Cam acestea ar fi detaliile tehnice ale unei călătorii de o zi pe care au făcut-o mulți dintre noi în această vară, încercând să ajungă pe litoralul românesc în plină pandemie, ținând cont că pentru unii, mai comozi sau cu bugetul la limită, o călătorie în Grecia ori în alte locuri, unde ți se cereau teste Covid, nu intra în calcul. Pentru unii a fost călătoria din fiecare an, pentru alții a fost o rememorare a vremurilor apuse de când singura direcție era spre marea noastră, nu spre țărmurile altora. Umplem mașina cu de toate (nu uităm plita pentru ceaiul și orezul copilului, pe care o ascundem sub pat, la hotel) și plecăm la drum…

Stai și stai: ai timp pentru trei mici la Dedulești, la „drive-in”

Primele ore de drum sunt ușoare. Floare la ureche. În două ore faci lejer traseul Timișoara-Deva, fie că pleci la 4.30 sau la 14. Am ales 4.30, iar traseul a fost lin, cu o Coșavă cu oameni care merg spre mare sau pe te miri unde, dar pe care se circulă și de pe care au dispărut gropile și valurile, deși este călcată de trafic greu.

După ce ai „fluierat” porțiunea Timișoara-Deva, prinzi răsăritul pe tronsonul Deva-Sibiu al autostrăzi. Lași în urmă autostrada, te îndrepți spre Vâlcea, iar viteza se reduce și frumoasa Vale a Oltului poate fi admirată agale. Coloanele de mașini nu au o viteză constantă, ci una destul de aleatorie. Pe unele porțiuni „gonești” cu viteza legală și ești împins din spate de cei care vor „să se urce pe tine”, în timp ce pe altele stai, de îți vine să-i spui omului care a încins grătarul la Dedulești să-ți frigă trei mici și să nu se grăbească cu nota.

Mergi cum mergi, mai „hăis”, mai „cea”, te mai lupți cu GPS-ul, care întotdeauna are idei și știe trasee mai „bune” și mai scurte, și riști să te trezești pe vreun drum forestier plin de pietre pe care localnicii te asigură că au mai mers, citez: „milioane de șoferi”. Nu și tu, așa că… stai în coloană. Admiri frumusețile patriei și aproape că știi toate casele din Gura Văii pe de rost, de poți să spui culoarea fiecărui acoperiș de tablă și câte „zăbrele” are gardul de la numărul „cutare”.

Pitești, autostradă, parcări și nevoi

Ajungi, cu chiu, cu vai, la un capăt de autostradă. De la Pitești urci pe șoseaua de mare viteză cu gândul că până la mare nu mai ai treabă. Probleme apar, din nou, atunci când fie vrei să mergi la toaletă, fie vrei să alimentezi mașina sau… stomacul, care cere de mâncare. La WC-ul benzinăriei e coadă, doar ce a oprit un autocar, însă îți faci nevoile după un copac, pe lângă niște pubele de gunoi. Pornești cu speranțe mai departe, după ce ai mâncat cornul de azi-dimineață într-un colț al parcării. Urmează Bucureștiul.

Bolintin-Cotroceni-A2

Când te apropii de București te gândești că ce bine era dacă cineva s-ar fi gândit să facă o bretea cu două benzi pe sens care să lege direct autostrada București-Pitești de Autostrada Soarelui, fără să trebuiască să mai mergi pe căile întortocheate ale Capitalei. Atunci nu i-ai „încurca” pe locuitorii Bucureștiului încercând să deslușești drumurile orașului de pe Dâmbovița.

Înainte să ajungi însă la București, GPS-ul te avertizează că centura e „roșie” de la aglomerație și te bagă, scurt, prin Bolintin Vale (ajungi și în Deal). O urmezi pe „tanti GPS” și te trezești pe o încrengătură de străzi ca într-un final să ajungi tot prin centrul Bucureștiului și pe aceeași stradă de pe malul Dâmboviței, pe care parcurgi kilometri întregi – Splaiul Unirii – pentru a ajunge într-un final pe Autostrada Soarelui. Distracția – vreo două ore și jumătate, cu tot cu trecerea coloanei președintelui, că doar treci pe lângă Palatul Cotroceni. Ghinion…

„Stau” pe Autostrada Soarelui și taxa de la Fetești

Ieși într-un final de pe Splai și urci pe A2, „a soarelui”. Nu te oprești la prima benzinărie că „de”, se opresc toți, te oprești la a doua, unde… se opresc ceilalți, cealaltă jumătate din călătorii spre mare. Tot jumătate, dar de oră, stai la coadă pentru a-ți umple rezervorul, deși ai trei mașini în față. Plătești și taxa de pod pentru Fetești, dus-întors, să nu mai ai bătăi de cap. Drum întins către mare. Sau?

Înainte cu câțiva kilometri de Fetești vezi semnalele luminoase ale mașinii de poliție și pe omul legii care îți face semn să încetinești pentru că în curând te vei opri. Pe autostradă. Stai două ore în ambuteiaj, învățând pe de rost toate numerele de înmatriculare ale vecinilor de suferință. Treci de Fetești după ore întregi de stat și îți dai seama că numai tu și alți câțiva ați plătit taxa de pod la benzinărie sau prin SMS, restul se caută de bani și „înroșesc” benzile șoselei, creând ceea ce nemții numesc „stau”.

Stai și pe drumurile dintre stațiuni, la Tuzla și la Eforie Nord sunt cele mai mari ambuteiaje. Ajungi într-un final la mare, „stors”: 13 ore, nervi, căldură, un soare care mai puțin și apune, cameră la etajul 7 și multe bagaje de cărat – s-a dus și prima zi de mare. Vorbești cu prieteni care au ajuns în 10 ore în Croația, iar alții în opt ore în Grecia. În lift te întâlnești cu o cunoștință: „Am făcut șapte ore de la București”. Ghinion…

Acest material a apărut și în săptămânalul Agenda.

Săptămânalul Agenda îl găsiți la chioșcurile de ziare din Timiș, pe Internet (unde puteți citi Agenda online) sau în cutia poștală (vă puteți face abonament: Redacţia Agenda, Piaţa Ionel I.C. Brătianu nr. 1 (intrarea din Piaţa Ţepeş Vodă), O.P. 1, C.P. 265, Timişoara, e-mail: agenda@informmedia.ro, tel 0256/221 549).

editor Dan Oancia