Ce a însemnat pentru dumneavoastră Revoluția?
A însemnat un lucru la care ne gândeam cu toții în 1980, când viața devenise mai mult grea. Era o utopie, trebuie să recunosc, era destul de puternic sistemul și tot ce a însemnat Ceaușescu și uite că s-a întâmplat.
Aveați o viață grea atunci?
O viață grea era, dar la un nivel material sau spiritual. Era evident pentru că mai vroiai și tu să circuli să vezi un film să citești o carte, să asculți o muzică, să faci cu banii tăi mai multe lucruri. La nivel material și spiritual îngrădirile se simțeau. Dacă erai și un actor talentat mai aveai o șansă. Mai câștigai niște bani, mai făceai un film. Puteai să visezi la o Dacie sau la un televizor color. Dar și pentru asta trebuia să aștepți vreo patru, cinci ani, ceea ce pare oribil acum. Astăzi, dau toți în tine cu oferte și de vinerea neagră si de lunea albă, atunci umilința era maximă. Cu anii în urmă așteptai cinci, șase, șapte ani pentru o mașină, pentru un televizor color sau pentru o mașină de spălat. Erau nevoi materiale și spirituale destul de pronunțate. Unii mai aveau un porc la țară, dar era umilință! Cozi la mâncare, cozi la benzină. Cozi peste tot. Nu aveai acces la informație, iar personal mă agitam, mai făceam una alta. Am câștigat niște bani ca actor și atunci mai puteai să faci una – alta pe sub mână. Mai dădeai o șpagă, chiar și la pașapoarte. Îmi aduc aminte că am reușit în 1987 să fac o excursie în Suedia.
Cât de mare era diferența?
Ca și cum dacă după ce termin să vorbesc cu tine, mă sună Angelina Jolie.
Unde v-a prins Revoluția?
Eu am fost acolo în primele zile, dar pe 17 sau 18 m-am întors la București. Nu pot să îmi aduc exact aminte ziua. M-am întors, având copiii la București și mi-am dat seama că se întâmplă ceva. Cumva mă gândeam că va trebui și Bucureștiul să izbucnească pentru că altfel Timișoara ar fi fost înăbușită. Acolo (n.r. – Timișoara) a fost o altă Revoluție. Vorbim de armată, vorbim de securitate… și probabil că lucrurile s-au rostogolit atât de repede încât s-a întors marcajul și cu armata și cu tot.
Ce ați simțit în acele zile?
Ce să simt? Eram aici pe la Teatrul Mic. Ne-am dus pe acolo, pe la ei, dar nu părea posibil așa ceva. Eu nu am fost nici la Otopeni, nici la Ministerul Apărării, dar asta se dovedește, sigur te aruncai pe jos și te ascundeai că trăgeau ăia. Și pe la televiziune a fost… s-a dovedit totuși că trăgeau cu simulatoare din alea, ca să te țină mai mult în casă. Nu știu! A fost o chestiune destul de bizară la București, adică mai mult s-a simulat, față de Timișoara unde a fost clar masacru. Sigur, și aici au murit oameni. Există și morții Bucureștilor și ai altor orașe, dar nu știu. Mie nu mi se părea posibil ca cineva să tragă în oamenii lui. Fără să fie război, cum se poate. În zi de azi e clar că s-au făcut tot felul de manevre de către tot felul de indivizi ca să-și caute puterea și să-și împartă puterea. Asta e!
Cum ați crezut că o să se termine acele zile?
Nu m-am gândit că o să scăpăm de comunism. După cum spuneam sursele de informații erau destul de slabe. După aia am aflat că Moscova a conceput tot scenariul. Cred că în zilele alea exista o speranță de mai bine. Spuneam «scăpăm de Ceaușescu», dar nu părea posibil asta cu comunismul. Nu știam dacă e posibil. Pe atunci Ion Iliescu părea o soluție, dar s-a dovedit că e marea dezamăgire a acestei Revoluții și marele profitor. Adică, să ne înțelegem, viața în România a fost foarte bună cândva. Adică să fiu ipocrit? În afară de răsturnările alea in 1945 – 50 pe care nu le știm nici noi și când au fost oameni omorâți. Dar viața era ok. Erau restaurantele deschise, puteam să facem rost de mașini occidentale, puteai să circuli, să vezi filme americane, whiskey, țigări. Păi fumam la Timișoara numai Marlboro și Kent până nu mai avea aer. Se găseau tot felul de lucruri. După ce cuplu (n.r. – soții Ceaușescu) a fost în China de acolo s-au stricat lucrurile. Și când a venit momentul să plătească datoriile au strâns cureaua până ne-au asfixiat.
Cum vi se par manifestările revoluționare, când și cei care au participat strigă și spun că ba a fost într-un fel, ba în altul?
Eu evit astfel de spectacole pentru că nu am certitudinea că oamenii ăștia chiar sunt amestecați. Cu siguranță că sunt mai mulți revoluționari acum, decât erau atunci și cred că o anumită decență trebuie acordată. Adică aș fi putut și eu să mă duc să cer o diplomă, un teren, un spațiu comercial. Nu cred că un revoluționar poate să facă chestiile astea. Adică dacă te gândești să-l dai jos pe Ceaușescu, îl dai jos pe Ceaușescu și după aia te duci acasă. O anumită comemorare trebuie să existe, mai ales la Timișoara unde a fost altceva. Chiar dacă popa acesta, Corneanu a decedat de curând, el recunoaște. Și Ilie Sârbu care e pe aici pe la București să nu uităm ce au făcut zilele alea când au încuiat Catedrala. Corneanu și-a cerut iertare, dar să-l ierte Dumnezeu. Nu știu ce să spun.
După 25 de ani avem viața pe care ne-am dorit-o?
Din punctul meu de vedere nu se compară. Libertatea oamenilor nu ai cu ce să o compari. E puțin greu astăzi pentru că suntem liberi și ispitele sunt mai mari. Dacă nu ai ce vezi în vitrine, vorbind la nivel material, frustrarea-i foarte mare. Dar faptul că poți să spui și să gândești ce și cum vrei cred că nu se compară cu nimic. Găsirea libertății este totuși de neprețuit.
Citiți principiile noastre de moderare aici!