Încercarea Primăriei Timișoara de a transforma secțiunea din Pădurea Verde dintre Calea Lugojului și Aleea Ghirodei într-o „pădure urbană” a continuat cu o acțiune de hidroînsămânțare. Acțiunea a fost desfășurată pe o suprață de 2.500 de metri pătrați, de pe marginea Căii Ghirodei, până nu demult înconjurată de garduri.
„Prin echipele de spații verzi, am realizat hidroînsămânțarea unei suprafețe de 2.500 mp. Practic, pulverizăm un amestec de semințe, nutrienți și materiale care fixează solul, astfel încât vegetația să apară rapid și uniform, chiar și pe suprafețe mari. Am folosit un mix de peste 30 de specii – printre care maci roșii, albăstrele și cicoare albastră, margarete, mușețel, salvie, nalbă sau trifoi – care vor crea o pajiște naturală, colorată și rezistentă, cu rol de protecție pentru sol și habitat pentru polenizatori”, precizează reprezentanții Primăriei Timișoara.
Aceștia aduc aminte că anul trecut au fost desființat zidurile care blocau accesul spre pădurea urbană. Acum, locuitorii ar putea-o folosi pentru plimbări și relaxare, dar și ca legătură mai rapidă către transportul public.
foto: PMT
Vă amintim, în septembrie 2025 a fost vorba, mai exact, despre demolări pe spațiul fostului Ștrand al Tineretului. Terenul de peste 30 de hectare acolo este în bună parte domeniu public, deși o parte a fost concesionată unor operatori privați. Pe partea primăriei, au fost demolate gardurile instalate cu ani de zile în urmă. Potrivit promisiunilor de atunci, în zonă vor fi amenajate și alei pentru pietoni și bicicliști.
Citiți principiile noastre de moderare aici!