Flaviu Cernescu este cel care a traversat pe „sârmă” (highline – o coardă elastică special destinată acestui gen de aventuri) două clădiri impozante din centrul Timișoarei, Opera și Hotel Timișoara, a urcat pe un turn de 160 de metri și l-a traversat pe o coardă elastică. Au urmat turnuri de 220 și chiar de 365 de metri pe care le-a cucerit. A mers și cu monociclul pe „buza” unui turn înalt, de unde se vedea curbura pământului și a mai și jonglat cu niște mingiuțe pentru ca aventura să fie dusă la extrem. A făcut multe… „nefăcute”, aventuri pe care unii oameni nu le privesc nici măcar la televizor. Îi place să fie acolo, la înălțime și le arată și altora ce a făcut, postând clipuri video și fotografii pe pagina sa de Facebook: Flaviu Cernescu. Despre Flaviu și aventurile lui a fost făcut și un documentar – Transylvania Dragon.

A adunat 20 de monocicluri

A urcat pe turnuri de 200 de metri, de peste 300 de metri, încercând să ajungă tot mai sus și să facă tot mai multe „nebunii”. „Nebunii” studiate în amănunt și pregătite temeinic înainte cu ani de zile…

Cum a început totul?

„În 2006 lucram la o societate din Timișoara. Mi-am luat un apartament în Iosefin și mă apucasem de monociclu, atunci mi-am rupt și mâinile, amândouă. Era o chestie la sfârșit de săptămână. Pasiunea pentru monociclu durează din 2000, atunci, cu un prieten, doream să ne apucăm de mountainbike (bicicletă „de teren”), ne cumpăraserăm biciclete cu 700 de mărci bucata. Ne uitam pe Internet la o serie de filme – New Wolrd Disorder. În primele două episoade era un tip pe monociclu care se dădea prin pădure. Nu știam mai nimic despre treaba aia. Văzându-l pe tipul ăsta pe monociclu am zis „Wow, ce tare, trebuie să facem și noi asta”. Mi-am făcut un pogostick acasă, l-am sudat eu. Prin 2002, la Gărâna, la Festivalul de Jazz, veneau niște tipi din Franța, cu un proiect european de culturalizare și făceau circ și aveau monocicluri mici, de jonglat. În 2002 am avut ocazia prima dată să încerc un monociclu. Nu am reușit să merg pe el, însă am reușit să sar pe pedale, cum făcusem cu pogostick-ul. În 2004, după ce am terminat facultatea, am fost în Germania, iar un prieten de familie mi-a găsit pe ebay un monociclu. La finalul anului 2004 am avut deja monociclul meu. Erau foarte puține tutoriale pe net, dar am învățat să merg pe el. În 2005 m-am angajat în Timișoara, am început să fac body-building, M-am lăsat de body-building un an mai târziu și am spus că fac numai exerciții cu greutatea mea proprie. Începeam să mă antrenez mai mult prin zona Iosefin și în parcul de skate. În 2008 mi-am dat demisia de la firma unde lucram, am plecat prin America și de absolut fiecare dată am avut un monociclu la mine. După care mi-am luat al treilea monociclu din Germania, după care au urmat o grămadă de ele, adunându-se la un număr de 20 în total”, ne-a spus Flaviu Cernescu.

„În 2012 s-a deschis o nouă eră de atracție – de a urca pe înălțimi”

În 2004 s-a gândit prima dată să urce la înălțimi. A continuat să se antreneze cu monociclul și a intrat în scenă sclackline-ul (o bandă special concepută și rezistentă pentru a înlesni mersul pe ea), care se transformă în highline atunci când este folosită la înălțime.

„Primele contacte cu înălțimele le-am avut încă din primii doi ani de când m-am dat cu monociclul. Concomitent cu monociclul am dezvoltat o atracție de a urca pe lucruri, a urca pe picioare – pe turnul de telefonie, pe antena radio. În 2004 spre 2005, am avut o astfel de intenție de a urca pe un turn pe lângă Zlatna. După aceea, în 2009, m-am apucat și de slackline. M-am dat pe la Deva, pe zidul Cetății, cu monociclul, erau destul de intense atunci, la vremea aceea exersam pe linia de tren foarte mult. Nu era încă dorința totală asupra înălțimilor”, spune Flaviu.

În 2012 a luat contactul cu scena de highline, plecând de la un festival de jonglat din Polonia s-a apucat de slackline la înălțime, A lăsat monociclul deoparte o vreme și a mers pe highline. A început să-i placă.

„Mi-am reluat dorința de a urca pe turnuri. În 2012 s-a deschis o nouă eră de atracție – de a urca pe înălțimi. Abordarea pe picioare a prins alte conotații, inclusiv pe highline, m-am urcat pe un turn, pe altul, mi-era puțin frică. În 2012 m-am urcat pe turnul de la Zlatna de 220 de metri, pe care-l văzusem în revelionul din 2004-2005. În 2014 am fost deja la trei întâlniri de highline din Europa, mă dădeam cu monociclul, atunci m-am dat și pe Barajul Vidraru, am filmat și Transylvania Dragon. Am ajuns la monociclu la înălțime. Ani de visat în spatele acestor chestii sunt foarte mulți. Am luat-o individual, nu am fost încurajat de nimeni să fac chestia asta”, spune Flaviu.

„La Pitești m-am dat cu monociclul pe un turn de 280 de metri”

Anul 2016 a fost anul turnurilor pentru Flaviu. A urcat până la 365 de metri, pe un turn din Slovenia, cel mai înalt din Europa.

„Anul ăsta m-am trezit că fac mai puțin slackline și s-a redeschis un drum spre monociclu. M-am dat cu monociclul pe turnuri. Cea mai mare înălțime – la 365 de metri, în Slovenia, pe un coș de fum, cel mai înalt din Europa. Acolo doar am urcat, nu m-am dat cu monociclul. La Pitești m-am dat cu monociclul pe un turn de 280 de metri. Cel mai înalt highline a fost la 160 de metri, pe un turn din Oradea. A fost destul de scurt, dar aventura în sine era interesantă, implica echipament foarte puțin, sumar, intrat pe furiș, montare peste noapte, execuție dimineața, la răsărit. M-am dat și între Operă și Hotel Timișoara, cam 20 de metri înălțime, pentru a promova documentarul Transylvania Dragon”, spune Flaviu.

Pe unele turnuri pe care a urcat Flaviu a și dormit. A urcat, pe turn, a mers cu monociclul sau slackline-ul, apoi s-a culcat pînă în zori de zi într-un hamac suspendat între marginile acestor giganți.

„Anul acesta a fost cel al turnurilor”

Flaviu împlinește în luna februarie a anului viitor 35 de ani și are multe proiecte care sfidează limitele. Sunt gânduri, sunt vise, și de aceea preferă să nu le expună, preferă mai mult să le facă, să trăiască clipa și să-și pună ideile în practică. De unii este văzut ca un om cu capul în nori (și chiar ajunge aproape de ei!), de alții ca un „nebun” care nu știe ce e aia limită, alții, și nu sunt puțini, îl admiră. Flaviu nu îndeamnă pe nimeni să facă ca el, face acest lucruri din pasiune și pentru că așa simte…

„Ceea ce vreau să fac pe viitor ține tot de a explora și a vedea ce iese. Aș vrea, așa m-am găndit, să reiau și slackline-ul. Cum am tot descoperit chestii, atunci nu pot să le practic pe toate tot timpul. Anul acesta a fost cel al turnurilor. Ar mai fi fost și alte obiective pe care aș fi vrut să mă dau cu monociclul”, spune Flaviu. Oricum, pentru el aventura nu se termină niciodată… Aventura abia acum începe…