Prețuri
Indiferent care dintre cele trei târguri ați vrea să vizitați, trebuie să știți că prețurile sunt, în medie, cam aceleași peste tot.
La Timișoara, un pahar de vin fiert costă 10 lei. La Arad, prețurile sunt cuprinse între 5 și 10 lei, iar la Oradea, aceeași băutură specifică sezonului rece costă 15 lei.
Porumbul fiert poate fi găsit cu 10 lei, atât la Timișoara, cât și la Arad. Turta dulce începe de la 5 lei (Arad) și ajunge la 15 lei (Oradea). Un Kurtoş Kolacs este 25 de lei peste tot. Plăcintele au și ele un preț asemănător, între 13 și 15 lei, în funcție de târg.
La Arad, în funcție de umplutură, un langoș este între 10 și 25 de lei; la Oradea, unul simplu este 10 lei, iar unul cu brânză și smântână, 15. Cam atâta costă și la Timișoara, între 12 și 15 lei. Gogoșelele se găsesc peste tot, prețul lor fiind de 20-30 de lei.
O ciocolată caldă costă la Oradea 14 lei, la Timișoara 18 și la Arad doar 9. Un capuccino este 13 lei la Timișoara și 12 la Arad. O cafea la Târgul de Crăciun din Oradea costă între 8 și 16 lei.
La Oradea mai puteți degusta pleskăviță sârbească cu 35 de lei, mâncare mexicană (ale cărei prețuri încep de la 20 de lei și ajung la 49) și hamburgeri cu 40 de lei.
La Arad, un hamburger simplu este 30 de lei, respectiv 38 de lei pentru un meniu. Și aici găsiți pleskăviță, cu 28 de lei, dar și fasole cu ciolan, la 12 lei.
La Timișoara, o tură cu caruselul este 20 de lei. Accesul la patinoarul din Piața Libertății este 30 de lei (în preț find inclus echipamentul). O tură cu roata panoramică e 20 de lei pentru copii și 25 de lei pentru adulți.
La Oradea, accesul la patinoar este 50 de lei cu echipamentul închiriat cu tot, sau 40 de lei, cu patinele proprii. Un bilet pentru roata panoramică e 15 de lei pentru copii și 25 de lei pentru adulți, iar o tură acoperă 3 rotații.
La Arad, 5 ture cu trenulețul pentru copii costă 20 de lei. Pentru roata panoramică trebuie să scoateți din buzunar 30 de lei.
Timișoara
Anul acesta, Târgul de Crăciun din centrul Timișoarei este deschis în perioada 26 noiembrie – 7 ianuarie 2024. Încă din prima zi în care a fost inaugurat, mii de oameni au participat la aprinderea luminițelor și la concertul Alinei Sorescu.
Pe lângă Piața Victoriei, au fost împodobite atât Piața Libertății, cât și Piața Sfântul Gheorghe. În total, au fost aprinse 1.150.000 de becuri LED, cu 500.000 mai multe decât în 2022.
La târg sunt prezenți zeci de comercianți, cu diferite produse specifice de sezon, de la mâncare la obiecte vestimentare sau decorațiuni. Căsuțele cu mâncare gătită au fost amplasate în parcarea Modex. În Piața Libertății se află patinoarul, diverse decorațiuni, dar și un castel luminos, prin care trece trenulețul lui Moș Crăciun. În centru sunt și două ateliere ale Moșului, unde cei mici pot participa la diverse activități.
Bradul este cel cumpărat anul trecut. Pentru programul cultural au fot prevăzuți 350.000 de lei, iar pentru luminițe și decorațiuni s-au mai cheltuit aproape 700.000 de lei.
Arad
Potrivit Aradon, Târgul de Crăciun organizat de municipalitate poate fi vizitat în Piața Avram Iancu (în spatele Teatrului Clasic „Ioan Slavici”) până la jumătatea lunii ianuarie. Acesta s-a deschis puțin mai târziu decât la Timișoara, în 30 noiembrie.
La târg sunt prezenți, în mare parte, aceiași comercianți care pot fi întâlniți la mai toate evenimentele organizate de primărie. De la burgeri, clătite, cafea și ceai, la cârnați, fasole cu ciolan, mici și vinuri din Podgoria Miniș-Măderat, toate se găsesc în căsuțele și rulotele prezente la târgul din spatele Teatrului.
Pe lângă mâncare și băutură, târgul le oferă arădenilor și produse lucrate manual, cum ar fi săpunurile artizanale sau decorațiunile cu tematică de Crăciun.
Noutatea ediției de anul acesta este roata panoramică, montată pe străduța din spatele Teatrului Clasic. Pe 5 decembrie s-au aprins și luminițele din bradul de Crăciun al orașului. Acesta, însă, nu se află în mijlocul târgului, ci pe platoul din fața Palatului Administrativ.

foto: Aradon
Oradea
La Oradea, Târgul de Crăciun și-a deschis oficial porțile la fel ca la Arad, în seara de 30 noiembrie, în Piața Unirii. Acesta se va închide mai devreme însă, imediat după Crăciun, pe 26 decembrie, conform Bihon.
Toată zona centrală este iluminată masiv. Tot aici se află un brad mare, de 16 m, cu 14.000 de luminițe și 300 de globuri. Orădenii au și ei o roată panoramică de unde orașul poate fi admirat de sus.
În Piața Ferdinand este un patinoar ecologic, care nu folosește nici apă, nici energie electrică. Căsuța lui Moș Crăciun poate fi vizitată în Piața Unirii. Zonele cu food-trucks și rulote ale producătorilor locali din Bihor vor completa experiența culinară, aducând delicii specifice sărbătorilor.

foto: Bihon/Alexandru Nițescu
Trimite articolul
XHaideti fraieri!
Inghesuiti-va ca sa mancati prost si cump!
doar ca sa semnati prezent la … aberatia cu targul de craciun!
Ori au ieftinit (mult) de saptamana trecuta, ori preturile puse de voi nu au nici o legatura cu ce e “pe teren” in Arad…
Nu mai spun de condițiile igienice MIZERABILE: nu au spălător de mâini și cu aceeași mănușă cu care prepară langoși încasează și banii 😵😵 SANEPIDUL e INEXISTENT