Balaurul din Carpați sau, mai simplu, Flaviu Cernescu, este bănățeanul ale cărui aventuri au străbătut granițele României și au ajuns pe primele pagini ale site-urilor și ale publicațiilor din lume. Flaviu Cernescu este un tânăr din Bocșa, Caraș-Severin, care a prins gustul aventurilor extreme la înălțime. Dacă la început se plimba cu un monociclul prin Timișoara, acum a ajuns să urce cu această „bicicletă” cu o singură roată la înălțimi amețitoare și să facă tot felul de „nebunii”. Cu sau fără monociclu, Flaviu s-a cățărat pe turnuri sau coșuri de fum scoase din uz, a jonglat, le-a traversat, a dormit în hamac pe ele și, ce mai încoace și încolo, a sfidat limitele. Totul pentru o doză tot mai mare de adrenalină. O are în fiecare zi și o împărtășește și cu alții...
Ce ați face dacă ați vedea un tip, pe monociclu, plimbându-se pe marginea unui baraj? Probabil v-ați întreba ce caută acolo. Ei bine, Flaviu Cernescu, cunoscut ca și Balaurul din Transilvania, a fost pe marginea barajului Vidraru, în preumblările sale, iar acum a ales să-și facă publică și această aventură...
Utile
Joi, 16 mai, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații de drumuri și semnalizări rutiere.
Azi în Timișoara
Joi puteți merge la proiecții, spectacole de teatru, evenimente pentru tineri în Complexul Studențesc, dar și la o întâlnire a bicicliștilor.
Ştiri sportive
Corvinul Hunedoara a cucerit în premieră Cupa României la fotbal. Este prima echipă de ligă secundă care ia trofeul, după 50 de ani.
Mapamond
Un bărbat înarmat cu un cuţit a rănit mai mulţi trecători miercuri după-amiaza în oraşul Zofingen, în nordul Elveţiei, potrivit AGERPRES.
Mapamond
Guvernul britanic a declanşat măsuri de urgenţă, printre care eliberarea anticipată a unor deţinuţi şi amânarea unor procese, pentru a reduce supraaglomerarea închisorilor, scrie AGERPRES.
1
Ştiri din Timiș
În acest weekend, în Iulius Gardens, are loc Florall - Festivalul Artei Florale, eveniment dedicat florilor și literaturii universale. Aranjamente florale cu personaje din cărți, un tunel tridimensional realizat din mii de flori, sesiuni demonstrative, muzică live, ateliere de creație pentru copii și alte surprize inedite au loc în Iulius Town.
Eveniment
Tânăra arădeancă în vârstă de 24 de ani, care marți după-masă a fost surprinsă făcând plajă semi-dezbrăcată pe șalupa Poliției Locale Timișoara, a revenit la locul „de bronzat”, aruncând pe ambarcațiune un lichid și o lumânare.
1
Ştiri din Timiș
Pentru execuția lucrărilor la Centura Vest, CNAIR pune la bătaie peste 400 de milioane de euro. La licitația pentru acest contract s-au înscris cinci ofertanți: două firme pe cont propriu și alte trei asocieri. Ofertele intră acum în faza de evaluare.
5