tion.ro Web analytics

Dispare singurul parc din Lipovei! În locul lui se face un bloc cu două scări

Reactualizat la:

Dispare singurul parc din Lipovei! În locul lui se face un bloc cu două scări

Reactualizat la:
Anul 2018 s-a încheiat cu o veste proastă pentru timișorenii care locuiesc în Lipovei. Singurul parc decent din cartier devine istorie, iar în locul lui „va răsări” un bloc cu două scări, cu 30 de apartamente, patru spații comerciale și 48 de locuri de parcare. Terenul a fost restituit în instanță, iar reprezentanții primăriei n-au reușit să se înțeleagă cu proprietarul. Cartierul rămâne cu trei locuri de joacă și cu... promisiuni.
Scris de Roxana Deaconescu - Anul 2018 s-a încheiat cu o veste proastă pentru timișorenii care locuiesc în Lipovei. Singurul parc decent din cartier devine istorie, iar în locul lui „va răsări” un bloc cu două scări, cu 30 de apartamente, patru spații comerciale și 48 de locuri de parcare. Terenul a fost restituit în instanță, iar reprezentanții primăriei n-au reușit să se înțeleagă cu proprietarul. Cartierul rămâne cu trei locuri de joacă și cu... promisiuni.

Scuarul de la intersecția străzilor Perlei cu Silistra a fost pierdut de primărie în urma unei sentințe dată de instanță încă din anul 2011. Timișorenii care obișnuiau să meargă acolo au fost surprinși să vadă când zona verde a fost împrejmuită și la marginea ei a apărut un panou de șantier. Constructorul i-a anunțat că urmează să ridice un bloc.

„Construire imobil în regim de înălțime P+3E, cu spații comerciale și apartamente (scara A și scara B), distribuite astfel: patru spații comerciale și un spațiu tehnic pentru spațiu comercial 1 și spațiu comercial 2 la parter (scara A și scara B); scara A: șase apartamente la etajul I, șase apartamente la etajul II și trei apartamente la etajul III; scara B: șase apartamente la etajul I, șase apartamente la etajul II și trei apartamente la etajul III. Amenajare în incintă la sol a 48 locuri de parcare, conform PUZ aprobat prin HCL 22/2016”, se arată pe panoul de șantier. Beneficiar este Bumbea Giani Emilian, care construiește în regie proprie, iar proiectantul viitorului bloc a fost SC AC Tectura SRL din Timișoara.

Proprietarul terenului a obținut autorizație de construire în 12 octombrie 2018 și are la dispoziție 36 de luni să ridice blocul. Conform panoului de șantier, lucrările ar trebui să fie gata în 26 noiembrie 2021.

Panoul spune că Planul Urbanistic Zonal datează din 2016, însă HCL cu nr. 22 din 2016 se referă la cu totul altceva, mai exact la un contract de închiriere pentru o grădiniță și o creșă.

Timișorenii din Calea Lipovei spun că au remarcat și ei că este ceva în neregulă și au încercat să ia legătura cu reprezentanții primăriei, însă nu au reușit să ajungă până la primar.

„Am observat că parcul de vizavi de piața veche a fost împrejmuit, Silistra colț cu Perlei, anunțându-se ridicarea unei clădiri P+3E cu destinație comercială și rezidențială. Ce mi s-a părut ciudat este că pe tăblia care anunță proiectul este menționat că amenajarea se face în conformitate cu PUZ aprobat prin HCL 22/2016. Totuși, căutând pe site-ul primăriei, observ că acea HCL nu are nicio legătură cu Planul Urbanistic Zonal. Nu am reușit să identific nicio autorizație de construcție eliberată pentru acest amplasament, pe 2018. De asemenea, mi se pare că având în vedere destinația anterioară a spațiului, în cazul în care a fost emisă autorizația de construire, aceasta a fost emisă fără o dezbatere”, ne-a scris un cititor Tion.ro.

Autorizația de construire invocată de proprietar există și a fost eliberată într-adevăr în 12 octombrie 2018, pentru „construcții pentru locuințe și spații comerciale”.

Planul Urbanistic Zonal de care vorbește proprietarul a fost aprobat, de fapt, în noiembrie 2016, cu numărul 221, pentru „Construire locuință colectivă S+P+4E cu spații comerciale la parter”, str. Silistra, beneficiar Bumbea Giani Emilian. Terenul despre care vorbim este unul intravilan-arabil.

„Se stabilesc condițiile de construire: regimul de înălțime: maxim S+P+4E, sub rezerva dotării în mod obligatoriu a clădirii cu lift (…), acces auto conform Comisiei de circulație, realizarea locurilor de parcare exclusiv pe parcela deținută de beneficiar, procentul de ocupare a terenului: POT max. parter = 50%, POT max. etaje = 35%, coeficientul de utilizare al terenului CUT max. = 1.8, spații verzi amenajate = min. 20%”, se arată în hotărârea adoptată de aleșii locali.

Planul urbanistic are o valabilitate de trei ani, perioadă în care pot fi demarate investițiile prevăzute în documentație.

În HCL din 2016 scrie că au fost consultați locuitorii din zonă și că s-au trimis și notificări timișorenilor care locuiesc pe străzile de lângă fostul parc.

„Documentația disponibilă (n.r. în 2015) a fost consultată de o persoană care nu este de acord cu realizarea imobilului, deoarece acest lucru ar duce la desființarea parcului. Ca urmare, prin răspunsul proiectantului depus la Primăria Timișoara se menționează faptul că deja s-au creat premisele amenajării unui alt parc în vecinătate, la intersecția străzilor Apostol Petru și Pavel, astfel că dreptul cetățenilor din zonă de a se bucura de spațiile verzi nu va fi afectat”, se arată în PUZ.

Mai mult, în documentație mai scrie și că la întâlnirea cu proiectantul nu s-a prezentat nicio persoană interesată.

Clarificări de la PMT

Reprezentanții primăriei susțin că au pierdut scuarul din Lipovei în instanță încă de acum nouă ani, astfel că au fost obligați de judecători să modifice destinația.

„Prin restituirea în instanță a terenului, conform Sentinței Civile nr. 10827/16.06.2010, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia Civilă nr. 2077/15.12.2011 a intervenit schimbarea de destinație a imobilului. Mai precis, prin restituire și dezmembrare, suprafața de 2.754 mp de teren a trecut din domeniul public al statului român în proprietatea privată a antecesorilor și s-a dispus modificarea destinației imobilului în PUG al Municipiului Timișoara, din teren «spații verzi și alei» în «teren intravilan» – zonă UM4 – zonă mixtă cu regim de construire deschis adiacentă arterelor de importanță locală”, ne-a explicat viceprimarul Dan Diaconu.

Viceprimarul Timișoarei spune că ani la rând s-au purtat negocieri cu proprietarul pentru un schimb, însă fără succes.

„În perioada 2012-2015 s-au încercat diverse forme de salvare a parcului prin oferte de schimb de terenuri, din păcate rezultatul fiind unul negativ, din cauza pretențiilor exagerate ale diverșilor proprietari. Suprafața de aproximativ 800 mp situată în vecinătatea blocurilor de pe str. Perlei va rămâne amenajată ca spațiu verde, fiind în proprietatea primăriei”, ne-a mai spus Diaconu.

Timișorenii din Lipovei rămân însă fără singurul loc pe care-l puteau numi parc. Mai au doar trei locuri de joacă, reabilitate de primărie. De altfel, reprezentanții municipalității promit de ani buni un super-parc în Lipovei, dar n-au găsit încă teren.

„În acest moment, în cartier funcționează trei locuri de joacă, toate reabilitate. Însă, în mod evident, aceste amenajări sunt insuficiente. Principalul motiv pentru care un demers de construcție a unui nou parc în Lipovei nu a putut fi finalizat până în acest moment este lipsa terenurilor în proprietatea primăriei în zonă. Un nou loc de joacă este prevăzut a se construi în cadrul proiectului «Complex sportiv Calea Lipovei», iar în această perioadă se analizează posibilitatea extinderii sale pe terenuri adiacente, care însă nu sunt proprietatea primăriei”, ne-a explicat Dan Diaconu.

Viceprimarul Timișoarei spune că se analizează și situația juridică a două terenuri pentru construcția unui parc. Unul este la intersecția străzilor Holdelor cu Sfinții Apostoli Petru și Pavel, iar altul la intersecția Silistra cu Holdelor. Sunt „terenuri care nu se află sau se află doar parțial în proprietatea Municipiului Timișoara și care se află în diverse stadii procesuale în instanță”, a precizat Diaconu.

Reprezentanții Primăriei Timișoara spun că mai au de partea lor și prevederile Legii 233/2018, adoptată în septembrie 2018 pentru modificarea și completarea Legii 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilizate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local.

„În forma sa nouă, această lege prevede posibilitatea exproprierii pentru lucrări de interes public local de conservare a spațiilor verzi existente, definite conform prevederilor Legii nr. 47/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și/sau de amenajare de noi spații verzi, în orașe și municipii”, ne-a mai declarat viceprimarul Timișoarei.

Reprezentanții primăriei promit de ani buni un parc decent în cartierul Lipovei. A fost cam o promisiune anuală.

Și despre viitorul complex sportiv și de agrement se vorbește încă din prima campanie electorală a lui Nicolae Robu, din 2012. Deocamdată este la faza de SF, iar documentația arată că se va întinde pe o suprafață de 11.000 mp, la intersecția străzilor Silistra cu Verde. Tot acolo, primarul Nicolae Robu a promis și un parc decent, însă nu a știut să spună ce dimensiune va avea.

În primăvara lui 2018 consilierii locali au aprobat studiul de fezabilitate, iar anul acesta ar trebui să fie gata documentația pentru pornirea licitației. Potrivit estimărilor din SF, viitorul complex sportiv costă primăria în jur de 4 milioane de euro.

Articole pe aceeași temă:

[related-post post_id=”2008842″]

[related-post post_id=”1924003″]

1 Comentarii

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. CetateanuVerde says:

    ce #### asta .. fara spatii verzi.. mersi robu

  2. Cele mai noi știri

    Ştiri din Timiș

    Presiunea scăzută la apă în mai multe localități din Timiș vineri

    Ştiri din Timiș

    FOTO. Analiza lui Lațcău: Șofatul este un sport periculos în Timișoara. Avem 1.500 de treceri pe roșu pe zi

    Ştiri din Timiș

    Iulius Town îi poartă pe vizitatorii săi în universul fascinant al circului

    Ştiri din Timiș

    Peste 1.000 de amenzi date de polițiștii rutieri, în Timiș, în perioada minivacanței de 1 Decembrie

    Ştiri din Timiș

    Primăria Timișoara angajează 22 de oameni. Se caută specialiști la comunicare, urbanism, infrastructură

    Ştiri din Timiș

    Locuitorii din Chișoda au făcut o petiție pentru a convinge primăria să le asfalteze străzile pline de gropi și noroi

    Sănătate

    Coronavirus, 2 decembrie: 1.149 de infectări și 66 de morți. Aproape 100 de cazuri și un deces în Timiș

    Ştiri din Timiș

    Rata de infectare cu Covid-19, aproape de 2,5 la mie în Timișoara. Situația în localități

    Eveniment

    Patru autotrenuri și o mașină, implicate într-un accident aproape de Lugoj. Mai multe persoane au fost rănite

    Sănătate

    Peste 300.000 de oameni sunt vaccinați cu schema completă în Timiș

    Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

    Pentru detalii apasati aici