Valoarea estimată a contractului este de aproximativ 6,6 milioane de lei, fără TVA, iar durata lucrărilor este de trei luni de la emiterea ordinului de începere. Lucrările se vor desfășura la clădirea C4, care găzduiește atelierul de instructaj, căminul de fete și clubul, pe o suprafață de 457 mp, și la clădirea C5, un atelier de tâmplărie cu P+2E, de 373 mp.
Lucrările fac parte dintr-un proiect de eficientizare energetică a Liceului „Gheorghe Atanasiu” și includ:
- reabilitarea termică a pereților, acoperișului și ferestrelor
- modernizarea sistemului de încălzire și a instalației de apă caldă
- asigurarea ventilării corespunzătoare a aerului
- modernizarea instalațiilor de iluminat
- implementarea sistemelor de management energetic și a unor surse alternative de producere a energiei electrice
Situația lucrărilor a fost complicată de întârzierile din contractul inițial. Rezilierea contractului a fost anunțată de CJT încă din noiembrie anul trecut.
„Pentru corpurile C4 și C5 (internat și ateliere), a fost inițiată procedura de reziliere a contractului cu antreprenorul, ca urmare a nerespectării termenelor asumate. În perioada imediat următoare va fi demarată o nouă procedură de achiziție, astfel încât lucrările să poată fi reluate în aproximativ două săptămâni”, au declarat reprezentanții CJ Timiș, în noiembrie 2025.
Anterior, contractul pentru aceste clădiri fusese semnat în mai 2024 cu firma ILA VORHABEN, în valoare de 6,9 milioane de lei fără TVA, cu un termen de execuție de 12 luni. În urma neregulilor și a întârzierilor, contractul a fost reziliat și urmează să fie finalizat prin noua procedură. Aceasta înseamnă că noua procedură de achiziție are ca scop continuarea și finalizarea lucrărilor rămase neterminate, conform listelor de cantități întocmite de proiectantul SC BAU PROIECT SRL.
Ofertanții interesați de noul contract pentru C4 și C5 trebuie să depună ofertele până la 16 martie 2026, ora 15.
Ce se întâmplă cu lucrările la corpul C7
În ceea ce privește corpul C7 (cantină și săli de curs), aflat în reabilitare printr-un contract separat, reprezentanții Consiliului Județean Timiș au transmis că proiectul „Renovare energetică moderată clădiri corp C7 Liceu Tehnologic Special Gheorghe Atanasiu”, finanțat prin PNRR, „se află în execuție”.
Potrivit instituției, termenul inițial de finalizare a fost prelungit „ca urmare a unor sistări temporare de lucrări și a unor situații tehnice apărute pe parcursul implementării, care au generat necesitatea realizării unor lucrări suplimentare”.
Noul termen estimat pentru finalizarea șantierului este până la sfârșitul lunii martie 2026.
Contractul pentru C7 a fost semnat cu JAFAR CONCEPT S.R.L., în noiembrie 2024, cu valoarea de 3,2 milioane de lei fără TVA. Data inițială de finalizare era noiembrie 2025.
„Pentru corpul C7, termenul contractual de finalizare este 29.11.2025, însă ritmul actual de execuție nu este satisfăcător, motiv pentru care lucrările sunt monitorizate în vederea accelerării”, au precizat reprezentanții CJ Timiș, în noiembrie 2025.
Pe aceeași temă:
Citiți principiile noastre de moderare aici!