Inspectorii de la Serviciul Inspecţia Teritorială a Apelor Banat au identificat în controalele recente trei persoane fizice care făceau abuz de astfel de ambarcaţiuni, nerespectând regulile circulaţiei pe lac. S-au încheiat procese verbale de constatare, urmând a fi sesizate organele abilitate, pentru infracţiunea prevăzută în Legea Apelor. La Surduc este permisă circulaţia cu ambarcaţiuni cu motor doar dacă acesta este electric sau ecologic.
Şi pe râul Timiş, la Şag, au fost surprinse două persoane care circulau cu ski-jet-urile, dar au reuşit să fugă, înainte de a fi amendaţi. Cu toate acestea, ei au fotografiat maşinile care transportau ambarcaţiunile şi speră ca poliţiştii să poată identifica proprietarii pe baza lor şi să îi sancţioneze conform legii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!