Vineri, 22 martie, în ședință extraordinară, consilierii locali din Timișoara au aprobat mai multe documentații premergătoare demarării unui nou proiect de schimbare a conductelor vechi de termoficare, inclusiv studiu de fezabilitate. Este vorba, mai exact, de a treia etapă a proiectului de retehnologizare.
La aproximativ doi ani și jumătate de când au început lucrările de retehnologizare a aproape 30 de km din rețeaua de termoficare a orașului, Primăria Timișoara anunță că proiectul a fost finalizat. Odată încheiate aceste lucrări, ar trebui ca sistemul de termoficare să fie eficientizat, pierderile în rețea să se reducă, iar avariile să fie localizate mult mai repede.
Municipalitatea urmează să desfășoare un proiect de reabilitare a rețelei primare de termoficare în zona centrală și în zona Constantin cel Mare din Timișoara. Valoarea acestuia se ridică la aproape 15 milioane de euro, dintre care o mare parte ar putea fi obținuți de la Ministerul Dezvoltării.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 22 martie 2026, în Timișoara?
Duminică puteți merge la mai multe spectacole de teatru și la filme în oraș.

Eveniment

A murit băiatul de 13 ani peste care căzuse o poartă de fotbal, la Cenad
Băiatul de 13 ani rănit grav în urmă cu o săptămână, după ce o poartă de fotbal a căzut peste el pe un teren din Cenad, a murit la spital. Copilul fusese transportat în stare gravă la Timișoara, după accidentul petrecut pe 14 martie. 1

Eveniment

Femeie de 72 de ani, lovită de o mașină, lângă Coșava. A fost dusă cu ambulanța la spital
O femeie de 72 de ani a ajuns la spital după ce a fost lovită de o mașină, sâmbătă, în localitatea Coșava, pe DN 68A. Accidentul s-a produs în jurul orei 13:20, iar polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili exact cum s-a produs incidentul.

Ştiri din Timiș

Campania „Educația deschide uși - Paștele aduce speranță”, lansată pentru sprijinirea copiilor vulnerabili din Timișoara. Puteți dona și voi!
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara lansează campania „Educația deschide uși - Paștele aduce speranță”, prin care timișorenii pot dona rechizite, cărți, materiale educaționale, produse de igienă și dulciuri pentru 50 de copii din medii vulnerabile.

Mapamond

Rețelele de socializare, asociate cu scăderea stării de bine în rândul tinerilor, arată un raport internațional
Utilizarea intensă a rețelelor de socializare ar putea afecta negativ starea de bine a tinerilor, în special a fetelor, potrivit celui mai recent World Happiness Report, publicat cu ocazia Ziua Internațională a Fericirii, citat de Reuters și Agerpres. Același raport include și clasamentul global al fericirii, unde România a urcat o poziție față de anul trecut, într-un top care analizează peste 140 de țări. 1

Ştiri din Timiș

VIDEO. S-a deschis baza sportivă „Vasile Deheleanu”. Weekend plin de meciuri și evenimente
Noua bază sportivă „Vasile Deheleanu” din cartierul Mehala a fost inaugurată sâmbătă, în prezența a mii de timișoreni, iar terenurile au fost pline încă de dimineață de copii veniți la turneele organizate cu această ocazie. Evenimentele continuă pe tot parcursul weekendului, cu competiții, concursuri și meciuri demonstrative. 2

Mapamond

A murit Nicholas Brendon, actorul din „Buffy, spaima vampirilor”. Avea 54 de ani
Actorul american Nicholas Brendon, cunoscut publicului pentru rolul Xander Harris din serialul „Buffy, spaima vampirilor”, a murit la vârsta de 54 de ani. Anunțul a fost făcut de familia sa, care a precizat că actorul a murit în somn, din cauze naturale. 2

Ştiri din Timiș

Un nou episod „În Context” cu Anca Pavel Bucșa. În prim-plan: sănătatea inimii și problemele pe care le ignorăm până când e prea târziu
Semnele problemelor cu inima sunt adesea ignorate, iar mulți oameni ajung la medic abia când situația devine îngrijorătoare, deși prevenția și controalele regulate pot face diferența. Despre semnele care nu trebuie ignorate, obiceiurile care afectează inima și ce înseamnă prevenția se va discuta în episodul 3 al podcastului „În Context cu Anca Pavel Bucșa”, care o are invitată pe drd. Andreea Ember, medic primar cardiolog.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici