Tion

Tion

  • Ştiri
    • Ştiri Timiș
    • Lugoj
    • Știri naționale
    • Stiri internaţionale
    • Eveniment
    • Sănătate
    • Dialoguri Sănătoase
    • Sport
    • Târg imobiliar
  • Timp liber
    • Cultură
    • Cinema
    • Horoscop
  • ANGAJĂRI
  • MICA PUBLICITATE
    • IMOBILIARE
      • Imobiliare Vanzari – Garsoniere
      • Imobiliare Vanzari – o camera
      • Imobiliare Vanzari – 2 camere
      • Imobiliare Vanzari – 3 camere
      • Imobiliare Vanzari – 4 camere
      • Imobiliare Vanzari – Case
      • Imobiliare Vanzari – Terenuri
      • Imobiliare Vanzari – Spatii comerciale
      • Imobiliare Inchirieri – Garsoniere
      • Imobiliare Inchirieri – o camera
      • Imobiliare Inchirieri – 2 camere
      • Imobiliare Inchirieri – 3 camere
      • Imobiliare Inchirieri – Case
      • Imobiliare Inchirieri – Spatii comerciale
    • PRESTĂRI SERVICII
    • CONSTRUCȚII
    • AUTO
    • DIVERSE
  • UTILE
  • VIDEO
  • Azi în Timișoara
  • Cariere de Poveste
  • Agenda
  • Lugoj
  • Podcast
  • Dialoguri Sănătoase
Select Page


Tion
Ştiri din Timiș
Doctor: Protejați-vă de gripă, izolați-vă când sunteți bolnavi, nu luați antibiotice fără recomandarea medicului

Doctor: Protejați-vă de gripă, izolați-vă când sunteți bolnavi, nu luați antibiotice fără recomandarea medicului

la 23 February 2019 11:40

Doctor: Protejați-vă de gripă, izolați-vă când sunteți bolnavi, nu luați antibiotice fără recomandarea medicului

<p>Tion: Doctor: Protejați-vă de gripă, izolați-vă când sunteți bolnavi, nu luați antibiotice fără recomandarea medicului</p>
23 February 2019 11:40
Gripa a făcut ravagii în țară și în Timiș, de la începutul anului 2019. Numărul deceselor din cauza gripei a ajuns la... 148, oamenii au început să umble cu măști pe stradă, iar copiii sunt feriți cât mai mult de comunități, cel puțin în perioada vacanțelor școlare. Mulți apelează, în disperare, la antibiotice, atunci când află că au viroză, deși, nu de puține ori, medicamentele nu sunt prescrise de medic, ci se iau „după ureche”. E mai ușor să vă protejați atunci când sunteți sănătoși și să evitați colectivitățile pentru a nu-i îmbolnăvi pe alții atunci când deja aveți virusul. Urmați un tratament prescris de medic. Doctorul Virgil Musta, medic primar boli infecțioase la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara, vede mulți bolnavi zi de zi. Are câteva recomandări pentru dumneavoastră în sezonul gripal...
Scris de Adrian Panduru - Gripa a făcut ravagii în țară și în Timiș, de la începutul anului 2019. Numărul deceselor din cauza gripei a ajuns la... 148, oamenii au început să umble cu măști pe stradă, iar copiii sunt feriți cât mai mult de comunități, cel puțin în perioada vacanțelor școlare. Mulți apelează, în disperare, la antibiotice, atunci când află că au viroză, deși, nu de puține ori, medicamentele nu sunt prescrise de medic, ci se iau „după ureche”. E mai ușor să vă protejați atunci când sunteți sănătoși și să evitați colectivitățile pentru a nu-i îmbolnăvi pe alții atunci când deja aveți virusul. Urmați un tratament prescris de medic. Doctorul Virgil Musta, medic primar boli infecțioase la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara, vede mulți bolnavi zi de zi. Are câteva recomandări pentru dumneavoastră în sezonul gripal...

Trimite articolul

X

Vaccinarea și o igienă cât mai strictă

„Cea mai eficientă măsură de prevenție este vaccinarea. Este specifică, formează anticorpi împotriva virusului și te protejează de gripă. Nu te protejează pentru alte tipuri de viroze în această perioadă. Este important să păstrezi și măsurile de igienă, să nu se frecventeze colectivitățile în această perioadă, să ai o igienă a tegumentelor (a pielii – n.r.) foarte bună. Spre exemplu, dacă pui mâna pe ceva unde cineva a strănutat, după aceea o duci la gură fără să vrei și te contaminezi și tu. În această perioadă, în zonele mai aglomerate este recomandat să umbli cu mască de protecție, să ai o alimentație bună, care îți crește rezistența la infecții (să nu fie dulciuri și mâncare de proastă calitate – conserve, cât mai puține E-uri). Ca să creștem rezistența organismului eu recomand una-două tablete pe zi de un gram de Vitamina C”, a spus doctorul Virgil Musta.

Fructe, proteine, lichide, fără E-uri

Trebuie să consumați fructe, proteine, lichide și produse fără E-uri, care vă fortifică organismul. Considerată mai degrabă aliment decât medicament, supa caldă, mai ales supa de pui, asezonată din belșug cu pătrunjel și mărar, este recomandată persoanelor răcite. Prin conținutul de substanțe naturale al legumelor din compoziția ei, supa caldă este benefică pentru gât și căile respiratorii superioare. Conform unor studii, supa de pui reduce procesele inflamatorii care fac mucoasele nasului și faringelui să producă mucus. Pentru cei care suferă de răceală, supa de pui calmează tusea, strănutul și reduce secrețiile nazale. Este recomandat să consumați suc natural de portocale, lămâi sau grapefruit care conțin vitamina C. Sucul obținut de la citricele stoarse, alături de două lingurițe de miere, coajă rasă de la fructe și apă, se lasă la macerat o oră sau două, după care se bea. Această combinație conține vitamina C, agenți antiinfecțioși foarte puternici și reduce febra. Pentru a avea efect contra răcelii se beau trei – patru pahare, într-un interval de 12 ore.

Produsele lactate ar fi bine să fie evitate pe perioada răcelii: există studii clinice care arată că anumite componente ale laptelui determină eliberarea de histamine în organism, substanță care contribuie la agravarea congestiei nazale. Băuturile alcoolice lăsați-le de-o parte pentru că deshidratează organismul, favorizează eliminarea vitaminei C din corp și încarcă suplimentar ficatul deja extenuat de lupta cu toxinele bolii. Cafeaua și ceaiul negru trebuie evitate, pentru că au efect diuretic și deshidratează organismul, concentrând toxinele care pot duce la apariția simptomelor răcelii.

Izolați-vă dacă sunteți bolnav, după ce ați fost la doctor pentru tratament

Este important și să vă izolați dacă sunteți bolnav, după ce ați fost la medic pentru tratament și dacă nu este nevoie de internare. În acest fel vă recuperați mai repede stând la pat și nici nu transmiteți virusul mai departe și altora… Trebuie avut grijă și în cazul copiilor. Aceștia răspândesc cel mai repede virusul la școală sau la grădiniță, așa că țineți-i acasă dacă au contactat o viroză sau sunt suspecți de gripă pentru a nu da răceala mai departe…

„Este important ca dacă ești bolnav să nu mergi la serviciu sau în alte colectivități ca să nu-i îmbolnăvești pe ceilalți. Mergeți la medic. Este important ca în primele zile, după ce ați fost la doctor, să rămâneți izolat, pe de-o parte să nu îi îmbolnăviți pe alții pe de-o parte vindecarea se face mai repede dacă stai la pat”, a spus doctorul Virgil Musta.

Este recomandat să evitați aglomerația sau colectivitățile mari de oameni, care sunt un mediu favorabil de răspândire a virusurilor, mai ales în perioadele de epidemie.

Aerul condiționat care produce căldură sau aerul uscat din apartament afectează mucoasa nazală și favorizează înmulțirea unora dintre virusurile care provoacă afecțiuni ale căilor respiratorii superioare. Umidificați aerul folosind recipiente cu apă, pe care le așezați pe calorifere și aerisiți camera în care lucrați sau vă odihniți.

„Nu ar trebui să iei antibioticul decât cu rețetă și recomandarea medicului”

Antibioticele sunt medicamentele la care unii oamenii apelează imediat când le curge nasul sau simt că răcesc. Nu sunt și cea mai bună practică, însă. Trebuie apelat la antibiotice doar în unele cazuri și cel mai bine cunosc aceste momente doctori specialiști. Din păcate, la unele farmacii încă se eliberează antibiotice fără rețetă, „pe vorbe”, iar nu puțini oameni își fac propria schemă de tratament, fără a cere și opinia unui medic. Și atunci apar tot felul de probleme, de la distrugerea florei intestinale la creșterea organismului la astfel de medicamente.

„Este o practică nesănătoasă. Nu ar trebui să iei antibioticul decât cu rețetă și recomandarea medicului. Tocmai ca să se limiteze utilizarea antibioticelor personal. Un medic poate prescrie antibiotic dacă este necesar. Utilizarea antibioticelor dă efecte negative importante – scad imunitatea persoanelor care le folosesc, chiar creează rezistență la antibiotice în acel areal geografic. Luându-le des și fără consultul unui medic, antibioticele creează rezistența organismului, și se poate întâmpla ca dacă o dată ai foarte mare nevoie de ele atunci nu își vor face efectul. Trebuie foarte bine cumpătate, de aceea nu este bine să le iei de la tine putere. Doctorul, dacă consideră, îți va prescrie antibiotice. În România se folosesc foarte mult antibiotice, în țările dezvoltate rata de prescriere a acestor medicamente este foarte scăzută, acolo se caută alte măsuri până să se ajungă la antibiotic, iar în afara faptului că cresc costurile din Sănătate, antibioticele au și efecte adverse”, a mai spus Musta.

Antibioticul nu face diferenţa între bacteriile care au produs infecţia şi cele benefice organismului. Orice tratament cu antibiotice poate produce un dezechilibru al florei intestinale. Consumul abuziv şi nejustificat de antibiotice duce la creşterea rezistenţei microorganismelor, necesitând ulterior mărirea dozelor sau înlocuirea cu alte antibiotice, de clasă superioară. Bacteriile care în trecut răspundeau la tratamente devin tot mai rezistente. Rezistenţa la antibiotice este în prezent una din cele mai presante probleme de sănătate publică, care se încearcă a fi combătută.

Utilizarea antibioticelor poate produce efecte nedorite, și nu puține. Candidozele şi diareea severă pot fi astfel de consecințe ale unui tratament cu antibiotic. Mai mult, apare pe o scară tot mai largă rezistența bacteriilor față de antibioticele la care sunt expuse, iar infecțiile determinate de bacteriile rezistente la antibiotice sunt mai greu de tratat. De ce? Pentru că antibioticele folosite anterior nu mai sunt eficiente şi va fi nevoie de antibiotice mai toxice şi mai costisitoare, iar în unele cazuri rămân foarte puține soluții pentru tratamentul infecțiilor cu bacterii rezistente. Dacă folosim antibiotice eronat sau când nu este nevoie de ele, atunci toate aceste riscuri apar fără a avea niciun beneficiu din administrarea lor. De aceea, ar trebui să recurgem la ele doar când ne sunt de folos, în acele infecții care răspund la tratamentul cu antibiotice, și dor cu sfatul medicului.

Trimite articolul

X
Taguri:
antibiotice ,
gripa ,
medic gripa ,
sfaturi gripa ,
tratament ,
tratament gripa ,
viroze
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    Weekendul copiilor la Iulius Town Timișoara
    2
    Peste 30 de super-mașini expuse joi la Iulius Town Timișoara
    3
    O operă a pictorului Corneliu Vasilescu a fost donată Muzeului de Artă din Timișoara
    4
    FOTO. O nouă gospodărie tradițională intră în patrimoniul Muzeului Satului Bănățean. Casa de la Dragșina va fi deschisă publicului
    5
    FOTO. De 1 Iunie, Parcul Copiilor devine „centrul sărbătorii”. Primăria pregătește surprize și în alte zone
    6
    Vrei să știi ce mâncau dacii și cum reușesc cercetătorii să afle asta? Haide la o nouă conferință ARHEOTIM-UVT
    7
    Aproape jumătate dintre cazurile de cancer ar putea fi prevenite. Specialiștii din sănătate explică cum
    8
    Donează și tu! Campanie emoționantă lansată de preotul Mladenov Svetozar pentru copiii nevoiași
    9
    PROGRAM. „Cireșar” și 1 Iunie transformă Timișoara în capitala distracției
    10
    VIDEO. Peștele de pe televizor și viața din comunism, la Muzeul Satului Bănățean. O nouă expoziție permanentă recreează atmosfera anilor ’50-’80

    Cele mai noi știri

    Ştiri din Timiș

    Scandal pe tema închiderii Aeroportului din Timișoara: USR acuză conducerea de management defectuos, aeroportul invocă motive de siguranță

    Ştiri din Timiș

    Timișoara va avea o hală nouă pentru întreținerea tramvaielor. Investiție de 12 milioane de lei

    Ştiri din Timiș

    Femeia în roșu, timișeanca intrată în legenda Americii. L-a dus pe gangsterul John Dillinger în fața gloanțelor FBI

    Ştiri din Timiș

    FOTO. O nouă gospodărie tradițională intră în patrimoniul Muzeului Satului Bănățean. Casa de la Dragșina va fi deschisă publicului

    Eveniment

    Accident în lanț pe Calea Torontalului: doi răniți și patru autoturisme avariate

    Ştiri din Timiș

    Charity Quiz Night ajunge la ediția cu numărul 100 la Timișoara. Fondurile strânse sprijină copiii aflați în risc de abandon școlar

    Ştiri din Timiș

    O nouă pistă de biciclete va lega Timișoara de Ghiroda. Primăria a lansat licitația pentru proiectare

    Sănătate

    Polenul de ambrozie intră în sezonul de vârf. Cum recunoști alergia și ce poți face pentru a reduce simptomele

    Ştiri din Timiș

    Admitere liceu 2026. Peste 4.300 de elevi din Timiș au aflat unde vor învăța din toamnă

    Eveniment

    Incendiu puternic la Sânmihaiu Român. Flăcările au cuprins un garaj și s-au extins la acoperișul unei locuințe
    • Servicii
      • Redactia
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Timiș Online

    ISSN 3008-2323

    ISSN-L 3008-2323

    Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

    Pentru detalii apasati aici