăm orice oportunitate”

25 July 2025 09:00 Reactualizat la: 22 July 2025 16:07
În acest sfârșit de săptămână, la Gottlob are loc o nouă ediție a Festivalului Lubeniței. Într-un interviu pentru Tion, primarul Gheorghe Nastor ne vorbește despre problemele comunei, în special cele legate de bugetul destul de mic, dar și de oportunități.
Scris de Cristian Mîrț - În acest sfârșit de săptămână, la Gottlob are loc o nouă ediție a Festivalului Lubeniței. Într-un interviu pentru Tion, primarul Gheorghe Nastor ne vorbește despre problemele comunei, în special cele legate de bugetul destul de mic, dar și de oportunități.

Trimite articolul

X

Pe de o parte, problemele sunt cauzate în special de bugetul local limitat, care abia asigură partea de funcționare, grijile suplimentare cauzate de măsurile de austeritate, dar și de fondul funciar. Pe de altă parte, finanțările pe care le-a atras primăria acoperă un număr impresionant de proiecte. Vorbim și despre celebrul Festival al Lubeniței, acțiune care beneficiază de finanțare inclusiv din partea Consiliului Județean Timiș.

Care sunt cele mai mari probleme din Gottlob la ora actuală și ce soluții aveți pentru a le depăși?

Avem multe. Unu, deficitul de fond funciar. Doi, ne îngrijorează extrem de mult măsurile acestea de austeritate despre care se vorbește, ne îngrijorează faptul că nu avem asigurată finanțarea funcționării până în 31 decembrie.

Care ar fi cele mai importante investiții aflate în desfășurare?

Ca să vă dau un exemplu: noi avem în jur de 59 de milioane de lei, mai bine de 11 milioane de euro, pentru diferite proiecte. Vi le spun pe cele finalizate recent sau în curs de finalizare. O sală de sport recepționată anul trecut, în decembrie, finalizată anul trecut în ianuarie. În 26 (iulie – n.r.) avem Festivalul Lubeniței Gottlob. Cu ocazia asta, inaugurăm și căminul cultural de la Gottlob, o investiție mare.

Avem prin PNRR, modernizarea școlilor, dotarea cu tehnică, cu mobilier, cu absolut tot. Am reușit să achiziționăm printr-un proiect un tocător de vegetație, un greder, vidanjă, tot ce înseamnă autogospodărirea comunei, pentru a nu mai contracta alte firme.

În curs de implementare mai avem pistele de bicicletă, pe care în această perioadă începe să fie turnat asfalt. Finalizăm un proiect comun cu stații de încărcare, care vor fi funcționale în cel mult 2 săptămâni, în sensul că ele sunt gata – avem o stație de 22 de kilowați, una de 55 – și hotărâri de consiliu cu prețurile pe kW. Mai trebuia doar ca IT-istul să implementeze aplicația.

O lucrare pe care o avem în curs de execuție și se lucrează, chiar sunt plăcut impresionat: un bloc ANL pentru tineri, cu 12 apartamente. Lucrăm, la fel, pentru o clădire cu locuințe sociale, tot cu 12 apartamente, să oferim o casă oamenilor mai nevoiași din comunitate.

Ce investiții aveți pe infrastructură, pe rețele de utilități?

Facem o stație ultramodernă de gospodărie a apei împreună cu Aquatim. Se lucrează, noi avem toată instalația nouă, inclusiv la localitatea aparținătoare Vizejdia. Mai lucrăm, de fapt am depus proiectul – acum prea mari așteptări, sincer, nu am anul ăsta – de accese și trotuare în toată comuna. Ăsta este, totuși, un proiect de anvergură.

Și mai avem, în aceste 12 proiecte pe care le implementăm: căminul cultural de la Vizejdia, o investiție cu care ne chinuim de vreo 7 ani de zile, desfășurată prin Compania Națională de Investiții (CNI). Dar chiar acum, când s-a finalizat licitația, s-a sistat ordinul de începere a lucrărilor, pentru că ar fi ceva probleme. Sper din toată inima să se dea drumul proiectului.

Totodată, implementăm acum un parc fotovoltaic pentru independența energetică a comunei, de 200 de kW.

Astea sunt marile proiecte care, după cum v-am spus, însumează peste 11 milioane de euro.

Mai lucrăm la canalizare. Noi am finalizat o parte, iar diferența o facem prin celebrul PNRR, împreună cu Aquatim. La noi, toată canalizarea merge la stația de epurare de la Lovrin, care, la fel, e ultramodernă. Avem multe proiecte, multe doleanțe…

Mai avem pe transfrontaliere, depus – chiar recent m-am interesat, încă nu e analizat, încă nu e finalizată procedura – un proiect în parteneriat cu comuna Giroc și cu comuna Veliko Gradiște, din Serbia, de reamenajare a casei parohiale romano-catolice. Am preluat-o noi, romano-catolicii nu mai au posibilități financiare, și vrem să o reabilităm, să facem un muzeu româno-germano-sârb, cu un părculeț.

Noi avem un buget… jenant. Gândiți-vă: bugetul total al comunei Gottlob însumează în jur de 1 – 1,2 milioane de euro, iar fondurile atrase de noi – o spun cu mândrie, nu cu laudă, să nu fiu înțeles greșit – sunt de 12 milioane de euro. Sunt fapte care se văd, palpabile.

Dar asta e marea noastră problemă: fondul funciar care nu se finalizează odată. Avem un deficit de vreo 340 de hectare. Legat de aspectul ăsta, noi lucrăm la cadastru sistematic, pentru că în sfârșit, după 35 de ani, trebuie să știm și noi exact suprafețele de teren, delimitate foarte clar. Sigur, astea sunt legate unele de altele, dar eu sper că anul viitor, pe vremea asta, să fie finalizate. O altă nemulțumire: partea aceea, cu celebra Lege 87, cu intabularea terenurilor cumpărate pe Legea 112. Sper să o realizăm și pe asta tot cu cadastru sistematic. Deci avem proiecte. Nu vă luați de noi când ne plângem, avem zilnic de lucru pe tema asta.

Pe partea culturală ce evenimente organizați de-a lungul anului?

Pe agenda culturală, elementul determinant e acel celebru Festival al Lubenițelor. Anul ăsta am găsit înțelegere la CJT, în persoana președintelui Simonis, pentru o finanțare prin Asociația Județeană de Turism Timiș, suntem membri acolo, ceea ce deschide o altă perspectivă. Dacă știți, Gottlob are – și nu numai Gottlob, mai sunt comune în zonă – un specific: elementul german, predominant până prin anii 40-50-70. Noi nu aveam o tradiție la Gottlob, dar am găsit soluția: Festivalului Lubenițelor.

Ideea aparține unui consătean: Flavius Băican, căruia întotdeauna îi mulțumesc, pe toate căile, pentru ideea pe care a avut-o. Sigur, ne-am ocupat, avem brand, l-am înregistrat la OSIM. Zona este bogată în legume, în mod deosebit lubenița predomină. Dar și aici avem un necaz, cu ciorile. Ele sunt protejate de lege, n-ai voie să le împuști, dar creează un prejudiciu extraordinar producătorilor de legume, în general, și de lubeniță, în special.

Că tot spuneați de agricultură, cum arată economia generală a comunei, investițiile private?

Se prefigurează un fiasco la cultura porumbului. Din informațiile pe care le am, de la colegi colaboratori, consăteni, producători, dacă producțiile de cereale – mă refer la grâu, orz – au fost mulțumitoare, la porumb nu știu dacă este bun termenul de «catastrofal». Sperăm că mai vine câte o ploiță să umple bobul la floarea soarelui și la restul culturilor, pentru că activitatea specifică la noi, mai ales cu venituri imediate, e legumicultura.

Să știți că oamenii sunt dotați, adică au sisteme de irigare prin picurare, tuneluri, în perioada de primăvară, când ies în câmp cu ele, folie pentru protecție împotriva viermilor. Se produce, dar partea proastă e desfacerea. Speranța mare era în acel celebru centru de legume și fructe de la Tomnatic. Deocamdată, știți bine că nu a fost dat în folosință. Astfel, fiecare producător se descurcă cum poate.

Pe partea de industrie, din păcate, nu mai avem pe raza comunei. Am avut acea celebră «Fabrică a lui Moș Crăciun», care a intrat în faliment. Italienii s-au retras, unii au plecat în Ucraina, unii nici nu știu unde. Transferul de forță de muncă s-a făcut către cele două orășele de la noi din zonă: Jimbolia și Sânnicolau Mare. Sigur că suntem în căutarea permanentă a unui investitor. Am avut și un chinez acum vreo două-trei săptămâni, dar nimic concret.

Dacă mă întrebați pe mine, ca reprezentant al administrației publice locale, ce le oferim: vreo nouă hectare doar pentru dezvoltarea unei activități industriale, când vine o firmă care vrea să facă ceva acolo, cu acces, cu utilități, cu absolut tot.

Ne-ar mai interesa pe partea de sport dacă aveți o echipă locală sau organizați evenimente.

Bine că m-ați întrebat, e bine că ridicați problema. Avem două săli de sport: o sală de sport în curtea școlii, tocmai în ideea să avem un teren multifuncțional pentru ca acești copii să aibă unde să-și desfășoare activitățile. Și mai avem o sală modernă, cu 180 de locuri. Sigur că avem echipă de fotbal, dar asta n-ar fi în mod deosebit ceva extraordinar în mediul rural. Avem de anul ăsta o echipă de juniori, o plăcere să vii să-i vezi pe acești 40 de copii cum se antrenează pe terenul de sport. Acum le-am creat condiții extraordinare cu această sală.

Iarna cu încălzire în pardosea, vara cu climă. Orice problemă legată de sport, avem condițiile necesare. Avem și intenția – poate zic eu cuvinte mari – să avem sporturi de echipă, chiar dacă feminin-masculin, să vedem ce se pretează mai bine comunității noastre. Mă refer la handbal, la volei etc.

Aveți și o concluzie sau, poate, ar mai fi ceva de punctat?

Da. Ne străduim să ne ridicăm la momentul așteptării, nu musai să facem minuni, dar măcar să creăm un confort pentru toți locuitorii comunei, care așteaptă și realizări importante. Speculăm orice, adică urmărim orice sesiune de proiecte. Vă dați seama, noi, la bugetul nostru, nu ne putem asigura nici funcționarea!

 

Trimite articolul

X
Taguri:
Gheorghe Nastor ,
gottlob
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    Teri Hatcher devine noua Miranda Priestly. Actrița din „Neveste Disperate” preia rolul din musicalul „Diavolul se îmbracă în Prada”
    2
    Scoția, Irlanda de Nord și Țara Galilor vor organizarea de referendumuri pentru independență
    3
    Alertă cu bombă la bordul unui avion. A aterizat de urgență la Budapesta
    4
    Raed Arafat, inculpat într-un dosar de contrabandă privind achiziția unui elicopter
    5
    PROGRAM. Mic dejun pe pod, firobuz cafe și activități sportive. Sâmbătă, centrul Timișoarei devine scenă pentru sport și cultură
    6
    SaluT se pregătește de iarnă. Își cumpără propriile autoutilitare și echipamente
    7
    TermSet, noul furnizor de agent termic din Timișoara. Ultimele facturi Colterm vor fi emise în noiembrie
    8
    Elevii din Timiș se pot înscrie gratuit la pregătirea pentru olimpiade
    9
    Ca mâine, Crăciunul! Regal Vienez pe scena Operei din Timișoara
    10
    Surpriză în lumea vedetelor: Lady Gaga a devenit mamă pentru prima dată

    Cele mai noi știri

    Azi în Timișoara

    Ce facem astăzi, 3 noiembrie 2026, în Timișoara?

    Eveniment

    Mobilizare de urgență în Timiș! Doi părinți și copiii lor, dispăruți după o plimbare cu ATV-ul

    Mapamond

    Alertă în Germania, după Halloween! Ace, cuie și șuruburi, descoperite în dulciurile primite de copii la colindat

    Ştiri din Timiș

    FOTO. Câinii de la adăpostul Danyflor au ieșit la plimbare prin centrul Timișoarei. Acum își caută o familie care să-i adopte

    România

    Facturile la curent ar putea crește cu până la 27%. Ce ajutoare ar putea primi românii

    Capitală Culturală

    Silviu Oravitzan, sărbătorit printr-un album dedicat operei sale. Lansare specială la Bastionul Maria Theresia din Timișoara

    Mapamond

    Cum trăiau oamenii în urmă cu 4.000 de ani. Arheologii au descoperit urme ale producerii pâinii și berii

    Mapamond

    Alertă cu bombă la bordul unui avion. A aterizat de urgență la Budapesta

    Capitală Culturală

    Timișoara devine capitala culturii sârbe în luna noiembrie. Concerte, teatru, filme și expoziții

    Ştiri din Timiș

    Horticultura S.A aduce precizări după incidentul în care un copil a fost rănit la Cimitirul Calea Șagului
    • Servicii
      • Redactia
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Timiș Online

    ISSN 3008-2323

    ISSN-L 3008-2323