Adulat, controversat, recunoscut pentru inteligenţa, talentul şi afurisenia sa literară, latinist de anvergură purtând la degetul mic inelul cu cheile înţelegerii antichităţii precum puţini, suspectat de cruzime (evident, tot literară) după ce a publicat un şocant bestiar al cerşetoriei în Timişoara, prozatorul Dan Negrescu recuperează în „Mehala din ceruri” o mitologie a crepusculului. O lume mică, sublimă şi cumva grotescă, plină de mari adevăruri istorice şi valori umane fundamentale, destine mărunte pe cât de măruntă este viaţa oricărui om, frânte de tăvălugul stalinismului, al comunismului, ori de o întâmplare, şvabi deportaţi în Rusia, potcovarul pus să potcovească tractoarele colhoznice, iubiri, boli, înmormântări cu dricul tras de cai negri (ca la mozi, adică la cinema, în „Mizerabilii”), un circ murind de foame că nu-l mai vrea regimul… Mehala lui Dan Negrescu este cea mai tristă Mehală din ceruri şi de pe pâmânt, un „ocska piac” al vieţilor  (aproape) obişnuite.

Apărută la Editura Marineasa, „Mehala din ceruri” a fost lansată vineri, 28 ianuarie, în cadrul Uniunii Scriitorilor din România, filiala Timişoara. Pornind, după cum remarca profesorul Cornel Ungureanu, „de la un tipar al mahalalei care există şi în literatură şi în realitate”, cartea în care Mircea Mihăieş decupează „pictopoeme semificţionale (….) înţesate cu măhălisme”, Claudiu T. Arieşan observă „o atmosferă felliniană, ca în Amarcord”, în care personajele intră şi ies (din viaţă) ca la operă, este, indubitabil o lectură nerecomandată celor slabi de înger. O „Mehală din memorie”, cum observa Otilia Hedeşan, care te face să plângi după o lume nu cu totul dusă la ceruri, care te fură şi te face, vrei-nu vrei, măhăleanţ.

„Am ajuns să-mi cred prozele atât de mult, încât nici eu nu mai ştiu ce e şi ce nu este real”, mărturiseşte Dan Negrescu, scoţând din mânecă, precum un scamator, un „măhălism” răscolitor. „Moalărul (zugravul, n.r.) care, exact cum scrie-n carte, a omorât un miliţian şi pe care eu, nemaiauzind nimic de el, l-am ridicat demult la ceruri, trăieşte încă. M-a căutat un măhăleanţ să-mi zică asta. Am umblat şi l-am găsit pe moalăr, nu mai are picioare, nici laringe, cerşeşte într-un scaun cu rotile, printre maşini”, a dezvăluit scriitorul.

S.P.D.