Flacara Olimpica a fost purtata, joi, cu o zi inaintea inceperii Jocurilor Olimpice de la Beijing, pe Marele Zid Chinezesc, in prezenta unei multimi importante, transmit agentiile internationale de presa.
Echipa de fotbal feminin a Statelor Unite a început surprinzător de prost turneul olimpic. Miercuri seară, reprezentativa americană a fost învinsă de selecţionata Norvegiei, scor 2-0, în primul meci din cadrul Grupei G.
Fanii britanici care îşi vor susţine favoriţii la Jocurile Olimpice de la Beijing au primit o veste proastă. Steagurile engleze, scoţiene şi galeze vor fi interzise pe perioada competiţiei.
Gazdele Jocurilor Olimpice îşi doresc să scape de orice fel de problemă pe durata competiţiei. În acest sens, s-au intensificat măsurile luate contra prostituţiei de către autorităţile chineze. Poliţia a închis a închis multe din localurile unde prostituatele îşi desfăşurau activitatea.
Francezul Sebastian Loeb a câştigat Raliul Finlandei pentru prima dată în carieră şi s-a apropiat la un punct de liderul Mikko Hirvonen, în clasamentul general al piloţilor.
Etapa cu numărul unsprezece din calendarul Formulei 1 a fost una a paradoxurilor. Pilotul plecat din pole-position a terminat doar pe cinci, cel care a condus autoritar cursa a fost nevoit să abandoneze cu doar două tururi înainte de finiş, iar câştigătorul a fost, în premieră în cariera sa, Heikki Kovalainen. 

Jucatoarea de tenis de camp Elena Jankovic a oferit clipe mai putin intalnite pe o suprafata de joc, aceasta schimbandu-se in timpul unei partide. 
| Video
A trişa, dar a nu fi prins, ba încă a şi câştiga vreun trofeu olimpic prin această metodă, va fi, şi la ediţia din acest an a Jocurilor Olimpice, cea din China, o „probă neoficială”, în care adesea competiţia va fi mai strânsă decât în cele 302 de evenimente oficiale.
Spaniolul Rafael Nadal a câştigat pentru prima oara turneul de Grand Slem de la Wimbledon, învingându-l pe elveţianul Roger Federer, câştigătorul ultimelor cinci ediţii ale turneului londonez.
Eveniment
Trei persoane, printre care și o fată de 14 ani, au ajuns la spital în urma unui accident rutier produs miercuri, 11 martie, pe DN 6, pe drumul care leagă Timișoara de Becicherecu Mic.
România
Parlamentul a aprobat, cu 272 de voturi, solicitarea președintelui Nicușor Dan privind dislocarea temporară în România a unor echipamente și forțe militare americane neofensive. AUR, SOS și POT nu au participat la vot, iar ședința a fost marcată de proteste ale opoziției. Autoritățile spun că echipamentele sunt defensive și au rolul de a crește securitatea României.
România
Procentul copiilor români sub 16 ani afectați de privațiuni materiale este mai mult decât dublu față de media Uniunii Europene. Potrivit datelor prezentate de organizația Salvați Copiii România, 31,8% dintre copiii din România se confruntă cu lipsuri materiale, comparativ cu media europeană de 13,6%.
Ştiri din Timiș
Casa Maghiară de pe bulevardul Revoluției din 1989 va găzduit în 21 martie prima ediție a Cupei de șah „Bastion”, un turneu destinat atât amatorilor, cât și jucătorilor experimentați.
Ştiri din Timiș
Tinerii care au părăsit sistemul de protecție specială și care își continuă studiile sau au un loc de muncă vor putea primi o indemnizație lunară până la vârsta de 26 de ani. Măsura este prevăzută într-un proiect de lege adoptat miercuri de Camera Deputaților.
Capitală Culturală
Cei interesați pot descoperi răspunsul sâmbătă, 21 martie, începând cu ora 11, la Casa Adam Müller Guttenbrunn. Un mic secret transmis de organizatorii de la Forumul German de Tineret: orașul are gusturi diverse, multiculturale și delicioase.
Ştiri din Timiș
Primele radare fixe compatibile cu sistemul e-SIGUR apar în Timișoara. Două dispozitive au fost montate pe Calea Aradului și la Pasajul Michelangelo și vor începe testele din 16 martie. Deși pot detecta viteza șoferilor, amenzile nu vor fi trimise încă, până la finalizarea procedurilor tehnice și a protocolului cu Poliția.
Eveniment
Procurorii DIICOT Timișoara au reținut un bărbat de 58 de ani, deja cercetat pentru viol asupra unui minor, suspectat că a realizat fotografii și videoclipuri sexuale cu aceeași victimă.