Prezenți la eveniment au fost reprezentanții Volvo Cars: Erdem Capanoglu, Regional Business Manager Importers EMEA și John Duggan, Strategic projects & Regional Business Manager Importers EMEA alături de reprezentanții Importatorului Volvo în România – EIT Forum Auto – Bogdan Huidan, Director General, Alex Florescu, COO și Cristina Stoian, Sales & Network Development Manager.
Printre invitați s-au numărat oameni din mediul de afaceri și din zona administrativă, din domeniul cultural, dar și din zona medicală.
“Ne-am propus să vorbim despre Volvo, dar și despre modul în care AutoCardo intenționează să se implice în viața socială și culturală a zonei noastre”, a spus Vali Mihăiescu, director general AutoCardo SA. Printre surprizele serii, s-au numărat primele două parteneriate concrete pe care AutoCardo deja le-a demarat, cu Asociația Ora lui Robert și Fundația ART Encounters.
Volvo propune un viitor sigur și o evoluție pe care o va continua în anii următori, iar AutoCardo este partenerul care va susține expansiunea brandului în Regiunea de Vest. Potențialul acestei regiuni a facilitat apariția unui al doilea dealer în Timișoara.
„În anul 2015, Volvo și-a schimbat întreaga gamă de modele și în mai puțin de 10 ani și-a dublat numărul de vânzări la nivel mondial, iar România nu face excepție. Anul trecut s-au vândut 1050 de mașini la nivel național”, a spus Bogdan Huidan, Director General EIT Forum Auto.
Cel de al doilea eveniment de lansare a continuat cu Open Doors și în prima zi de weekend s-au înregistrat peste 70 de Test Drive-uri cu cele mai noi modele Volvo. În total, pe toată perioada weekend-ului s-au înregistrat 120 de teste.
Showroom-ul Volvo AutoCardo respectă cele mai înalte și actuale standarde ale producătorului suedez și poate fi vizitat pe Calea Șagului 201, de luni până vineri între orele 10:00 și 18:00 și sâmbăta între 10:00 – 14:00.
Un nou partener de drum, Volvo AutoCardo. Mai multe detalii disponibile pe autocardo.ro.
(2471)
Citiți principiile noastre de moderare aici!