Tion

Tion

  • Ştiri
    • Ştiri Timiș
    • Lugoj
    • Știri naționale
    • Stiri internaţionale
    • Eveniment
    • Sănătate
    • Dialoguri Sănătoase
    • Sport
    • Târg imobiliar
  • Timp liber
    • Cultură
    • Cinema
    • Horoscop
  • ANGAJĂRI
  • MICA PUBLICITATE
    • IMOBILIARE
      • Imobiliare Vanzari – Garsoniere
      • Imobiliare Vanzari – o camera
      • Imobiliare Vanzari – 2 camere
      • Imobiliare Vanzari – 3 camere
      • Imobiliare Vanzari – 4 camere
      • Imobiliare Vanzari – Case
      • Imobiliare Vanzari – Terenuri
      • Imobiliare Vanzari – Spatii comerciale
      • Imobiliare Inchirieri – Garsoniere
      • Imobiliare Inchirieri – o camera
      • Imobiliare Inchirieri – 2 camere
      • Imobiliare Inchirieri – 3 camere
      • Imobiliare Inchirieri – Case
      • Imobiliare Inchirieri – Spatii comerciale
    • PRESTĂRI SERVICII
    • CONSTRUCȚII
    • AUTO
    • DIVERSE
  • UTILE
  • VIDEO
  • Azi în Timișoara
  • Cariere de Poveste
  • Agenda
  • Lugoj
  • Podcast
  • Dialoguri Sănătoase
Select Page


Tion
Ştiri din Timiș
Deputatul sunt in PDL, nu plec niciunde a trecut la PNL

Deputatul sunt in PDL, nu plec niciunde a trecut la PNL

la 20 April 2012 10:50 Reactualizat la: 20 April 2012 12:59
20 April 2012 10:50 Reactualizat la: 20 April 2012 12:59
Deputatul Marius Dugulescu, care în urmă cu două săptămâni spunea că nu va pleca din PDL, a trecut, oficial, vineri, în PNL. El a fost primit în partid de preşedintele Crin Antonescu, care şi-a schimbat programul pentru a veni la Timişoara, şi de fostul preşedinte al PDL Caraş-Severin, actualmente vicepreşedinte PNL, Sorin Frunzăverde.
Scris de B.A.M. - Deputatul Marius Dugulescu, care în urmă cu două săptămâni spunea că nu va pleca din PDL, a trecut, oficial, vineri, în PNL. El a fost primit în partid de preşedintele Crin Antonescu, care şi-a schimbat programul pentru a veni la Timişoara, şi de fostul preşedinte al PDL Caraş-Severin, actualmente vicepreşedinte PNL, Sorin Frunzăverde.

Trimite articolul

X

Deşi în urmă cu aproximativ două săptămâni susţinea că nu va pleca din PDL şi că va merge alături de preşedintele democrat-liberalilor timişeni, Constantin Ostaficiuc, până la capăt, deputatul Marius Dugulescu a trecut, vineri, oficial, la PNL.

„În ultimul an şi jumătate am fost dat plecat când la PSD, când la PNL, cred că numai la UDMR nu am fost dat plecat. (…) Sunt în PDL, nu am plecat niciunde, nu am semnat moţiunea de cenzură, haideţi să nu dezinformăm, să nu vorbim despre semnături care nu au avut loc şi să încercăm să rămânem totuşi ancoraţi în realitate (…) Sunt în PDL, sunt în această echipă şi cu siguranţă vom continua împreună cu domnul preşedinte (n.r. – Constantin Ostaficiuc) să ne numărăm printre învingătorii alegerilor locale şi parlamentare din acest an”, declara Dugulescu, la începutul acestei luni.

Discursul lui Dugulescu s-a schimbat radical, vineri, odată cu intrarea în PNL.

„Am încredere în dl preşedinte Crin Antonescu, am încredere în echipa PNL Timişoara şi PNL Timiş şi, bineînţeles, am încredere în prietenul meu, dl Frunzăverde, care a avut un rol decisiv în această decizie”, a afirmat, vineri, Dugulescu.

Deputatul de Timişoara a mai afirmat că nu i-a fost uşor să ia această decizie, însă „dreapta puternică” poate fi clădită doar în PNL.

„Am stat în cumpănă, am analizat. Nu este uşor să trebuiască să iei o decizie şi să înţelegi că politica în folosul cetăţeanului nu se mai poate clădi în PDL. Nu i-a fost uşor dlui Frunzăverde, sau dlui Borza. Am chibzuit foarte mult şi am ajuns la concluzia că dreapta poate fi clădită doar în PNL, unde sunt oameni care nu promovează afaceri în folos personal şi înţeleg că politica trebuie făcută în folosul cetăţeanului”, a mai spus Dugulescu.

El a ţinut să facă şi o mărturisire: se gândea să plece din PDL încă înaintea plecării lui Sorin Frunzăverde, respectiv înainte de conferinţa de presă pe care a susţinut-o pentru a-şi reafirma loialitatea faţă de PDL. Întrebat de ziarişti când a minţit, atunci când a susţinut că va rămâne alături de democrat-liberali sau acum, Dugulescu a replicat: „Am spus că în acel moment nu iau în calcul să plec din PDL. Mi-am dat seama că este degeaba, e tardivă politica în PDL pentru că nu se aude vocea mea. Am îneţeles că o politică de dreapta nu se poate face decât în PNL. Nu este aşa de simplu cum puneţi întrebările. Viaţa e mai complicată!”

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, l-a întâmpinat pe Dugulescu în partid spunând că este bucuros de fiecare dată când „oameni de calitate morală” decid să se alăture liberalilor.

„Am fost foarte bucuros la aflarea deciziei domniei sale. Sunt onorat că suntem colegi. (…) Nu vom fi niciodată cu persoane corpute, care au cauţionat un regim corupt. Dar vom fi bucuroşi ca oameni de calitate morală, cum sunt cei doi (Dugulescu şi Frunzăverde – n.r.), să ni se alăture. (…) Nu suntem colegi cu nimeni care a făcut parte din mafia portocalie. Nimeni nu a spus mafiotul de Dugulescu, sau mafiotul de Frunzăverde”, a spus liderul liberal, uitând că pe un site afiliat USL Sorin Frunzăverde încă apare ca făcând parte din „mafia portocalie”. Când i s-a atras atenţia asupra acestui aspect, Antonescu a afirmat că nu el se ocupă de site-urile USL.

Nelu Balas la sediul PNL

UPDATE: La conferinţa de presă a PNL a apărut şi directorul Direcţiei Regionale de Poştă Timişoara, Nelu Balaş. Ulterior, în sediul PNL a apărut şi un protestatar din Piaţa Victoriei, care a afişat o pancartă pe care scria „România = Tagma Jefuitorilor PDL!”

UPDATE 2: Preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu, a declarat că Nelu Balaş, „pănă ieri membru marcant PDL”, a trecut în PNL.

La rândul lui, Nelu Balaş a declarat că motivele plecării sale din PDL sunt legate de controalele efectuate la direcţia pe care o conduce şi care, potrivit acestuia, ar fi comandate de Alin Popoviciu, dar şi de faptul că i s-a luat colegiul în care a candidat pentru Camera Deputaţilor la alegerile din 2008.

„Mi s-a luat colegiul. La Poştă, din ianuarie şi până acum, am controale şi dl maestru Alin Popoviciu a comandat aceste controale. Nu mă mai regăsesc în PDL şi sper să îmi găsesc locul în PNL. Promit că voi face tot ce pot pentru ca acest partid să fie reprezentat atât la Consiliul Judeţean Timiş, cât şi la Primăria Timişoara”, a spus şi Nelu Balaş.

UPDATE 3: Preşedintele PDL Timiş, Constantin Ostaficiuc, a fost uimit să afle că şi Nelu Balaş a plecat din partid, însă a afirmat că aceasta este o ocazie pentru ca formaţiunea pe care o conduce să se primenească.

„PDL Timiş va deveni, probabil, cel mai curat partid din România. Şi asta cred că este un lucru bun pentru că oferim electoratului o şansă în plus. O şansă de a alege un partid în care oamenii şovăielnici nu au loc. Referitor la plecare domnului Dugulescu, am spus de la început şi în alte ocazii, regret orice plecare. Oricine pleacă din partid pentru mine este o pierdere, pentru că, până la urmă am lucrat împreună, am fost în colectivitatea aceasta împreună. Dacă asta e dorinţa domniei sale, destinul domniei sale, e foarte bine, să meargă pe drumul lui, îi urez succes. Are o singură problemă, zic eu: dacă dimineaţa e trezit foarte repede şi întrebat în ce partid este azi, probabil că nu va şti, având în vedere că el este un traseist politic de profesie deja. Dacă poate să ofere electoratului din Timişoara o certitudine că va pleca şi la alt partid mai departe, atunci să îl voteze”, a spus Ostaficiuc.

În ceea ce priveşte acuzaţiile lui Nelu Balaş, Ostaficiuc a afirmat că acestea nu au niciun fundament deoarece PDL în acest moment încearcă să se adune.

„Domnul Nelu Balaş este un alt personaj pitoresc care v-a trimis nişte felicitări acasă. Sigur, (controalele de la Poştă – n.r.) nu are nicio legătură cu declaraţia dl Balaş, că ar fi comandate de altcineva, mai ales din partid, mai ales în acest moment, când noi încercăm să ne adunăm, nu să ne împrăştiem”, a spus liderul PDL Timiş.

El l-a atacat pe Dugulescu şi pentru modul în care şi-a afirmat public, loialitatea, în Săptămâna Mare, pentru ca apoi să îşi încalce cuvântul.

„E foarte uşor să găseşti motive, să te justifici, e foarte uşor să fii în Săptămâna Mare şi să spui <<eu sunt pe veci în PDL şi nu plec>>. Lângă mine stând dl Dugulescu, într-o conferinţă de presă. Probabil că credinţa internă a domniei sale, nu vorbesc de credinţa pe care o afişează, în Săptămâna Mare nu contează. Dar, până la urmă, nu pot decât să le urez succes, să fie aleşi de oameni pentru <<verticalitatea>> lor, pentru <<modul exemplar>> în care şi-au desfăşurat viaţa politică. PDL merge mai departe. (…) Va avea mult mai mare atenţie când vor fi analizaţi şi propuşi candidaţii pentru diferite funcţii, am greşit aici, se dovedeşte acum. Sunt oameni care fug după oportunităţi (…) Drum bun, hasta la vista şi noi ne vedem de treabă mai departe pentru că avem de câştigat Consiliul Judeţean Timiş şi voi câştiga Consiliul Judeţean, trebuie să câştigăm alegerile locale… Paradoxul ştiţi care e? Plecările lor ne întăresc”,

În timpul conferinţei de presă de la sediul PNL Timiş, mai mulţi tineri democrat-liberali au pus la ferestre 21 de ceasuri, simbolizând plecarea, „în al 21-lea ceas” a celor din PDL către USL.

Deputatul Marius Dugulescu ar putea migra de la PDL la PNL

Deputatul de Timişoara a mai afirmat că nu i-a fost uşor să ia această decizie, însă „dreapta puternică” poate fi clădită doar în PNL.  

„Am stat în cumpănă, am analizat. Nu este uşor să trebuiască să iei o decizie şi să înţelegi că politica în folosul cetăţeanului nu se mai poate clădi în PDL. Nu i-a fost uşor dlui. Frunzăverde, sau dlui Borza. Am chibzuit foarte mult şi am ajuns la concluzia că dreapta poate fi clădită doar în PNL. Unde sunt oameni care nu promovează afaceri în folos personal şi înţeleg că politica trebuie făcută în folosul cetăţeanului”, a mai spus Dugulescu.

El a ţinut să facă şi o mărturisire: se gândea să plece din PDL încă înaintea plecării lui Sorin Frunzăverde, respectiv înainte de conferinţa de presă pe care a susţinut-o pentru a-şi reafirma loialitatea faţă de PDL. Întrebat de ziarişti când a minţit, atunci când a susţinut că va rămâne alături de democrat-liberali sau acum, Dugulescu a replicat: „Am spus că în acel moment nu iau în calcul să plec din PDL. Mi-am dat seama că este degeaba, e tardivă politica în PDL pentru că nu se aude vocea mea. Am îneţeles că o politică de dreapta nu se poate face decât în PNL. Nu este aşa de simplu cum puneţi întrebările. Viaţa e mai complicată!”

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, l-a întâmpinat pe Dugulescu în partid spunând că este bucuros de fiecare dată când „oameni de calitate morală” decid să se alăture liberalilor.

„Am fost foarte bucuros la aflarea decizie domniei sale. Sunt onorat că suntem colegi. (…) Nu vom fi niciodată cu persoane corpute, care au cauţionat un regim corupt. Dar vom fi bucuroşi ca oameni de calitate morală, cum sunt cei doi (Dugulescu şi Frunzăverde – n.r.), să ni se alăture. (…) Nu suntem colegi cu nimeni care a făcut parte din mafia portocalie. Nimeni nu a spus mafiotul de Dugulescu, sau mafiotul de Frunzăverde”, a spus liderul liberal, uitând că pe un site afiliat USL Sorin Frunzăverde încă apare ca făcând parte din „mafia portocalie”. Când i s-a atras atenţia asupra acestui aspect, Antonescu a afirmat că nu el se ocupă de site-urile USL.

Trimite articolul

X
Taguri:
alegeri ,
marius dugulescu ,
pdl ,
PNL ,
timis ,
timisoara
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    Scandal sângeros în Lugoj. Un bărbat de 46 de ani a ajuns în arest după ce a înjunghiat un cunoscut
    2
    De la o extremă la alta. Banatul trece de la caniculă la furtuni și vijelii
    3
    Uniforma școlară, tot mai aproape de a deveni obligatorie. Proiectul PSD a trecut de Senat
    4
    Apel umanitar pentru două familii din Șag care și-au pierdut casele într-un incendiu
    5
    Camion cu 6.000 de litri de hipoclorit răsturnat la Coșava. Autoritățile au izolat zona
    6
    PSD îl amenință, de la București, pe prefectul de Timiș, după sancțiunea dispusă în cazul lui Fritz. Reacția lui Finta
    7
    Româncă arestată în Germania pentru spionaj la o companie de drone
    8
    Incendiu forestier de proporții în Canada: 20.000 de persoane evacuate
    9
    Nouă copaci căzuți, dintre care patru pe mașini, la Timișoara, în urma furtunii
    10
    E oficial! De când și cum vor circula autobuzele STPT până la Giroc

    Cele mai noi știri

    România

    Uniforma școlară, tot mai aproape de a deveni obligatorie. Proiectul PSD a trecut de Senat

    Eveniment

    Zeci de mandate de aducere și percheziții, inclusiv în Timiș, după violențele de la protestul ciobanilor din București

    Dialoguri Sănătoase

    Virozele la început de școală. Dr. Daniela Roșca explică ce trebuie să știe părinții despre simptome, imunitate și vaccinarea antigripală

    Utile

    Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 22 septembrie

    Utile

    Se ia apa marți și miercuri în Chevereșu Mare

    Azi în Timișoara

    Ce facem astăzi, 22 septembrie 2026, în Timișoara?

    România

    Guvernul sau alegeri anticipate? Siegfried Mureșan, atac la PSD: „Un gest ostil față de Nicușor Dan”

    Ştiri din Timiș

    Timișoara devine capitala stomatologiei pediatrice. Peste 150 de medici și specialiști internaționali, reuniți la SMART Pedodontics 2026

    Cinema

    Documentare despre migrație, muncă și solidaritate, la Timișoara. One World Romania revine săptămâna viitoare

    Mapamond

    Deficit de kerosen în Europa. Importurile din Coreea de Sud ating un maxim al ultimilor ani
    • Servicii
      • Redactia
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Timiș Online

    ISSN 3008-2323

    ISSN-L 3008-2323

    Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

    Pentru detalii apasati aici