„Ne-am pus această întrebare şi noi, aici, la terapie intensivă: cum de avem tot mai mulţi pacienţi în moarte cerebrală. Şi ceea ce cred că s-a întâmplat în ultima perioadă este faptul că, odată cu îmbunătăţirea sistemului de ambulanţă, cu apariţia Unităţilor de Primire a Urgenţelor şi a SMURD, care au aparatură complexă şi un timp de reacţie mai rapid, pacienţii ajung mai repede la spital şi sunt menţinuţi din punct de vedere al funcţiilor vitale pe tot acest traseu – de acasă până la spital, sau de la locul unui accident până la spital – în viaţă. Adică, acei pacienţi care mureau până acum la locul accidentului sau acasă, ajung acum la spital şi sunt cei care, practic, devin astfel donatori de organe. Este ceea ce am observat noi: avem dintr-odată mai mulţi pacienţi care ajung la noi în stare gravă, deseori în moarte cerebrală şi nu mai putem face nimic pentru ei”, spune asistent medical Dan Ilincariu, coordonatorul Programului de transplant din cadrul Spitalului Judeţean Timişoara.
În ceea ce priveşte îndoielile unora privind modul de declarare a unui pacient în moarte cerebrală, acesta lămureşte lucrurile. „Procedurile sunt foarte clare. Declararea unui pacient în moarte cerebrală se face de două ori, la un interval de şase ore, şi se face având anumite semne clinice, adică cele observate la bolnav, având teste paraclinice, adică examene de sânge, şi electroencefalograma, care confirmă practic ceea ce am observat noi prin testele clinice şi paraclinice. Or, această electroencefalogramă este un semn clar, evident, o înregistrare documentară. N-ai cum să spui că o faci mai repede sau mai târziu, ci atunci când observi prin semnele clinice că pacientul este în moarte clinică. Electroencefalograma este un examen indubitabil şi se face de două ori pentru a fi certificat acel rezultat. Oricum, din ceea ce cunoaştem până acum, din experienţă, din statistici, din cărţi, după ce prima electroencefalogramă a ieşit negativă, niciodată nu s-a constatat la cea de-a doua că ar apărea anumite semne. Deci este clară, fără nicio îndoială”, a adăugat Ilincariu.
Dincolo de toate acestea, tot mai multe familii care au pierdut pe cineva drag găsesc puterea de a-şi da acordul pentru prelevarea organelor acestor persoane aflate în moarte cerebrală, conştientizând că pot salva astfel alte vieţi.
În 2011, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Timişoara au avut loc zece prelevări de organe, în mai puţin de două luni, în condiţiile în care, în 2010, au avut loc 15 prelevări pe tot parcursul anului.
Delia S. Barbu
Citiți principiile noastre de moderare aici!