Tion

Tion

  • Ştiri
    • Ştiri Timiș
    • Lugoj
    • Știri naționale
    • Stiri internaţionale
    • Eveniment
    • Sănătate
    • Dialoguri Sănătoase
    • Sport
    • Târg imobiliar
  • Timp liber
    • Cultură
    • Cinema
    • Horoscop
  • ANGAJĂRI
  • MICA PUBLICITATE
    • IMOBILIARE
      • Imobiliare Vanzari – Garsoniere
      • Imobiliare Vanzari – o camera
      • Imobiliare Vanzari – 2 camere
      • Imobiliare Vanzari – 3 camere
      • Imobiliare Vanzari – 4 camere
      • Imobiliare Vanzari – Case
      • Imobiliare Vanzari – Terenuri
      • Imobiliare Vanzari – Spatii comerciale
      • Imobiliare Inchirieri – Garsoniere
      • Imobiliare Inchirieri – o camera
      • Imobiliare Inchirieri – 2 camere
      • Imobiliare Inchirieri – 3 camere
      • Imobiliare Inchirieri – Case
      • Imobiliare Inchirieri – Spatii comerciale
    • PRESTĂRI SERVICII
    • CONSTRUCȚII
    • AUTO
    • DIVERSE
  • UTILE
  • VIDEO
  • Azi în Timișoara
  • Cariere de Poveste
  • Agenda
  • Lugoj
  • Podcast
  • Dialoguri Sănătoase
Select Page


Tion
Ştiri din Timiș
Gabriel Drăgan, primarul comunei Peciu Nou: „În primăvara anului 2026, va fi finalizată construirea școlii cu clasele 0-VIII, care va dispune de bazin de înot semiolimpic”

Gabriel Drăgan, primarul comunei Peciu Nou: „În primăvara anului 2026, va fi finalizată construirea școlii cu clasele 0-VIII, care va dispune de bazin de înot semiolimpic”

De Diana Lupulescu
la 9 July 2025 08:52 Reactualizat la: 1 July 2025 09:04
1 Comentarii

Gabriel Drăgan, primarul comunei Peciu Nou: „În primăvara anului 2026, va fi finalizată construirea școlii cu clasele 0-VIII, care va dispune de bazin de înot semiolimpic”

9 July 2025 08:52 Reactualizat la: 1 July 2025 09:04
Social-democratul Gabriel Drăgan se află la cel de-al treilea mandat în fruntea Primăriei Comunei Peciu Nou. Edilul este de părere că provocarea cea mai mare o reprezintă veniturile foarte mici ale primăriei. Însă a avut noroc că a reușit să atragă fonduri europene în valoare de mai multe milioane de euro. Edilul spune că, deși momentan comuna Peciu Nou nu beneficiază de un centru medical permanent, are în vedere acest aspect.
Scris de Diana Lupulescu - Social-democratul Gabriel Drăgan se află la cel de-al treilea mandat în fruntea Primăriei Comunei Peciu Nou. Edilul este de părere că provocarea cea mai mare o reprezintă veniturile foarte mici ale primăriei. Însă a avut noroc că a reușit să atragă fonduri europene în valoare de mai multe milioane de euro. Edilul spune că, deși momentan comuna Peciu Nou nu beneficiază de un centru medical permanent, are în vedere acest aspect.

Trimite articolul

X

Care sunt principalele realizări din mandatul dumneavoastră de până acum?

Cu bani proveniți din fonduri europene, am modernizat străzi cu accese auto în satul aparținător Sânmartinu Sârbesc în valoare de 1,2 milioane de euro. În celălalt sat aparținător, Diniaș, am reabilitat și dotat căminul cultural, proiectul ridicându-se la 1 milion de euro. Un alt proiect cu bani europeni, în valoare de 1 milion de euro, este cel privind executarea rețelei de apă cu cămine racord, cămine vane, cișmele stradale, hidranți și reabilitare stație de tratare în localitatea Diniaș.

Tot la Diniaș am realizat investiția executare rețea de canalizare cu cămine de racord, stații de pompare și punere în funcție, care se ridică la 1,5 milioane de euro. Am reușit să facem modernizarea iluminatului public în comună cu 600.000 de euro. O altă investiție, cu o valoare de 1 milion de euro este construirea și dotarea grădiniței cu program prelungit în localitatea Peciu Nou la cele mai moderne standarde.

Pentru dotarea unităților de învățământ cu mobilier și echipamente IT din comună am obținut 550.000 de euro.

Tot cu bani europeni, am reușit achiziționarea unui tractor cu atașamente, care a costat 100.000 de euro.

Avem și realizări din fonduri guvernamentale, cum ar fi extinderea rețelei de canalizare din localitatea Peciu Nou. Proiectul se află încă în lucru și se ridică la 4 milioane de euro.

La capitolul realizări din bugetul local ne putem lăuda cu: proiectare și executare parc în localitatea Peciu Nou; proiectare și executare casă mortuară în Peciu Nou și proiectare și executare teren sintetic cu nocturnă și loc de joacă în localitatea Sânmartinu Sârbesc.

Tot cu bani din bugetul local am realizat extinderea rețelei de apă, curent și iluminat public în zonele unde aceste utilități lipseau. De asemenea, am mai făcut reabilitări diverse, cum ar fi la piața comunală, sala de sport, căminul cultural, stațiile pentru transportul în comun, sediul primăriei, grădinițe și școli, întrețineri drumuri comunale, decolmatări canale intravilan etc.

Recent, ni s-a alocat de către Consiliul Județean Timiș (CJT) un microbuz electric pentru transport școlar.

Ce proiecte aveți în derulare pentru comunitatea locală?

Tot prin CJT, mai avem o finanțare europeană obținută pentru CAV – platformele pentru deșeuri cu aport voluntar.

Cu fonduri europene, facem un „cadastru sistematic general”, adică obținerea cărților funciare gratuite de către cetățenii care dețin terenuri în comuna noastră, realizat în proporție de 70%. Într-o lună va fi gata proiectul de eficientizare (modernizare și reabilitate) energetică a căminului cultural din localitatea Sânmartinu Sârbesc, care costă 1 milion de euro. În primăvara anului 2026, va fi finalizată construirea școlii cu clasele 0-VIII, care va dispune de bazin de înot semiolimpic și amenajări interioare la standarde înalte în localitatea Peciu Nou. Proiectul unității de învățământ se ridică la 5,5 milioane de euro.

În toamnă, cel târziu în luna octombrie, vom avea gata pistele de biciclete din comuna Peciu Nou, o investiție în valoare de 600.000 de euro.

În lucru se află și construirea de stații de încărcare pentru mașini electrice în comună, care costă 500.000 de euro.

Eficientizarea energetică (reabilitare generală) a liceului teoretic din localitatea Peciu Nou este un proiect în valoare de 1,1 milioane de euro și va fi încheiat în primăvara anului următor.

Mai lucrăm la extinderea canalizării în localitatea Sânmartinu Sârbesc (2,2 milioane de euro), extindere canalizare etapa a doua în localitatea Peciu Nou (3,2 milioane de euro) și modernizarea utilajelor din dotarea deponeului de nutrienți ai comunei (450.000 de euro).

În atenția noastră se află și construirea a cinci blocuri destinate cadrelor didactice, medicale și tinerilor (unul în localitatea Diniaș, unul în Sânmartinu Sârbesc și trei în Peciu Nou) cu grad de eficientizare energetică foarte ridicat. Proiectul se ridică la 5,2 milioane de euro.

Toate aceste finanțări au fost obținute în urma proiectelor pe care le-am inițiat.

Comuna Peciu Nou este unul dintre beneficiari proiectului guvernamental „Masă sănătoasă în instituțiile de învățământ” pentru al doilea an deja. Nu mai puțin de 737 de copii primesc la școală o masă caldă și un desert sau fruct. Sper să obțin sprijin guvernamental pentru modernizarea drumurilor în comuna Peciu Nou. Avem nevoie de 3,1 milioane de euro și ne aflăm în faza de finalizare a proiectului tehnic.

 

Care este cea mai mare provocare cu care vă confruntați ca primar și cum intenționați să o depășiți?

Cea mai mare provocare o reprezintă veniturile foarte mici ale primăriei. La fel ca și acasă, dacă nu ai venituri nu te dezvolți, iar dacă nu obțineam finanțările enumerate mai sus, nu mai eram în funcția aceasta. Alte provocări sunt păstrarea curățeniei în comună și locurile de muncă insuficiente.

Foto: Primăria Peciu Nou

Ce evenimente cultural-sportive importante au loc anul acesta în comuna dumneavoastră și cum le susțineți?

În centrul de comună și cele două sate aparținătoare, avem o comunitate multietnică. După români, cei mai mulți sunt etnicii sârbi. Astfel, organizăm trei rugi românești și alte trei rugi sârbești, precum și alte evenimente pentru păstrarea tradițiilor și obiceiurilor. Din bugetul local alocăm anual aproximativ 200.000 de lei, Consiliul Județean Timiș ne repartizează între 20.000 și 30.000 de lei pe an, însă avem și sponsori privați, astfel că reușim să organizăm peste 20 de evenimente anual pe agenda culturală.

Susținem cele trei ansambluri sârbești cât putem cu transport și ce mai putem finanța din bugetul local.

Sâmbătă, 28 iunie, asociația HOG Ulmbach-Neupetsch a organizat a 39-a ediție a sărbătorii Kirchweih în localitatea Rechberghausen. Am reprezentat comuna Peciu Nou în Germania și m-am întâlnit cu oameni plecați din Peciu Nou sau urmașii acestora. Programul sărbătorii a fost variat și a cuprins parada de costume tradiționale, slujba festivă cu fanfara Ulmbach, recepție în fața bisericii și la primărie, dans, divertisment și cină.
A fost anunțată, cu această ocazie, intenția de a organiza în anul 2027 aniversarea a 250 de ani de la sfințirea bisericii romano-catolice. Simultan cu această ocazie va fi organizată, din nou, și sărbătoarea de Kirchweih în localitatea Peciu Nou.

La capitolul sport, din păcate nu mai putem continua cu fotbalul în liga profesionistă Liga a 3-a deoarece este un efort financiar extrem de mare, avem patru grupe de copii și încă o echipă în Liga a 5-a. La handbal avem trei grupe de copii.

 

Cum comunicați cu cetățenii și cum luați în considerare opiniile lor?

Comunicarea cu cetățenii se face prin rețeaua de socializare a primăriei. De asemenea, mă întâlnesc zilnic cu oamenii și le ascult probleme, alții mă sună, iar alte probleme ajung în atenția mea prin intermediul consilierilor locali.

 

Trimite articolul

X
Taguri:
Gabriel Drăgan ,
investitii ,
peciu nou
1 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Yoli says:
    July 10, 2025 at 9:14 am

    Un primar exemplu pentru comunele limitrofe Giulvaz,Ciacova,Parta care desi poarta blugi se implica in rezolvrea cator mai multe nevoi tuturor satelor apartinatoare si respectul vine de pretitundeni de la cei ce ii traverseaza localitatile,printre altele impreseoneaza cateva aspecte…an de an taluzul drumului judetean cosit si intretinutla fel si stema localitati ,ornarea florala a zonei centrale.executare lucrarilor in ordine fireasca fara a strica ce sa facut cu un timp inainte,si sant sigur ca dupa executarea de ale biciclete zonele deteriorate vor fi puse la punct la fel ca multe altele pe care nu le cunosc…..!!!! Mergeti mereu inainte cu noi realizari spre invidia vecinilor…..!!!!!

    Reply
  2. Cele mai citite știri

    1
    Programul Rabla revine din 3 noiembrie. Peste 35 de milioane de lei, disponibile
    2
    „Un apartament” construit din 1.500 de cărți. Lectura prinde o nouă formă la Iulius Town
    3
    Temu și Poșta Română bat palma. Comercianții români vor avea acces la o rețea națională de livrare
    4
    Noah Wyle, desemnat cel mai sexy bărbat în viață în 2026! Actorul din „The Pitt” a fost luat prin surprindere de veste
    5
    Se elimină taxa de 25 de lei pentru coletele din afara UE de la 1 noiembrie în România
    6
    Salvați Copiii: Peste o treime dintre părinții români plecați la muncă în străinătate spun că relația cu propriii copii s-a răcit
    7
    Un bărbat de 71 de ani a ajuns la spital după ce un șofer l-a lovit cu spatele pe Calea Aradului din Timișoara. Traversa ilegal
    8
    Alertă privind pastile de ecstasy pe care apare fața lui Donald Trump. Pot conține PMMA, o substanță toxică
    9
    Bolojan, la explicații cu liberalii timișeni: „Cei care doresc ca PNL să fie o clonă a PSD n-au decât să plece”
    10
    Psoriazisul poate crește riscul de AVC. Medicii explică legătura dintre cele două afecțiuni

    Cele mai noi știri

    Ştiri din Timiș

    Bolojan, la explicații cu liberalii timișeni: „Cei care doresc ca PNL să fie o clonă a PSD n-au decât să plece”

    Eveniment

    Copil de 3 ani, rănit după ce un monument funerar s-ar fi desprins într-un cimitir din Timișoara

    Ştiri din Timiș

    Se mai fac alegeri parțiale pentru Primăria Timișoara? USR vrea, dar „PSD este extrem de creativ atunci când e vorba de scuze”

    Ştiri din Timiș

    FOTO. USR și-a prezentat noul Birou Național. „Vom fi câinele de pază al cetățenilor”

    Eveniment

    Un bărbat de 71 de ani a ajuns la spital după ce un șofer l-a lovit cu spatele pe Calea Aradului din Timișoara. Traversa ilegal

    Eveniment

    Bărbat de 50 de ani, reținut după ce a fost prins băut la volan, în Variaș

    România

    Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027. Ajutoare de până la 500 de lei în decembrie

    Horoscop

    Energia Astrală a lunii Noiembrie

    Azi în Timișoara

    Ce facem astăzi, 1 noiembrie 2026, în Timișoara?

    Ştiri din Timiș

    Rezultate parțiale la votul intern al USR. Lațcău și Șipoș, aleși în Biroul Național
    • Servicii
      • Redactia
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Timiș Online

    ISSN 3008-2323

    ISSN-L 3008-2323