tion.ro Web analytics

Tion

Tion

  • Ştiri
    • Ştiri Timiș
    • Lugoj
    • Știri naționale
    • Stiri internaţionale
    • Eveniment
    • Sănătate
    • Dialoguri Sănătoase
    • Sport
    • Târg imobiliar
  • Timp liber
    • Cultură
    • Cinema
    • Horoscop
  • ANGAJĂRI
  • MICA PUBLICITATE
    • IMOBILIARE
      • Imobiliare Vanzari – Garsoniere
      • Imobiliare Vanzari – o camera
      • Imobiliare Vanzari – 2 camere
      • Imobiliare Vanzari – 3 camere
      • Imobiliare Vanzari – 4 camere
      • Imobiliare Vanzari – Case
      • Imobiliare Vanzari – Terenuri
      • Imobiliare Vanzari – Spatii comerciale
      • Imobiliare Inchirieri – Garsoniere
      • Imobiliare Inchirieri – o camera
      • Imobiliare Inchirieri – 2 camere
      • Imobiliare Inchirieri – 3 camere
      • Imobiliare Inchirieri – Case
      • Imobiliare Inchirieri – Spatii comerciale
    • PRESTĂRI SERVICII
    • CONSTRUCȚII
    • AUTO
    • DIVERSE
  • UTILE
  • VIDEO
  • Azi în Timișoara
  • Cariere de Poveste
  • Agenda
  • Lugoj
Select Page


Tion
Ştiri din Timiș
Accidente, copaci căzuți, cabluri rupte și persoane fără adăpost ridicate de pe stradă, în timpul codului portocaliu din Timiș

Accidente, copaci căzuți, cabluri rupte și persoane fără adăpost ridicate de pe stradă, în timpul codului portocaliu din Timiș

la 15 December 2018 09:42 Reactualizat la: 15 December 2018 21:51

Accidente, copaci căzuți, cabluri rupte și persoane fără adăpost ridicate de pe stradă, în timpul codului portocaliu din Timiș

<p>foto: ISU Timis</p>
15 December 2018 09:42 Reactualizat la: 15 December 2018 21:51
Noapte încărcată pentru pompieri, polițiști și medicii de pe ambulanțe din județul Timiș. În timpul codului portocaliu, aceștia au avut numeroase intervenții la accidente, copaci căzuți, cabluri de curent rupte și pentru salvarea persoanelor fără adăpost care au rămas pe stradă.
Scris de Bogdan Marta - Noapte încărcată pentru pompieri, polițiști și medicii de pe ambulanțe din județul Timiș. În timpul codului portocaliu, aceștia au avut numeroase intervenții la accidente, copaci căzuți, cabluri de curent rupte și pentru salvarea persoanelor fără adăpost care au rămas pe stradă.

Trimite articolul

X

Potrivit reprezentanților ISU Timiș, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în timpul codului portocaliu, au fost înregistrate 7 accidente rutiere soldate cu victime. Mai exact, în intervalul 20 – 5, pompierii au intervenit la 5 accidente rutiere soldate cu două victime, iar în intervalul 5 – 8.30 la două accidente rutiere, soldate cu trei victime și un incendiu.

„În noaptea de 14/15.12.2018 ISU Timiș a efectuat un număr de 21 patrule pentru identificarea persoanelor fără adăpost. La această acțiune au participat 35 subofițeri și 21 de autospeciale. Pe timpul misiunii au fost identificate 5 persoane fără adăpost, 4 în Timișoara și una în Buziaș, 3 dintre acestea fiind transportate la CPU/UPU și două la spațiile de cazare. IPJ Timiș a efectuat o patrulă, fiind identificată o persoană, Poliția Locală Timișoara a efectuat 8 patrule, fiind identificată o persoană, acestea fiind transportate la spațiile de cazare. SAJ Timiș a efectuat 3 patrule, fiind identificate două persoane și transportate la UPU. În intervalul orar 20.00- 05.00 , ISU Timiș a fost solicitat să intervină la 5 accidente rutiere, soldate cu două victime. În data de 15.12.2018, la ora 06:00 a fost activată grupa operativă a ISU TIMIȘ și CJCCI. În intervalul orar 05:00-08:30 ISU TIMIȘ a intervenit la 8 situații de urgență: 3 intervenții copaci căzuți, 3 intervenții cabluri căzute, un accident rutier cu trei victime și un accident rutier urmat de incendiu”, au transmis reprezentanții ISU Timiș.

În acest moment, pe drumurile naționale și județene și pe autostradă se circulă în condiții de iarnă.

UPDATE. Peste 120 de pompieri pe străzi doar în Timișoara

Desfășurare de forțe în Timișoara și în județ. Peste 120 de pompieri și autospeciale interveneau sâmbătă la prânz doar în capitala Banatului, unde s-au produs cele mai multe situații de urgență. Alți 100 de pompieri asigurau permanența și erau pregătiți să intervină oricând.

ISU Timiș a intervenit pe codul portocaliu la 13 situații de urgență, dintre care două accidente rutiere cu șase victime și un mort. Pompierii au stins și două incendii, la un autoturism și la un container de depozite materiale. De asemenea, pompierii militari, au intervenit în patru situații pentru a degaja copacii căzuți și în cinci pentru a degaja cablurile căzute.

„Pentru gestionarea optimă a situațiilor de urgență, la sediul ISU Timiș a fost convocat Centrul Județean de Coordonare și Conducere a intervenției și Grupa Operativă ISU Timiș. În aceste momente, la nivelul municipiului Timișoara, unde s-au înregistrat cele mai multe situații de urgență, se acționează cu peste 120 de pompieri militari și autospeciale de intervenție. De asemenea, peste 100 de pompieri au fost alertați și asigură permanența, fiind pregătiți să intervină în orice situație”, ne-au declarat reprezentanții ISU Timiș.

Se circulă în continuare în condiții de iarnă pe drumurile din județul Timiș.

Doar în Timișoara intervin, „în funcție de necesitate”, opt utilaje cu material antiderapant, opt utilaje cu lamă, opt buldoexcavatoare, șase miniîncărcătoare și 15 autobasculante. S-au aruncat în total 150 de tone de material antiderapant.

STPT a dotat un tramvai cu lamă pentru deszăpezirea liniilor, iar mai mulți angajați ai societății intervin în stațiile mijloacelor de transport în comun.

În județ, DRDP Timișoara a acționat după cum urmează: SDN Timișoara – 49 autoutilaje care au aruncat 219,5 tone de material antiderapant, pe DN6, C.T., DN69, DN58B, DN57, DN59A, DN59C, DN59E, DN68A și DN59D și Secția Autostrăzi – 67 autoutilaje care au au răspândit 912 tone material antiderapant pe A1, A6, A11 și DN7G.

UPDATE 2. Viscolul a lăsat fără curent, parțial, șase localități din Timiș

Problemele cu vremea de vineri spre sâmbătă noaptea au afectat și alimentarea cu energie electrică a mai multor localități din județul Timiș.

Un număr de șase localități din Timiș aveau probleme cu alimentarea cu energie electrică sâmbătă la prânz, a anunțat E-Distribuție Banat. Din cauza condițiilor meteo deosebite, cod portocaliu și galben de ninsori, viscol în rafale de vânt puternic, spun reprezentanții furnizorului de electricitate, au fost afectate rețelele electrice din raza de activitate a societății.

Sâmbătă, de la ora 14.00, în județul Timiș erau nealimentate 4 linii electrice aeriene de medie tensiune parțial, fiind afectate 6 localități: Lugoj, Criciova, Deta, Giarmata, Giulvăz, Ghilad.

„Echipele vor continua să lucreze pentru restabilirea în cel mai scurt timp posibil a alimentării cu energie electrică a consumatorilor. Intervențiile sunt îngreunate de condițiile meteo severe și de circulația rutieră dificilă. Colaborăm cu autoritățile locale, cu care păstrăm un contact permanent, și care sprijină intervenția echipelor E-Distribuție”, au mai anunțat reprezentanții companiei.

(Marcel Hoster)

UPDATE 3. Un autoturism intrat în parapetele de beton și a blocat circulația pe A1, la Margina

Probleme la ieșirea de pe Autostrada A1, la Margina. Traficul spre Deva, la ieșirea pe drumul național, a fost temporar oprit din cauza unui accident.

Circulația rutieră de pe Autostrada A1, la nodul de ieșire de la Margina a fost blocată pentru o perioadă, după ce un autoturism a intrat în parapetele de beton aflat la ieșirea de pe lotul 2, spre Deva. Din fericire nu au fost victime, dar a fost avariat autoturismul respectiv. Reprezentanții DRDP Timișoara ne-au comunicat că autoturismul avariat a fost scos de pe carosabil și în acest moment circulația a fost reluată.

(Marcel Hoster)

UPDATE 4. Drum blocat în Timișoara

Strada Felix din Timișoara a fost blocată de un copac care s-a prăbușit de-a latul șoselei. Pompierii au fost chemați să intervină pentru a degaja arborele căzut. În scurt timp va fi deblocată circulația, anunță reprezentanții ISU Timiș.

Screenshot 2018-12-15 at 16.29.17

Foto: Info Trafic Jud. Timiș

UPDATE 5. Zece localități lăsate parțial fără curent, printre care și Timișoara, la ora 16

Patru echipe ale Enel încearcă să realimenteze cu energie electrică cele șapte linii electrice aeriene de medie tensiune afectate parțial de codul portocaliu. Era întrerupt curentul, la ora 16, parțial, în zece localități din Timiș: Timișoara, Dumbrăvița, Recaș, Lugoj, Tomești, Victor Vlad Delamarina, Criciova, Giulvăz, Ghilad și Bucovăț.

Reprezentanții Enel susțin că intervențiile sunt dificile din cauza ninsorii abundente și a viscolului, dar și din cauza circulației rutiere.

UPDATE 6. Comandament de Iarnă la Consiliul Județean Timiș. Dobra: Ne așteaptă o noapte grea pe toți

Președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, a convocat Comandamentul de Iarnă, la ora 18.

„La ora 18:00, la Consiliul Județean, am convocat Comandamentul de Iarnă, deoarece ne așteaptă o noapte grea pe toți, cu ninsori abundente”, a spus Călin Dobra.

Conform celor de la CJ Timiș, în ultimele 24 de ore, stratul de zăpadă depus la Timișoara măsoară 9 centimetri, la Lugoj 14 cm, în zona Banloc 22 de cm, iar în zona Sânnicolau Mare 18 cm.

Ninge în continuare pe toată rețeaua de drumuri județene din Timiș, iar circulația rutieră se desfășoară în condiții de iarnă. Drumarii acționează cu peste 50 de utilaje cu lamă și răspânditor.

Informații despre starea părții carosabile puteți afla la numărul de telefon 0731.540.965.

UPDATE 7. Haos în Timișoara: patru tramvaie au rămas blocate

Se circulă extrem de greu pe străzile din Timișoara. Șoferii spun că e dezastru pe străzi și că se circulă în condiții de cod portocaliu. De altfel, podul de la Fabrica de Zahăr a fost aproape blocat pe ambele sensuri. Conducătorii auto spun că au stat foarte mult în trafic, pentru că mașinile au înaintat cu dificultate din cauza carosabilului acoperit de zăpadă.

Mai mult, pe Bd. Liviu Rebreanu au fost blocate patru tramvaie. Primul nu a putut înainta, iar vatmanul încerca să curețe linia cu lopata. În spatele lui se afla tramvaiul care a fost dotat cu lamă, dar nu s-a putut deplasa de primul. Din această cauză au fost blocate patru tramvaie, în care se aflau călători.

Reprezentanții STPT susțin că au probleme foarte mari cu rețeaua și că ei știu de un tramvai blocat pe Drubeta, iar altul pe str. Emile Zola. Directorul STPT spune că o garnitură de pe linia 7 are pantograful dat peste cap.

„Sunt probleme și cu sistemul de comunicare, dar comunicăm. Eu știu că pe linia 7 este unul cu pantograful dat peste cap și sunt patru tramvaie în spatele lui”, ne-a declarat Nicu Bitea, directorul STPT.

Screenshot 2018-12-15 at 18.26.53

Foto: FB/Info Trafic jud. Timiș

UPDATE 8. Tramvaiele au revenit pe trasee

Cele patru tramvaie au fost deblocate în cele din urmă, iar conducerea STPT susține că linia de contact a cedat sub greutatea zăpezii.

„A fost problemă și la linia contact. Din cauza greutății zăpezii a fost afectat firul. Au trebuit să vină cei de la linia contact să remedieze problema și așa au putut pleca”, ne-a declarat Nicu Bitea.

Potrivit directorului STPT, 21 de tramvaie au fost scoase sâmbătă pe traseu, iar toate sunt cât de cât în grafic, dar cu întâlniri din cauza stării străzilor.

„Am avut 21 de tramvaie pe traseu, program de sâmbătă. Toate sunt în grafic, dar problema din cauza greutății de deplasare datorită vremii nefavorabile merg mai greu puțin, dar lipsă nu este deloc în traseu”, ne-a mai spus Nicu Bitea, directorul STPT.

UPDATE 9. Cititor Tion.ro: un copac a căzut cu tot cu stâlp pe o mașină, în centru

Un copac a cedat sub greutatea zăpezii cu tot cu stâlp pe un autoturism parcat lângă Muzeul Banatului, ne-a transmis un cititor Tion.ro. Potrivit cititorului nostru, s-a întâmplat chiar lângă sensul de pe bulevardul cu palmieri.

48405930_2014721555492258_8464100120470749184_n

Articole pe aceeași temă:

[related-post post_id=”2163925″]

[related-post post_id=”2163941″]

[related-post post_id=”2163958″]

Trimite articolul

X
Taguri:
accidente ,
accidente zapada ,
cod portocaliu ,
copaci casuti ,
isu timis ,
ninsoare ,
oameni fara adapost ,
zapada
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    Pace în Orientul Mijlociu, între Israel și Hamas
    2
    Visit Timiș reprezintă Banatul la târgul internațional de turism de la Rimini
    3
    Bombe din al Doilea Război Mondial descoperite în apropierea unei stații de autobuz
    4
    Sfaturi online care pot face rău. Ce trebuie să știe părinții despre alergii și astm
    5
    Focar de pestă porcină africană la Tomnatic
    6
    A început sezonul gripal. Medicii spun că vaccinarea este cea mai bună armă de apărare
    7
    Festivalul TAIFAS revine la Timișoara cu retrospectiva Radu Jude și premiere din cinematografia balcanică
    8
    Vărșăndan vs. Bolojan: Guvernul blochează cultura. Protest al Teatrului German din Timișoara împotriva OUG 52/2025
    9
    „Sub Vălul Siguranței”, instalație realizată de un artist macedonean alături de copii refugiați din Timișoara
    10
    Maria Corina Machado a câștigat Premiul Nobel pentru Pace, premiu râvnit de președintele american Trump

    Cele mai noi știri

    Sănătate

    Sfaturi online care pot face rău. Ce trebuie să știe părinții despre alergii și astm

    Cinema

    Filmul săptămânii: „Eternity”, care ridică întrebarea: prima dragoste sau viața alături de cel iubit până la bătrânețe?

    Ştiri din Timiș

    Atelier caritabil pentru sprijinirea Ioanei Piroska în lupta cu cancerul, la Timișoara

    Eveniment

    Accident cu două persoane rănite în localitatea Bethausen

    Sănătate

    Ecografia aparatului urinar, metoda rapidă și neinvazivă de depistare a afecțiunilor renale

    Ştiri din Timiș

    Weekend magic la Iulius Town: Moș Nicolae, Moș Crăciun, Elsa, Ana, Olaf și multe alte personaje vor fi prezente

    Ştiri din Timiș

    Înot gratuit la Timișoara pentru seniori și timișoreni activi

    Eveniment

    Trei tineri, prinși după ce au comis o tâlhărie într-un supermarket din Timișoara

    Ştiri din Timiș

    Parada Cățeilor invadează centrul orașului de Moș Nicolae

    Ştiri din Timiș

    Casa Mühle, cumpărată de UPT. Va deveni „hub educațional și cultural”
    • Servicii
      • Redactia
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Timiș Online

    ISSN 3008-2323

    ISSN-L 3008-2323

    Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

    Pentru detalii apasati aici