Colterm a anunțat, ca la fiecare început de lună, stocurile de combustibil de care dispune. În ultima perioadă, a crescut consumul, însă cantitățile depozitate au rămas constatate datorită aprovizionării continue.
„Temperaturile tot mai scăzute din ultimele saptămâni au însemnat creșterea parametrilor de furnizare a agentului termic pentru încălzire și apă caldă și, implicit, un consum mai mare de combustibil. Cu toate acestea, reușim să menținem un stoc constant atât la cărbune cât și la gaze naturale”, transmite Cristian Amza, administratorul special al companiei.
Cifrele
Amza amintește și care ar fi, mai exact, stocurile de la sfârșitul lunii noiembrie 2023:
- Cărbune: 90.049 tone (față de 43.050 de tone în perioada similară a anului trecut), din care 15.279 tone au intrat în noiembrie, în condițiile unui consum de 19.630 de tone, pe parcursul lunii care tocmai s-a încheiat;
- Gaz înmagazinat: 121.721 MWh (față de 38.585 MWh, la sfârșitul lui noiembrie 2022).
În luna recent încheiată au mai fost finalizate și câteva lucrări de la CET Sud, dar a fost și o intervenție la unul dintre cazanele de abur. În urma acesteia din urmă s-ar fi dublat performanța turbinei.
„Tot în noiembrie, s-au executat și finalizat o serie de lucrări sau intervenții la instalațiile de la CET Sud, între care menționăm revizia la instalația de preparare a șlamului dens, dar și finalizarea reviziei la instalațiile din gospodăria de cărbune.
De asemenea, a fost necesară și intervenția la unul din cazanele de abur. A fost reparată izolația termică la cazanul nr. 3, ceea ce ne permite să funcționăm cu toate «motoarele turate». Aceasta în condițiile în care la începutul lunii trecute, în 06 noiembrie, am pornit cazanul de abur nr. 1, iar trei zile mai târziu am pornit și turbina (cu o putere medie de 5,5 MW). Pornirea cazanului nr. 3, în cursul ultimei săptămâni din noiembrie, a însemnat îmbunătățirea puterii turbinei, care practic și-a dublat performanța: a crescut de la media amintită, de 5,5 MW, la 11,8 MW”, a mai precizat Amza.
Citiți principiile noastre de moderare aici!