Eu sunt adeptul regionalizarii

– În curând se spropie o nouă aniversare a Euroregiunii DKMT…

– Da, în 26 mai. Se va întâmpla la Beba Veche. În acest an, având în vedere că Voivodina este cea care predă cubul – simbol al DKMT, acţiunile au loc în Serbia. La Beba Veche va fi doar crosul tradiţional. DKMT, în actualul context, trebuie reaşezat. La vremea când a fost constituit DKMT, eram trei ţări, cu trei situaţii diferite, prietene, cu graniţe închise, se trecea cu paşaport. A apărut perioada războiului din Iugoslavia, apoi Ungaria şi România au intrat în Uniunea Europeană. De anul trecut, şi Serbia este candidată pentru UE. Aşadar, apar alte oportunităţi şi alte ţinte pentru DKMT. Pe de altă parte, unele judeţe care nu se regăsesc în această idee au şi renunţat la a fi prezente în euroregiunea DKMT. Eu cred că sunt, în principal, doar trei forţe: Voivodina, Csongrad şi Timişul, cele mai importante în această cooperare şi ele trebuie să ducă DKMT-ul într-un alt concept.

– Reîntorcându-ne la România: cât de importantă ar fi regionalizarea?

– Extraordinar de importantă. Eu sunt adeptul regionalizării şi am spus-o de multe ori. Pentru mine, regionalizarea este etapa absolut necesară pentru dezvoltarea României. Şi acest lucru pentru că, după părerea mea, s-a ajuns la o oarecare imposibilitate de a lua decizii strategice de dezvoltare a ţării. Atâta timp cât comunităţile nu sunt consultate şi nu-şi iau singure propriile decizii, pe propriile forţe şi surse de finanţare, nu se poate asigura o dezvoltare a României. Sigur, vorbim de un context naţional. Dar şi într-un context european, pentru că nu trebuie să uităm că suntem o ţară membră a UE, cu toate că, spre regretul meu, în România nu se simte foarte mult ideea de a fi european şi nici măcar instituţiile europene nu sunt încă percepute măcar la un nivel corect. Vorbind despre descentralizare, automat trecem la o regionalizare şi la o reîmpărţire administrativă a României. Îmi doresc Timişoara ca o capitală a Banatului, puternică, cel mai important centru în acest areal european din sud-estul Europei. Este foarte important ca Timişoara să devină capitală a Banatului şi în acest context cred că societatea civilă ar trebui să aibă deja un rol mult, mult mai mare decât a avut până acum, pentru că deja este o ţintă. Ţinta se numeşte 2020 – capitală europeană. Deci, societatea civilă chiar trebuie să se implice mai mult decât declamativ şi să instituţionalizeze această ţintă. În acest context, al regionalizării, pot să remarc colaborarea pe care am avut-o cu domnul primar Gheorghe Ciuhandu, care a susţinut întotdeauna această decizie la nivel local, iar domnia sa a venit, în plus, cu modelul german în care oraşele importante sunt ele însele cu statut de judeţ. Trebuie analizat şi acest lucru la nivelul României: dacă este posibil, realizabil, valabil, conjunctural.

– Ce se va întâmpla în regiunea vest, dacă aici vor exista două judeţe cu potenţial – Timişul şi Aradul – şi două fără – Caraş-Severin şi Hunedoara?

– Exact acest echilibru se poate realiza, pentru că ce are Timişul ca potenţial – agricol, economic, cultural, universitar – nu are Caraşul. Dar nici Timişul nu are potenţialul turistic al Caraşului. Trebuie gândit la areal mai mare şi una este să gândeşti pentru 700 000 de locuitori, câţi sunt în Timiş, şi alta să gândeşti pentru 2 000 000 de locuitori, câţi trăiesc în această zonă. Politicile macro-economice la acest nivel sunt altele decât cele de la nivelul unui judeţ. Aici este esenţa. Şi mai este fixarea clară a Timişoarei ca şi capitală a acestei regiuni, pentru că este oraşul cel mai puternic, cel mai dezvoltat şi cu un concept strategic important în întreaga zonă. De ce meargă timişoreanul sau oricare cetăţean al acestei zone să-şi petreacă concediile în Austria, Serbia sau Ungaria, când poate faceacelaşi lucru în această regiune? Avem în zonă cei mai frumoşi munţi din ţară – Retezat, Parâng – apoi în Caraş-Severin sunt Cheile Nerei..Şi mai avem şi potenţial industrial ce se poate dezvolta aici – chiar dacă unele zone au fost monoindustriale, ele se pot echilibra în completare cu Timiş şi Arad, ce beneficiază de conjunctura geografică acum. Dar această conjunctură geografică nu mai e valabilă peste trei ani, pentru că autostrada se finalizează, coridorul IV se finalizează şi dacă marii investitori au preferat în primul val judeţele cu infrastructură la nivel de graniţă, valul al doilea de investitori, după trecerea crizei economice, nu e obligatoriu să se oprească tot aici. Şi aceasta deoarece autostrada oferă posibilitatea deplasării cu mai mare uşurinţă şi spre centrul ţării.

– Ce şanse mai sunt să se concretizeze regionalizarea?

– Obligatoriu trebuie să se întâmple asta, indiferent de orientarea guvernului. Este o temă naţională, dar ea s-a folosit din păcate politic. Corect este ca toate partidele din Parlament să se aşeze la masă şi să se ia o decizie, după o analiză profundă la nivelul întregii ţări. Eu, unul, sunt adeptul acestei regionalizări şi aduc şi argumente. Alţii, poate, nu. Pe de altă parte, trebuie să trecem de momentul în care democraţia e valabilă până la tine şi la grupul tău de interese. Trebuie să găsim acel echilibru pentru realizarea regionalizării la nivel naţional, altfel riscăm o stagnare economică.

– Ce se va întâmpla cu preşedinţii de consilii judeţene care nu vor fi reşedinţă de judeţe?

– Există soluţii. E obligatoriu ca în acest concept, relaţia dintre administraţie şi cetăţean să rămână la nivelul primăriilor, pentru că acolo e relaţia directă. Există discuţii în acest moment asupra variantelor cu judeţe, sistemul provinciilor din Italia, Spania, sau fără judeţe, cu regiune numai, sau cu regiune şi judeţe. Sunt diferite discuţii şi diferite argumente pentru susţinerea lor. Trebuie analizat fiecare nivel în parte.

– Susţineţi ideea ca fondurile strânse în cadrul regiunii să rămână tot acolo?

– Oh, ar fi ideal, dar foarte greu se va realiza acest lucru pentru că este nevoie de o politică de coeziune la nivel naţional. Dar e vorba de a se reîntoarce un procent mai mare către comunitatea care îl produce. Lucrul acesta nu se poate realiza numai la nivel de regiune, ci şi prin deconcertate. Şi nu uitaţi că noi avem în acest moment un sistem ministerial exact ca înainte de 1989. Nu am schimbat nimic: avem ministerul şi pe verticală avem proiecţia ministerului în teritoriu – direcţia de finanţe, direcţia agricolă, direcţia sanitară – nu e nimic schimbat. Ele nu au niciun fel de colaborare instituţională cu administraţiile judeţene şi locale, decât că s-au descentrallizat ca patrimoniu, dar nu ca decizie. E clar că trebuie să se întâmple doar în condiţiile unei decizii de reformă administrativă, în care regiunea să aibă o decizie pentru întreaga zonă.

– Care credeţi că ar fi domeniile care ar beneficia cel mai repede şi mai mult de pe urma descentralizării?

– Sănătate, învăţământ, servicii. Serviciile foarte mult. Nu uitaţi că Timişoara poate fi un oraş de servicii foarte bun. E o întrebare pe care trebuie să ne-o punem toţi: ce va fi Timişoara peste 10-15 ani? Un oraş industrial? Refuz să cred asta. Un oraş agrar? Nici asta nu cred că se poate. Un oraş universitar? Da. Dar complementar cu un oraş în care prestările de servicii pot să fie dominante. Mult mai bine se poate realiza o strategie pentru Timişoara, pentru regiune, dacă totul este descentralizat şi decizia este aici.