Delegația OMS România care a ajuns joi, 8 februarie, la Timișoara, a fost condusă de Silvia Gatscher, manager de programe de sănătate. La prefectură, aceasta a fost primită de Sorin Ionescu. Aici a avut loc o întâlnire de lucru la care au participat Camelia Nițu-Frățilă, coordonatorul operațiunii UNHCR pentru județul Timiș și județele limitrofe, managerii spitalelor din județul Timiș, reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică Timiș, Casei Județene de Asigurări de Sănătate Timiș, Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Timiș, Serviciului Județean de Ambulanță Timiș și ai Centrului de Tranzit în Regim de Urgență Timișoara.
„Este vorba despre o vizită de lucru în care se încearcă identificarea posibilităților de colaborare. S-au identificat o serie de direcții în special pe partea de medicină de urgență, dar și pe partea de prevenție și conștientizare. (…) Ei (OMS – n.r.) au oricum un protocol cu Ministerul Sănătății. Sprijinul cel mai important pe care ei îl oferă Ministerului Sănătății este partea de suport pentru Strategia Națională de Sănătate. Practic, viitoarele colaborări înseamnă aceste proiecte pe care spitalele le vor scrie și depune către OMS”, a explicat, pentru Tion, subprefectul Sorin Ionescu.
Scopul declarat al întâlnirii a fost „identificarea nevoilor și priorităților în domeniul sănătății din județul Timiș”, motiv pentru care s-a vorbit și de potențiale viitoare colaborări. Printre temele discutate au fost: sănătatea copilului și a mamei, programe privind alăptarea nou-născuților, sănătatea mintală pentru tineri și adulți, programe de training în domeniul comunicării dintre medic și pacient, programe de pregătire a personalului care va deservi viitorului centru dedicat tinerilor cu adicții, vaccinarea, programe în domeniul educației și prevenției pentru sănătate, în special în mediul rural.
Vizită la Spitalul de Copii
Cei mai deschiși la o colaborare cu OMS s-au arătat cei de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” Timișoara, și datorită activității mai dezvoltate a organizației pe partea de nou-născuți și a unei linii de finanțare disponibile pe același capitol. Ulterior întâlnirii de la prefectură, delegația OMS România a plecat într-o vizită la spital, unde a fost întâmpinată de directorul medical Mihai Gafencu. Potrivit prefecturii, aici „au fost identificate nevoi urmând a fi inițiate programe concrete pentru soluționarea acestora”.
„A fost o ședință la prefectură cu spitalele. Ei și-au prezentat obiectivele și unul dintre ele era legat de Spitalul de Copii. Își doreau ca la secția de nou-născuți să poată intra cu campaniile dumnealor legate de alăptare. Am fost de acord. Și în «Salvați Copiii» am avut campanie, și în spitalul nostru ne-am preocupat foarte mult (de acest subiect – n.r.). Am stat de vorbă în legătură cu ce am putea face pentru nou-născuți împreună. Am agreat să ne vedem pentru că au fost câteva idei ale noastre pe care dumnealor le-au îmbrățișat și ale lor pe care noi le-am îmbrățișat.
Ce vrem să facem? Noi vrem mai multe. După ce ne mutăm în clădirea nouă – sper anul ăsta – vrem să facem saloane cu condiții mai speciale mamă-copil. Sunt tot felul de teorii, «kangaroo-rooms» se numesc: niște fotolii speciale în care mama stă cu copilul în față și îl ține lipit la piept imediat după naștere. Am putea avea aici o asemenea dotare. Am mai vorbit și de o bancă de lapte. Asta înseamnă circuite, refrigeratoare speciale. Am discutat diverse lucruri. Le-am prezentat și ce fac la «Salvați Copiii» și au spus că sunt interesați și de asta”, a explicat Mihai Gafencu pentru Tion.
Tot pe partea de nevoi a spitalului s-a discutat și despre alte dotări care vor fi necesare odată cu darea în folosință a noii clădiri, existând și aici un interes de colaborare din partea OMS. În orice caz, până la momentul acesta nu există vreun parteneriat concret.
Trimite articolul
Xnici omese nu mai e ce era candva…
Ar fi pacat sa nu-l intalnesca pe proaspatul spalat Musta cel cu pastilele secrete in tratarea gripei Covid 19