tion.ro Web analytics

Tion

Tion

  • Ştiri
    • Ştiri Timiș
    • Lugoj
    • Știri naționale
    • Stiri internaţionale
    • Eveniment
    • Sănătate
    • Dialoguri Sănătoase
    • Sport
    • Târg imobiliar
  • Timp liber
    • Cultură
    • Cinema
    • Horoscop
  • ANGAJĂRI
  • MICA PUBLICITATE
    • IMOBILIARE
      • Imobiliare Vanzari – Garsoniere
      • Imobiliare Vanzari – o camera
      • Imobiliare Vanzari – 2 camere
      • Imobiliare Vanzari – 3 camere
      • Imobiliare Vanzari – 4 camere
      • Imobiliare Vanzari – Case
      • Imobiliare Vanzari – Terenuri
      • Imobiliare Vanzari – Spatii comerciale
      • Imobiliare Inchirieri – Garsoniere
      • Imobiliare Inchirieri – o camera
      • Imobiliare Inchirieri – 2 camere
      • Imobiliare Inchirieri – 3 camere
      • Imobiliare Inchirieri – Case
      • Imobiliare Inchirieri – Spatii comerciale
    • PRESTĂRI SERVICII
    • CONSTRUCȚII
    • AUTO
    • DIVERSE
  • UTILE
  • VIDEO
  • Azi în Timișoara
  • Cariere de Poveste
  • Agenda
  • Lugoj
Select Page


Tion
Ştiri din Timiș
Ajutoare pentru încălzirea locuințelor din Timișoara. Condiții și acte necesare

Ajutoare pentru încălzirea locuințelor din Timișoara. Condiții și acte necesare

De Oana Bocănici
la 20 September 2022 13:19 Reactualizat la: 20 September 2022 13:23
4 Comentarii

Ajutoare pentru încălzirea locuințelor din Timișoara. Condiții și acte necesare

foto: arhivă
20 September 2022 13:19 Reactualizat la: 20 September 2022 13:23
Timişorenii care îşi încălzesc locuinţa cu energie termică furnizată în sistem centralizat, gaze naturale, energie electrică și combustibili solizi și/sau petrolieri şi au venituri lunare nete de până la 1.386 de lei, pe membru de familie, pot beneficia de ajutoare pentru perioada rece. Din 1 octombrie se pot depune actele necesare.
Scris de Oana Bocănici - Timişorenii care îşi încălzesc locuinţa cu energie termică furnizată în sistem centralizat, gaze naturale, energie electrică și combustibili solizi și/sau petrolieri şi au venituri lunare nete de până la 1.386 de lei, pe membru de familie, pot beneficia de ajutoare pentru perioada rece. Din 1 octombrie se pot depune actele necesare.

Trimite articolul

X

Începând cu data 1 octombrie va începe preluarea cererilor tip declarație pe propria răspundere pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și a suplimentului pentru energie pentru consumatorii vulnerabili de energie, pentru sezonul rece din perioada 1 noiembrie 2022 – 31 martie 2023.

Pot beneficia de acest drept familiile care au venituri lunare nete pe membru de familie de până la 1.386 lei, respectiv persoanele singure care au venituri nete lunare până la 2.053 lei și care nu dețin bunurile cuprinse în Lista bunurilor.

Suplimentul pentru energie se acordă lunar, inclusiv în perioada sezonului rece, în sumă fixă în funcție de sursele de furnizare a energiei utilizate, în cuantum maxim de:

  • 30 de lei / lună pentru consumul de energie electrică (în factură);
  • 10 lei / lună pentru consumul de gaze naturale (în factură);
  • 10 lei / lună pentru consumul de energie termică (în factură);
  • 20 de lei / lună pentru consumul de combustibili solizi și/sau petrolieri (la titular)

În situația în care singura sursă de energie utilizată este energia electrică, cuantumul suplimentului este de 70 de lei/lună.

Pentru ajutorul cu energie termică în sistem centralizat, cererile, însoţite de documentele privind componența familiei, veniturile şi bunurile deținute, se depun individual sau prin intermediul asociațiilor de proprietari/chiriaşi prin cele 3 locații ale S.C. Colterm S.A., respectiv:

1. CASIERIA COLTERM Piatra Craiului nr. 3 – 0356.401.388, luni-joi: 8-15.30, vineri: 8-13.30

2. CASIERIA COLTERM Iulius Mall – 0356.881.316, luni-duminică: 10-18

3. BIROU ÎNCASĂRI J. Lonovici nr. 4 – 0256.258.722 sau 0256.258.504, luni- vineri: 7-15

Distribuirea și preluarea cererilor – declarație pe propria răspundere pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței în funcție de sistemul de încălzire utilizat se va desfășura în cadrul centrelor sociale aflate în subordinea Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara după cum urmează:

  • Pentru încălzirea cu energie electrică – Centrul de Incluziune Socială și Relația cu Minoritățile, situat în str. Martir Cernaianu nr. 31. telefon 0256.293.884
  • Pentru încălzirea cu combustibili solizi şi/sau petrolieri – Clubul de Socializare si Petrecere a Timpului Liber – Clubul Pensionarilor situat în Bld Gen. Ion Dragalina nr. 38-42, telefon 0256.452.089
  • Pentru încălzirea cu gaze naturale – Complexul de Servicii pentru Copii „Sfântul Nicolae’’ situat în str. Platanilor nr. 2, telefon 0256.214.572

Programul lor este de luni până vineri între orele 8.00 – 15:30. Acestea se pot trimite și pe e-mail la adresa: ajutoare.incalziretm@gmail.com.

Formularul de cerere-declarație pe propria răspundere se poate descărca de AICI. Lista bunurilor care conduc la excluderea acordării ajutorului social o găsiți AICI.

Acte necesare

1. Cerere – declarație pe propria răspundere pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței – formular tip;

2. Componenţa familiei şi veniturile realizate se dovedesc cu următoarele acte, în fotocopie:

  • fotocopie după actul de identitate, în termen de valabilitate, ale membrilor de familie cu domiciliul sau reședința la adresa pentru care se solicită ajutorul (carte de identitate/buletin de identitate/pașaport/carte de identitate provizorie, certificat de naștere pentru copiii minori sub 14 ani), pentru cetățenii străini sau apatrizi: permis de ședere temporară sau permanentă, document de identitate, permis de ședere pe termen lung, iar pentru cetățenii UE sau Confed. Elvețiană: certificat înregistrare, carte de rezidență (domiciliul sau reşedinţa trebuie să corespundă cu locul de consum);
  • fotocopie după hotărârea judecătorească de divorţ sau certificate de deces, după caz;

Acte privind veniturile nete lunare realizate de familie/persoană singură în luna anterioară depunerii cererii:

  • adeverință privind venitul net (inclusiv valoarea bonurilor de masă, prime, ore suplimentare etc)
  • cupon pensie în original sau fotocopie (orice tip de pensie) din luna anterioară depunerii cererii;
  • cupon indemnizaţie de handicap în original sau fotocopie din luna anterioară depunerii cererii;
  • cupon indemnizaţie de şomaj în original sau fotocopie din luna anterioară depunerii cererii sau adeverinţă A.J.O.F.M.;
  • cupon indemnizaţie pentru creşterea copilului în original sau fotocopie din luna anterioară depunerii cererii (fotocopie decizie, extras de cont din care să rezulte explicit valoarea indemnizaţiei pentru luna anterioară depunerii cererii);
  • cupoane alocații pentru minorii dați în plasament familial sau încredințați spre creștere și educare;
  • acte doveditoare ale veniturilor din închirieri, dobânzi, dividende sau părți sociale;
  • persoanele care nu realizează venituri vor depune o declarație în acest sens.

3. În vederea dovedirii calităţii de proprietar sau chiriaş, solicitantul ajutorului pentru încălzirea locuinţei va anexa cererii o fotocopie după unul din următoarele documente, după caz:

  • contractul de vânzare-cumpărare a unui imobil tip locuinţă;
  • contractul de donaţie a unui imobil tip locuinţă;
  • contractul de vânzare-cumpărare sau de donaţie a unui imobil tip locuinţă cu clauza de abitaţie, uz sau uzufruct viager;
  • contractul de schimb de locuinţe;
  • contractul (convenţia) de partaj voluntar;
  • contractul de întreţinere sau contractul de rentă viageră;
  • contractul de închiriere (locaţiune) care are ca obiect un imobil tip locuinţă, din fondul locativ de stat;
  • contractul de comodat (împrumutul de folosinţă) a unui imobil cu destinaţia de locuinţă;
  • certificatul de moştenitor;
  • hotărârile judecătoreşti, rămase definitive şi irevocabile, privind constatarea dreptului de proprietate, retrocedarea sau partajul unui imobil tip locuinţă;
  • autorizaţia de construcţie ori contractul de construire, a unui imobil tip locuinţă, însoţit de procesul-verbal de predare-primire a locuinţei sau de recepţie preliminară;
  • În cazul în care solicitantul măsurilor de protecție este un membru de familie major care nu are calitatea de proprietar sau chiriaş, acesta va prezenta împuternicirea legală (notarială) din partea proprietarului sau a titularului contractului de închiriere, dovedind totodată că are domiciliul sau reşedinţa la adresa pentru care solicită ajutorul de încălzire.

4. Fotocopie după ultimele facturi de gaze naturale/energie electrică (pentru persoanele care solicită ajutor de încălzire cu gaze sau energie electrică/persoanele care solicită suplimentul pentru energie).

5. Declarație de consimțământ privind prelucrarea și utilizarea datelor cu caracter personal

În cazul copilului minor care locuieşte cu bunicii, în situaţia în care părinţii domiciliază la alte adrese şi care nu contribuie la întreţinerea minorului, copilul poate fi asimilat familiei bunicilor doar în condiţiile în care este stabilită măsura plasamentului sau a tutelei, altfel copilul este în întreţinerea părinţilor naturali.

Titularii ajutoarelor pentru încălzire și a suplimentului pentru energie sunt obligați să comunice orice modificare intervenită în situația locativă, componența familiei și a veniturilor acesteia, în termen de 5 zile de la data de la care a intervenit modificarea. Comunicarea modificărilor se face prin depunerea unei noi Cereri – declarație pe propria răspundere pe propria răspundere însoțită de documentele doveditoare care justifică modificarea.

Declararea unui număr mai mare de membri de familie, a unor venituri mai mici decât cele reale precum şi nedeclararea bunurilor deţinute, în scopul de a obţine foloase materiale necuvenite, constituie infracţiune de fals, uz de fals sau înşelăciune, după caz, și se pedepsește potrivit dispoziţiilor Codului Penal.

Trimite articolul

X
Taguri:
ajutor incalzire ,
criterii de acordare ajutor incalzire
4 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. gogu says:
    September 20, 2022 at 5:27 pm

    spuneti, stiristilor, cate s-au dat anul trecut. sa radem un pic.

    Reply
  2. tzzz says:
    September 21, 2022 at 11:19 am

    Ia stai asa. Primaria subventioneaza pretul real al producerii energiei termice si pe langa asta, mai vine cu o subventie. E dubla subventie.

    Reply
    • gogu says:
      September 21, 2022 at 11:14 pm

      poate sa scoata cate subventii vrea, ca doar sunt din buzunarul tau

      Reply
  3. antiVrajeala says:
    September 22, 2022 at 12:45 pm

    prea mülte sübventii, “piata se regleaza singüra”, gata, toata lümea sa plateasca la pretül pietei, sa ne descürcam “prin noi insine”, de dreapta! si aia cü centrale si aia fara! e scümp, n-ai bani? pai de ce nü ai? hai, la münca, nü la intins mana! e capitalism, depinde doar de tine sa fii miliardar cü avion la scara cü care sa te plimbi pe la conferinte si sa dictezi politici “verzi” pentrü fraieresteni.
    dragggnialapüscarieeee! a, a fost deja? pai da mai mearga o data! saü careva, nü conteaza cine, nüma’ sa mearga la püscarie, macar cate ünül de la fiecare partid, ca asta tine loc de orice, in special de ratiüne. si sa vindem odata hidroelectrica aia, statül “e cel mai prost administrator”, traiasca piata libera! descentralizare! liberalizare! Intrebare: cam cate companii din energie aü fost privatizate catre companii de stat dar din alte state? si de ce alte state s-aü apücat de nationalizat üna alta?

    #idiocracy

    Reply
  4. Cele mai citite știri

    1
    LOGS aleargă #AlăturiDeRefugiați la Timișoara City Marathon. Vă puteți alătura voluntarilor!
    2
    Rezistență prin delicatețe: expoziție Călin Beloescu la Galeria Brăteanu
    3
    Continuă lucrările la calea ferată din zona Gării de Nord Timișoara
    4
    Hala de tramvaie din Timișoara ar putea deveni centru cultural cu bani europeni
    5
    Judecătorii de la Tribunalul Timiș nu mai protestează. Activitatea revine la normal
    6
    Copiii cu boli cronice pot continua școala în spital. Începe înscrierea profesorilor voluntari
    7
    FOTO. Un liceu „verde” cu cabinet stomatologic se va construi la Moșnița Nouă
    8
    Histamina nu e dușmanul: mituri și realități despre simptomele sale
    9
    Orgă și saxofon, klezmer și Piazzolla, în Biserica din Elisabetin
    10
    FITT premiază cele mai bune proiecte de tineret din Timiș

    Cele mai noi știri

    Ştiri din Timiș

    Hala de tramvaie din Timișoara ar putea deveni centru cultural cu bani europeni

    Ştiri din Timiș

    FOTO. Grădiniță modernă pentru 360 de copii, construită cu fonduri europene la Moșnița Nouă

    Eveniment

    Accident la Belinț. Pasager rănit după ce mașina în care se afla s-a izbit de un copac

    Ştiri din Timiș

    Festivalul de Datini și Colinde transformă Giarmata într-o scenă a folclorului autentic

    Ştiri din Timiș

    Pișchia celebrează identitatea bănățeană la prima ediție a Festivalului de Cultură „Ionel Iacob-Bencei”

    Ştiri din Timiș

    Controale extinse la azilele de bătrâni din Timiș după neregulile descoperite la Cenad

    Ştiri din Timiș

    Rata șomajului din Timiș rămâne scăzută, în ciuda a aproximativ 600 de concedieri anunțate

    Eveniment

    Șoferiță de 16 ani, rănită după ce a trecut pe roșu și a intrat într-o altă mașină, la Timișoara

    Ştiri din Timiș

    Ginecologia oncologică, o luptă contra timpului. Prof. Marius Craina: „Femeile ajung la noi prea târziu, dar asta se poate schimba”

    Ştiri din Timiș

    Viitorul transportului public către Giroc. Locuitorii vor legături mai bune
    • Servicii
      • Redactia
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Timiș Online

    ISSN 3008-2323

    ISSN-L 3008-2323

    Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

    Pentru detalii apasati aici