tion.ro Web analytics

Tion

Tion

  • Ştiri
    • Ştiri Timiș
    • Lugoj
    • Știri naționale
    • Stiri internaţionale
    • Eveniment
    • Sănătate
    • Dialoguri Sănătoase
    • Sport
    • Târg imobiliar
  • Timp liber
    • Cultură
    • Cinema
    • Horoscop
  • ANGAJĂRI
  • MICA PUBLICITATE
    • IMOBILIARE
      • Imobiliare Vanzari – Garsoniere
      • Imobiliare Vanzari – o camera
      • Imobiliare Vanzari – 2 camere
      • Imobiliare Vanzari – 3 camere
      • Imobiliare Vanzari – 4 camere
      • Imobiliare Vanzari – Case
      • Imobiliare Vanzari – Terenuri
      • Imobiliare Vanzari – Spatii comerciale
      • Imobiliare Inchirieri – Garsoniere
      • Imobiliare Inchirieri – o camera
      • Imobiliare Inchirieri – 2 camere
      • Imobiliare Inchirieri – 3 camere
      • Imobiliare Inchirieri – Case
      • Imobiliare Inchirieri – Spatii comerciale
    • PRESTĂRI SERVICII
    • CONSTRUCȚII
    • AUTO
    • DIVERSE
  • UTILE
  • VIDEO
  • Azi în Timișoara
  • Cariere de Poveste
  • Agenda
  • Lugoj
  • Podcast
Select Page


Tion
Ştiri din Timiș
Aproape 75 de milioane de euro investiți în modernizarea conductelor de termoficare din Timișoara. Documentația, aprobată

Aproape 75 de milioane de euro investiți în modernizarea conductelor de termoficare din Timișoara. Documentația, aprobată

De Cristian Mîrț
la 22 March 2024 14:30
10 Comentarii

Aproape 75 de milioane de euro investiți în modernizarea conductelor de termoficare din Timișoara. Documentația, aprobată

foto: arhivă
22 March 2024 14:30
Vineri, 22 martie, în ședință extraordinară, consilierii locali din Timișoara au aprobat mai multe documentații premergătoare demarării unui nou proiect de schimbare a conductelor vechi de termoficare, inclusiv studiu de fezabilitate. Este vorba, mai exact, de a treia etapă a proiectului de retehnologizare.
Scris de Cristian Mîrț - Vineri, 22 martie, în ședință extraordinară, consilierii locali din Timișoara au aprobat mai multe documentații premergătoare demarării unui nou proiect de schimbare a conductelor vechi de termoficare, inclusiv studiu de fezabilitate. Este vorba, mai exact, de a treia etapă a proiectului de retehnologizare.

Trimite articolul

X

Aproape 13,5 kilometri de rețea termică primară vor fi modernizați prin a treia etapă a proiectului de retehnologizare a sistemului centralizat de termoficare din Timișoara. Vineri, 22 martie, consilierii locali au aprobat atât proiectul de retehnologizare, cât și proiectele vizând aprobarea studiului de fezabilitate, analizei cost beneficiu și indicatorilor tehnico-economici și cel privind aprobarea planului anual de evoluție a tarifelor pentru energie termică, componenta transport și distribuție, aferente proiectului.

„Obiectivul principal al acestui proiect este creșterea eficienței energetice și reducerea pierderilor de energie termică în rețeaua de transport, ceea ce va aduce beneficii semnificative pentru cetățenii municipiului Timișoara. Vor fi reabilitați 13,439 km de rețele termice primare, prin înlocuirea conductelor uzate, cu un sistem modern preizolat. De asemenea, vor fi realizate cămine de termoficare noi, se vor înlocui vanele, suporturile din cămine, vor fi reabilitați stâlpii de susținere pentru conductele supraterane și alte lucrări colaterale. Intervențiile prevăzute în Lotul 1, se vor derula în zonele: CET Sud – Fratelia, Șagului – Elisabetin, Girocului, Complex, Circumvalațiunii, Fabric – Modern, Bucovina”, transmit reprezentanții primăriei.

Lucrările ar urma să dureze 24 de luni, durata totală de implementare a proiectului fiind de 36 luni.

Investiție de aproape 75 de milioane de euro

Potrivit reprezentanților primăriei, valoarea totală a proiectului este de 368.519.266,03 lei (echivalentul a 74,1 milioane de euro), inclusiv TVA. Din bugetul local ar urma să fie asigurați peste 110 milioane de lei, pentru restul urmând să fie depusă spre finanțare prin Fondul pentru modernizare, Program-cheie 5: Cogenerare de înaltă eficiență și modernizarea rețelelor de termoficare — Sprijin pentru modernizarea și realizarea de centrale în cogenerare de înaltă eficiență și pentru modernizarea rețelelor de termoficare – Domeniul de investiții 5.3:Sprijin pentru modernizarea și dezvoltarea rețelei inteligente de termoficare.

„Lucrările vizează creșterea confortului termic al consumatorilor, scăderea costurilor aferente producerii și consumului de energie, creșterea securității furnizării energiei termice prin reducerea numărului de întreruperi, îmbunătățirea parametrilor tehnici de transport a energiei și reducerea costurilor de exploatare și mentenanță”, mai precizează reprezentanții primăriei.

Lucrările au ca scop „îmbunătățirea mediului înconjurător și a sănătății publice”. Mai exact, însă, ar trebui să se observe o reducere a pierderii totale de căldură cu 44751.97 MWh/ anual, o reducere a emisiilor de CO2 cu 18733.5 to/an și de NOx cu 40533.8 kg/an.

Vă reamintim, prima etapă de retehnologizare a sistemului a fost finalizată în vara anului 2016, pe vremea administrației Robu. Valoarea totală, la finalizare ei a fost de 199.916.312 lei. Pentru etapa a II-a, lucrările au început în martie 2021 și s-au întins până anul trecut. Pentru studiul de fezabilitate al celei de-a treia etape, de fapt documentele aprobate acum, procedurile au fost demarate în toamna anului 2022.

Pe aceeași temă:

Se extinde procesul de retehnologizare a Colterm. Primăria caută o firmă care să facă SF-ul pentru Etapa III

Trimite articolul

X
Taguri:
conducte ,
retehnologizare ,
sistem de termoficare
10 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Grigore says:
    March 22, 2024 at 4:32 pm

    Se lucreaza relativ haotic: improvizații si treaba de mîntuială!!

    Reply
    • ROMANIA says:
      March 23, 2024 at 3:22 am

      Sa mori tu?

      Reply
  2. Vasi says:
    March 22, 2024 at 8:14 pm

    Cu 75 milioane de euro se puneau centrale de bloc in tot orasul si reduceam pierderile 50% pe retelele de termoficare.
    Scapam si de gaura neagra Colterm pe vecie.

    Reply
    • ROMANIA says:
      March 23, 2024 at 3:23 am

      Este totul nou, nu tevi de fier gaurite ca la rrobuLache si ciordithandu, deci 0 pierderi!

      Reply
      • Gradinarul says:
        March 24, 2024 at 12:09 am

        De ce acum se fac aceste reînnoirii ale infrastructurii? Aaaa, e campania electorală pe drum și dă bine popul***mii. Sa moara Fritz dacă nu-l votez.

        Reply
    • Mihai says:
      March 23, 2024 at 6:57 am

      Evident dar atunci unde se mai puteau numi sefi din cadrul clientelei de partid care sa sifoneze bani? Cu cat este mai mult la stat, cu atat se poate sifona mai mult.

      Reply
    • cox says:
      March 23, 2024 at 5:37 pm

      Centrale poate ca da, nu stiu insa daca era gaz suficient. Si suficient de ieftin… Asta ca sa nu vorbim si de poluarea cu gaze carcinogene.

      Reply
  3. corina says:
    March 23, 2024 at 2:48 pm

    Acum ?! Cand sunt in insolventa ?! Cand au pierdut cel putin o treime din consumatori ?! De ce nu acum 10 ani ?! Sau 20 de ani ?!

    Reply
    • sss says:
      March 23, 2024 at 3:57 pm

      Pt ca au fost incompetenti si hoti la primarie si colterm. Niste ticalosi care au furat pt ca stiau ca o sa primeasca bani.

      Reply
    • cox says:
      March 23, 2024 at 5:36 pm

      “Vă reamintim, prima etapă de retehnologizare a sistemului a fost finalizată în vara anului 2016”

      De ce abia acum? pentru ca timisorenii au crezut ca “se descu rca ei cumva” pe cont propriu. Unii poate ca da, majoritatea insa nu. Sau nu pe termen lung. Prostia se plateste. Si momentan pretul la gaz e plafonat si compensat de la buget. Dar nu va fi oentru totdeauna. Si daca UE va interzice centralele individuale, sa cezi atunci “distractie”.

      Reply
  4. Cele mai citite știri

    1
    La Centrul Multifuncțional Bastion, 2026 va fi un an cultural divers, cu expoziții, festivaluri și proiecte multimedia
    2
    Cum trăiesc timișorenii cultura? Patru studii despre relația publicului cu evenimentele orașului
    3
    Incluziune în educație: peste 60 de specialiști au dezbătut la UVT sprijinul pentru elevii cu CES
    4
    România pregătește securitatea pentru Neptun Deep și infrastructura din Marea Neagră
    5
    Dorina Rusu, farmacistă: „Tinerii din ziua de astăzi ar trebui să se îndrepte spre lucrurile care îi împlinesc”
    6
    Campania „Străbatem munți și aducem zâmbete” aduce bucurie de sărbători copiilor și bătrânilor din sate izolate
    7
    FOTO. Al-Khwarizmi, un savant deschizător de drumuri în matematică
    8
    Casa Mühle, cumpărată de UPT. Va deveni „hub educațional și cultural”
    9
    Filmul săptămânii: „Eternity”, care ridică întrebarea: prima dragoste sau viața alături de cel iubit până la bătrânețe?
    10
    Nevoie urgentă de sânge, la Timișoara. Donatorii cu grupa B Rh negativ, așteptați la Centrul de Transfuzie

    Cele mai noi știri

    Azi în Timișoara

    Ce facem astăzi, 3 februarie 2026, în Timișoara?

    România

    România pregătește securitatea pentru Neptun Deep și infrastructura din Marea Neagră

    Capitală Culturală

    Dragoste, destin și zbor, în concertele Filarmonicii Banatul

    Capitală Culturală

    Pistol balcanic cu cremene, vechi de peste două secole, exponatul lunii februarie la Muzeul Național al Banatului

    Cinema

    Râsete și întâlniri cu vedetele: comedia „În pielea mea” ajunge la Timișoara și Arad

    Ştiri din Timiș

    VIDEO. Explicațiile DGASPC după tragedia de la Cenei: de ce era nevoie de un centru pentru minori la Săcălaz

    România

    Reprezentanții elevilor cer un ministru al Educației „responsabil, coerent și conectat la realitatea din școli”

    Eveniment

    FOTO. În Timișoara încă se fumează în spații închise. Poliția locală a dat zeci de avertismente

    Ştiri din Timiș

    Investiții în educație și infrastructură. Bilanțul proiectelor UMF Timișoara în 2025

    Ştiri din Timiș

    Timișoara are, după ani de zile, un nou Registru al Spațiilor Verzi. Au fost inventariați 180.000 de arbori
    • Servicii
      • Redactia
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Timiș Online

    ISSN 3008-2323

    ISSN-L 3008-2323

    Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

    Pentru detalii apasati aici