Potrivit reprezentanților instituției, competiția trebuia, inițial, să se desfășoare la Timișoara, dar a fost mutată la București, pe ștrandul Obor. În față, formații redutabile: Ferar Cluj și Dermagant Târgu Mureș.

În apă însă, timișorenii au arătat un stil neobișnuit pentru România acelor ani: rapid, ofensiv, cu pase scurte și atacuri surprinzătoare. Era „școala budapestană”, adusă la Timișoara de Gabor Torok, fost jucător al legendarei echipe Ferencváros, devenit antrenor-jucător la ILSA.

„Finala cu clujenii a fost dramatică. La 4-4, în ultimele minute, un fault contestat, o pasă fulger și golul lui Stănescu au aprins spiritele. Ferar a protestat, dar decizia arbitrilor a rămas: ILSA – campioană, 5 – 4. Gazeta Sporturilor scria: «Păcat că acest match, cum nu s-a mai văzut în Capitală, a avut un sfârșit urât…» Premiul a fost pe măsura epocii: Cupa «Helbam» și câte un pui pentru fiecare jucător. O imagine care astăzi stârnește zâmbete, dar care atunci spunea multe despre modestia vremurilor și despre valoarea simbolică a victoriei”, au relatat cei de la Muzeul Național al Banatului.

Ce a urmat? O dominație absolută. Între 1946 și 1951, echipa ILSA – club al muncitorilor de la fabrica textilă – a cucerit șase titluri naționale consecutive. Cu un nucleu stabil (Norman, Torok, Stănescu, Molnar, Sterbenz), Timișoara devenea centrul polo-ului românesc, iar sportul local se intersecta spectaculos cu istoria industrială a orașului.

„Astăzi, la distanță de aproape opt decenii, povestea ILSA e o piesă de memorie urbană, în care se amestecă energia unui oraș, ambiția unei echipe și amintirea unui premiu atât de neobișnuit încât a rămas în istorie”, au mai precizat reprezentanții muzeului.

foto: Druckeria