Trei comercianți din zona centrală a Timișoarei – una din Piața Libertății, una de pe Eugeniu de Savoya și una de pe Gheorghe Lazăr – au fost desființate miercuri dimineață de echipajele Primăriei Timișoara. Acestea nu respectau regulamentul privind amplasarea teraselor, iar municipalitatea a preluat materialele depozitate pe domeniul public.
„Timișoara trebuie să fie un oraș în care regulile sunt respectate. Cei mai mulți comercianți își desfășoară activitatea corect, iar pentru ei asigurăm un cadru echitabil și predictibil. De aceea, când regulile nu sunt respectate, intervenim. Continuăm colaborarea cu mediul local de afaceri pentru a îmbunătăți acest cadru și pentru a oferi proceduri mai simple și mai clare”, anunță viceprimarul Paula Romocean.
foto: PMT
Poliția Locală constatase că cele trei societăți nu dețineau autorizație de funcționare pentru terase și nu au achitat taxa aferentă ocupării domeniului public. Au fost și notificate, dar, în lipsa conformării, municipalitatea a dispus eliberarea domeniului public. Costurile pentru ridicarea și depozitarea bunurilor le vor fi imputate.
Vă amintim, Primăria Timișoara a schimbat, din nou, anul trecut, regulamentul pentru amplasarea teraselor. Pe fond, nu s-a schimbat mare lucru, dar procesul a fost digitalizat și s-au schimbat anumite termene. Recent, Primăria Timișoara a introdus reguli noi și pentru comerțul stradal, de exemplu obligativitatea achitării în avans a taxelor aferente activităților comerciale. Toate acțiunile, spun reprezentanții municipalității, au scopul de „a asigura un cadru de concurență corectă pentru mediul de afaceri local”.
Trimite articolul
Xnu este absolut nimi in romania sau timisoara normal sau corect. nici guvernul si nici primaria timisoara. iar fritz trebuie pus pe tren si trimis in germania. sau polonia.