Tion

Tion

  • Ştiri
    • Ştiri Timiș
    • Lugoj
    • Știri naționale
    • Stiri internaţionale
    • Eveniment
    • Sănătate
    • Dialoguri Sănătoase
    • Sport
    • Târg imobiliar
  • Timp liber
    • Cultură
    • Cinema
    • Horoscop
  • ANGAJĂRI
  • MICA PUBLICITATE
    • IMOBILIARE
      • Imobiliare Vanzari – Garsoniere
      • Imobiliare Vanzari – o camera
      • Imobiliare Vanzari – 2 camere
      • Imobiliare Vanzari – 3 camere
      • Imobiliare Vanzari – 4 camere
      • Imobiliare Vanzari – Case
      • Imobiliare Vanzari – Terenuri
      • Imobiliare Vanzari – Spatii comerciale
      • Imobiliare Inchirieri – Garsoniere
      • Imobiliare Inchirieri – o camera
      • Imobiliare Inchirieri – 2 camere
      • Imobiliare Inchirieri – 3 camere
      • Imobiliare Inchirieri – Case
      • Imobiliare Inchirieri – Spatii comerciale
    • PRESTĂRI SERVICII
    • CONSTRUCȚII
    • AUTO
    • DIVERSE
  • UTILE
  • VIDEO
  • Azi în Timișoara
  • Cariere de Poveste
  • Agenda
  • Lugoj
  • Podcast
  • Dialoguri Sănătoase
Select Page


Tion
Ştiri din Timiș
CJT începe anul acesta lucrările la centrul pentru tratarea adicțiilor tinerilor. Va fi ridicat la Ciacova

CJT începe anul acesta lucrările la centrul pentru tratarea adicțiilor tinerilor. Va fi ridicat la Ciacova

De Diana Lupulescu
la 29 January 2025 14:29 Reactualizat la: 31 January 2025 14:07

CJT începe anul acesta lucrările la centrul pentru tratarea adicțiilor tinerilor. Va fi ridicat la Ciacova

29 January 2025 14:29 Reactualizat la: 31 January 2025 14:07
Dependența de droguri, alcool ori jocuri de noroc a tinerilor va fi tratată într-un centru specializat pe care CJT, din fonduri proprii, îl va ridica în orașul Ciacova, pe un teren care aparține instituției. În ședința de miercuri, consilierii județeni au aprobat studiul de fezabilitate, indicatorii tehnico-economici și devizul general pentru obiectivul „Înființare centru de recuperare pentru minorii cu adicții”.
Scris de Diana Lupulescu - Dependența de droguri, alcool ori jocuri de noroc a tinerilor va fi tratată într-un centru specializat pe care CJT, din fonduri proprii, îl va ridica în orașul Ciacova, pe un teren care aparține instituției. În ședința de miercuri, consilierii județeni au aprobat studiul de fezabilitate, indicatorii tehnico-economici și devizul general pentru obiectivul „Înființare centru de recuperare pentru minorii cu adicții”.

Trimite articolul

X

Consilierii județeni au aprobat, miercuri, în cadrul unei ședințe care a avut loc la Palatul Administrativ din Timișoara, proiectul de hotărâre privind aprobarea studiului de fezabilitate, a indicatorilor tehnico-economici și a devizului general pentru obiectivul de investiție publică „Înființare centru de recuperare pentru minorii cu adicții”.

Centrul de dezintoxicare va fi ridicat în orașul Ciacova, pe un teren intravilan ce aparține CJ Timiș și are 4.370 de metri pătrați.

În anul 2022, proiectul Asociației Luptă, Zâmbește și Trăiește, de înființare a unui centru de recuperare pentru minorii cu adicții, s-a aflat pe locul doi în preferințele celor care au votat inițiativele finanțate prin bugetul participativ al CJT. În aprilie 2023, CJT a dat undă verde pentru realizarea documentațiilor.

Documentațiile au fost întocmite de S.C. ALPHA ARCHITECTS+PARTNERS S.R.L. Conform devizului general întocmit de proiectant, valoarea totală a investiției se va ridica la 26,5 milioane de lei cu tot cu TVA, adică 5,3 milioane de euro.

„În România, traficul de droguri a înregistrat o creștere accentuată pe măsură ce traficanții și-au diversificat metodele de distribuire, iar vârsta consumatorilor a ajuns până la 10-11 ani. Din păcate, județul Timiș, alături de alte județe dezvoltate din țară, se află în topul județelor unde există un număr mare de consumatori minori. Numărul copiilor consumatori care se adresează Clinicii de Psihiatrie Pediatrică din Timișoara este mare, această clinică funcționând ca o clinică de urgență, iar cei care ajung aici au deja instalat fenomenul de dependență.

Intoxicațiile cu substanțe psihoactive sunt tratate în cadrul Secției de Toxicologie de la Spitalul „Louis Țurcanu” din Timișoara, apoi transferate în Clinica de Psihiatrie Pediatrică, aici însă copiii nu pot fi tratați decât în faza acută a bolii.

La nivelul județului Timiș, precum și în toată zona de vest a țării, nu există o clinică de dezintoxicare pentru acești copii, existând în schimb o nevoie stringentă a unei astfel de clinici care să funcționeze cu un regim de cronici și ca prevenție.

Centrul de recuperare pentru minorii cu adicții va funcționa ca un centru medico-psihologic. Prin demararea acestui proiect, eforturile autorităților vizează și un program de prevenție, nu doar de medicație a victimelor consumului de droguri, pe lângă îngrijirea medicală copiii vor beneficia și de diferite psihoterapii (cognitiv comportamentale, familiale, ocupaționale, terapii de grup)”, se arată în referatul inclus în proiectul de hotărâre aprobat, miercuri, de aleșii județeni.

Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, a declarat, miercuri, că administrația timișeană este prima din România care va înființa un centru pentru adicții, unde tinerii să fie reabilitați.

„Este un proiect-pilot, primul dintr-o serie de astfel de centre pe care ne dorim să le construim dacă vom avea succes. Cred că e nevoie să sprijinim tinerii, mai ales care au o adicție, păcăliți de unii și de alții, care devin dependenți de diferite substanțe, să aibă unde să fie tratați. Evident că lucrurile ar trebui să înceapă de la prevenție și încercăm să avem prin ATOP (n.r. – Autoritatea Teritorială de Ordine Publică), dar și prin colaborarea cu celelalte instituții o implicare în a stopa acest fenomen, de la faza de prevenție, dinainte să devină dependenți pentru că, prin aceste centre, noi nu facem decât să tratăm efectele.

Dar și centrele sunt importante pentru că avem două categorii, cei care sunt dependenți și ar trebui sprijiniți, dar și cei care încă nu sunt dependenți și sunt vulnerabili dacă nu facem nimic noi, ca societate”, a declarat, miercuri, Alfred Simonis, președintele CJ Timiș.

Dacă viitorul centru pentru tratarea adicțiilor de la Ciacova va avea succes, administrația județeană va mai construi încă trei sau patru. Simonis a mai precizat că speră să se bazeze pe sprijinul Guvernului, prin Ministerul Sănătății, pentru acest proiect.

Structura centrului va fi următoarea: zece saloane dotate cu câte două paturi fiecare, baie proprie, un cabinet de consultații medicale, un cabinet pentru tratamente, o cameră de gardă, două cabinete psihologice pentru terapii de grup sau familiale, un cabinet al asistentului social, o sală multifuncțională, o sală de mese (mesele vor fi asigurate în regim de catering), două camere pentru depozitare, farmacie cu intrare din exterior, o sală de kinetoterapie și sport, recepția, băi pentru vizitatori și garderobă.

 

Trimite articolul

X
Taguri:
centru adicții ,
Ciacova ,
cjt
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    Protestul fermierilor din București s-a soldat cu 30 de persoane duse la secții. Jurnaliști agresați, autospeciale vandalizate
    2
    Exercițiu militar în toată România. Avioanele vor zbura la joasă înălțime în următoarele zile
    3
    Parlamentul din Serbia, dizolvat. Se vor organiza alegeri anticipate
    4
    O nouă campanie de „înverzire” a Timișoarei. Mii de copaci și zeci de mii de arbuști și plante
    5
    Horoscop săptămâna 14 - 20 septembrie
    6
    Nu a mers ca președinte, încearcă ca prim-ministru. Vucic candidează la anticipate
    7
    VIDEO. Adolescent salvat după ce a rezistat două zile pe o barcă răsturnată în mare
    8
    Poți trece mai ușor la vecinii sârbi. Granița de la Uivar se deschide în anumite zile
    9
    Noi restricții de circulație în Timișoara. Cum vor circula mijloacele de transport în comun
    10
    SDM cumpără peste 400 de semafoare LED pentru intersecțiile din Timișoara. Licitație de 160.000 de euro

    Cele mai noi știri

    Ştiri din Timiș

    O nouă campanie de „înverzire” a Timișoarei. Mii de copaci și zeci de mii de arbuști și plante

    România

    Premieră în Biserica Ortodoxă Română: primul preot de origine chineză hirotonit

    Ştiri din Timiș

    INTERVIU. Salome Zurabișvili, despre criza politică din Georgia: democrația și candidatura pentru aderare la UE, „doar pe hârtie”

    Ştiri din Timiș

    Streetdance și DJ-ing, pe lângă orele obișnuite. Ce vor învăța elevii unui liceu din Timișoara

    Ştiri din Timiș

    Tinerii timișoreni au propus peste 20 de idei pentru un oraș „mai verde”. Până la 5.000 de dolari pentru cele câștigătoare

    Ştiri din Timiș

    Un nou sprijin pentru mamele aflate în dificultate, la Timișoara. Asociația Adelfia și-a sfințit sediul și continuă misiunea de a salva speranțe

    Eveniment

    Cocaină ascunsă între lemne, într-o cutie de conserve. Un bărbat a ajuns în arest

    România

    ANOSR cere burse sociale și pentru studenții de la taxă. Organizația a transmis solicitarea Ministerului Educației

    Ştiri din Timiș

    Apel la solidaritate! „Mămici mai tari ca Google” (MMTCG) vor să încalțe sute de copii nevoiași cu ghetuțe noi de Crăciun

    Ştiri din Timiș

    Câteva ore de neuitat pentru copiii din Moșnița Veche. Campania „Adoptă un copil pentru o după-amiază” revine cu o nouă ediție
    • Servicii
      • Redactia
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Timiș Online

    ISSN 3008-2323

    ISSN-L 3008-2323