Turneul în România al pianistei Fuzjko Hemming a fost organizat de către Ambasada Japoniei la Bucureşti, artista fiind însoţită la Timişoara chiar de Excelenţa Sa Natsuo Amemya, ambasadorul nipon în ţara noastră, printre oficialii prezenţi în sala Capitol la eveniment aflându-se şi primarul municipiului, Gheorghe Ciuhandu. Luni, 21 februarie, de la ora 19, pianista va susţine cel de-al doilea recital în România, pe scena Ateneului Român, la Bucureşti.
O apariţie stranie, ca decupată dintr-o stampă suprarealistă: Fuzjko Hemming, cu fluturi şi flori negre în păr, cu şaluri – panglici roşii de mătase şi cu un kimono haori, purtat…pe dos, ca să se poate bucura toţi de broderiile graţioase care, în mod tradiţional, se fac în interiorul hainei. Interpretarea ei nu mai puţin aparte: demitizându-i pe Schubert, Chopin, Bach, Liszt şi introducându-l în scenă pe Toshiya Sukegawa, dezgheţând partiturile una câte una şi cântându-le pe fiecare altfel, pasional, solemn, romantic sau dramatic, muzica ei este dogoritoare de căldură, emoţionant de umană şi adevărată.
O prezenţă neobişnuită cu un destin extraordinar, chiar şi pentru lumea muzicii, plină de personaje atipice. Născută în 5 decembrie 1932, la Berlin/Germania, Fuzjko Hemming este fiica unui pictor şi arhitect ruso-suedez şi a unei pianiste japoneze sub îndrumarea căreia şi-a început educaţia muzicală. Crescută de la vârsta de 5 ani în Japonia, Fujszko a debutat concertistic la 17 ani şi a absolvit Academia de Muzică din Tokyo. A revenit în Germania la vârsta de 28, pentru a-şi desăvârşi educaţia muzicală la Conservatorul berlinez şi a fost pe scena vieneză de Leonard Bernstein şi Bruno Maderna.
În timpul unui concert la Viena, în anul 1971, din cauza unei răceli cu febră extremă, Fuzjko Hemming şi-a pierdut parţial auzul. S-a stabilit apoi în Suedia, pentru a beneficia de performanţele sistemului medical de aici. Nenorocirea care, pentru orice muzician, ar fi însemnat sfârşitul dramatic al carierei, a fost pentru Fuzjko Hemming un război cu destinul din care artista a ieşit victorioasă, celebră şi puternică. Un film documentar despre viaţa ei, realizat de televiziunea naţională japoneză, a relansat-o pe Fuzjko Hemming în atenţia lumii întregi, emoţionând milioane de oameni. Albumul ei de debut, La Campanella, lansat în august 1999, s-a vândut în peste 2 milioane de exemplare, ea obţinând pentru patru dintre CD-urile sale Discul de Aur şi Premiul pentru cel mai bun album clasic al anului, în Japonia. A devenit o prezenţă obişnuită la Carnegie Hall şi pe alte scene ilustre ale lumii, de la Londra la Moscova, Paris sau New York.
În pofida unei agende de concerte extrem de încărcate, Fuzjko Hemming îşi găseşte timp pentru lucrurile… la fel de importante. Mare parte din veniturile obţinute din vânzarea albumelor ei au fost donate pentru UNICEF, pentru refugiaţii din Afganistan, victimele atentatelor teroriste de World Trade Center şi altor cauze. Pictează, iar biografia ei oficială tipărită ne-o înfăţişează într-un autoportret cântând la pian într-un kimono înflorat, cu o pisică drept…public. Adună pisici abandonate din Tokyo, mărturie stau fotografiile din placheta biografică, salvează câini vagabonzi de pe străzile oraşelor în care cântă şi finanţează mai multe adăporturi pentru animale părăsite. Ca multe persoane hipoacuzice, Fuzjko Hemming e o fire interiorizată, pare a se închide ermetic într-o lume misterioasă de tăceri. Din când în când lumea ei se deschide larg, lăsând să se reverse spre restul lumii muzica şi o bunătate cotropitoare ca o lavă caldă. Urăşte călătoriile cu avionul şi, pentru a le cânta timişorenilor uluiţi de prezenţa ei, a venit de la Paris cu trenul.
S.P.D.
Foto: (c) fotosen.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!