Buna Vestire este una dintre cele mai vechi sărbători dedicate Maicii Domnului, având origini în primele secole creștine. Inițial, data celebrării varia, însă s-a stabilit să rămână pe 25 martie, la nouă luni înainte de Nașterea Domnului, sărbătorită pe 25 decembrie.
În tradiția populară, această zi este asociată cu sosirea primăverii și cu primul cântec al cucului, considerat vestitor al unor evenimente importante. Se spune că, dacă auzi cântecul cucului pe stomacul gol sau din spate, este semn rău.
Unul dintre cele mai importante obiceiuri este dezlegarea la pește, aceasta fiind prima zi din Postul Paștelui în care credincioșii au voie să consume pește, untdelemn și vin. Se spune că cei care mănâncă pește în această zi vor fi sănătoși și vioi tot anul.
Pe de altă parte, există și interdicții în această zi. Se spune că nu este bine să te cerți sau să porți supărare, pentru că astfel vei avea conflicte pe tot parcursul anului. De asemenea, este recomandat să nu se facă treburi grele în gospodărie, precum spălatul, cusutul sau măturatul, pentru a nu atrage ghinionul.
„Bunavestire a Fecioarei că va naște pe Iisus Hristos și conținutul ei rămâne ca o taină a mântuirii, o mișcare ce pornește din iubirea lui Dumnezeu și care nu găsește explicație decât în străfundurile adânci ale credinței noastre. De descoperirea acestei taine se miră mai întâi Fecioara. Ea știe care sunt legile firii în ceea ce privește nașterea. De aceea spune îngerului: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu știu de bărbat? (Luca 1, 34). Pentru aceasta arhanghelul Gavriil îi răspunde: Duhul Sfânt se va pogorî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri; și Sfântul care se va naște din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema (verset 35).
Ar fi putut să-i reamintească Gavriil fapte și proorocii din Scriptură și să-i spună: Oare nu a proorocit Isaia că o Fecioară va lua în pântece și va naște fiu? (Isaia 44, 3). De ce te miri? Nu-ți amintești de toiagul lui Aaron care a odrăslit fiind uscat și neudat? Nu-ți aduci aminte de lespezile de piatră ale Legii lui Moise ce au fost scrise fără mână omenească? Dar de Sara ce a născut când era stearpă și bătrână sau chiar de Maica ta Ana, care stearpă fiind, te-a născut pe tine la bătrânețe? Așa precum rugul pe care l-a văzut Moise în Muntele Sinai arzând fără văpaie, așa și Fecioara, primind în pântecele său focul cel dumnezeiesc nu o va arde, căci Duhul Sfânt o va umbri.
Sfântul Ioan Damaschinul spune în legătură cu aceasta că Duhul Sfânt s-a pogorât peste Fecioară dându-i puterea de a primi dumnezeirea Cuvântului și puterea de a naște. Atunci a umbrit-o înțelepciunea ipostatică și puterea Preaînaltului Dumnezeu, adică Fiul lui Dumnezeu, Cel de o ființă cu Tatăl, ca o sămânță dumnezeiască și și-a secătuit Lui și din sângiurile ei trup însuflețit. Astfel Duhul Sfânt, Cel ce dă toate darurile, Cel ce a făcut pe prooroci și a învățat pe dascăli, Cel ce a înțelepțit pe cei neînțelepți și a luminat pe cei orbi, Acela a fost Cel ce a săvârșit și nașterea lui Mesia din Fecioară, căci la Dumnezeu nimic nu este cu neputință. La toate aceste cuvinte Fecioara Maria rostește: Tată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău. Prin aceste cuvinte Fecioara acceptă, consimte ca Marea Taină să se întrupeze în ființa ei, fiind gata să îndeplinească voia Domnului și să urmeze pas cu pas și clipă cu clipă împlinirea proorociilor”, precizează preot iconom-stavrofor Horia Țâru.
Citiți principiile noastre de moderare aici!