Pauza competițională înseamnă pentru baschetbaliștii de la SCM Timișoara și odihnă, dar și meciuri amicale. Trei partide de verificare vor disputa elevii lui Dragan Petricevic, iar două dintre ele vor fi în orașul de pe Bega, contra unei selecționate formată din jucători proveniți din SUA.
Performanță remarcabilă obținută de ultramaratonistul Tibi Ușeriu. Bistrițeanul a reușit să ducă la bun sfârșitul călătoria de aproape 500 de kilometri de la Cercul Polar și să ajungă la linia de finish a ultramaratonului Yukon Arctic Ultra, o cursă de alergare în condiții extreme, unul dintre cele mai dure concursuri de pe mapamond.
SCM Politehnica Timișoara va trebui să depună efoturi serioase dacă va dori să păstreze pe malurile Begăi trofeul Cupei României, câștigat anul trecut. Handbaliștii timișoreni vor întâlni în semifinalele competiției pe AHC Dobrogea Sud, câștigătoarea trofeului în 2018. Cu atât mai greu cu cât, cel mai probabil, meciul se va desfășura în portul de la malul Mării Negre.
ASU Politehnica Timișoara se întărește pentru returul Ligii a II-a, pe care-l poate aborda mult mai detașat de cât s-ar fi așteptat, ținând cont de situația din clasament. Printre alb-violeți a fost transferat un nume sonor, cu peste 150 de prezențe în Liga I – Alexandru Munteanu.
Conducerea SCM Timișoara reacționează după înfrângerea la limită pe care echipa de handbal a suferit-o ieri, pe teren propriu, cu ocupanta locului secund, Potaissa Turda. Timișorenii acuză arbitrajul care a influențat rezultatul final, unul stabilit la limită, în ultimele secunde ale întâlnirii, 24-25 pentru oaspeți.
A doua partidă din anul nou a culminat cu a doua înfrângere pentru SCM Politehnica Timișoara. În sala „Constantin Jude”, handbaliștii bănățeni s-au predat cu greu locului 2 din Liga Zimbrilor, Potaissa Turda. A fost, în cele din urmă, 24-25 pentru oaspeți, după ce la pauză alb-violeții se găseau în avantaj 12-11.

România

Nicușor Dan, bilanț de la New York: întâlniri cu investitori americani, antreprenori români și oficiali ONU
Președintele României, Nicușor Dan, a făcut miercuri, la New York, un bilanț al vizitei desfășurate în contextul celei de-a 81-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite. Șeful statului a vorbit despre intervențiile sale la ONU, întâlnirile cu oficiali și oameni de afaceri americani, promovarea României pentru investiții, dar și despre discuțiile purtate cu reprezentanții comunității românești din Statele Unite.

Ştiri din Timiș

Cum sprijină Camera de Comerț firmele din Timiș. Florica Chiriță, invitată în podcastul CCIR
Comunitatea de afaceri din Timiș a fost prezentată la nivel național în cadrul podcastului Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), „Se întâmplă acum cu Tudor Barbu”. Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș (CCIAT), Florica Chiriță, a participat la București la o ediție dedicată Timișoarei și relației dintre Camera de Comerț și antreprenorii din județ.

Ştiri din Timiș

FOTO. Șase terenuri de padel în centrul Timișoarei. Padel Center a inaugurat noua bază din Cartierul Vienez by Nord One
Padel Center Timișoara a inaugurat oficial, sâmbătă, 19 septembrie, noua bază sportivă din Cartierul Vienez by Nord One, pe strada Circumvalațiunii nr. 4, un spațiu dedicat exclusiv padelului, amplasat în centrul orașului. Cu șase terenuri autorizate de Federația Internațională de Padel, dintre care patru indoor și două outdoor, noua bază Padel Center Timișoara completează cea mai mare bază sportivă dedicată padelului din vestul României și a doua ca mărime din țară, în afara Bucureștiului.

România

Cristian Pomohaci, vizat într-un nou dosar de pornografie infantilă
Fostul preot și cântăreț Cristian Pomohaci este vizat într-un nou dosar penal, de această dată într-o anchetă privind pornografia infantilă. Procurorii DIICOT și polițiștii de la Combaterea Criminalității Organizate au făcut, miercuri, 23 septembrie, trei percheziții domiciliare în București, Cluj-Napoca și în localitatea Șaru Dornei, județul Suceava.

Capitală Culturală

„Palatul coșmarurilor. Exorcism” la Casa Artelor din Timișoara
Casa Artelor din Timișoara va găzdui primele reprezentații ale unui spectacol care „invită publicul într-un univers în care granița dintre trecut și prezent se estompează, iar teme precum puterea, memoria și natura umană își dezvăluie, dincolo de timp și epocă, actualitatea surprinzătoare”.

România

Grindeanu, mesaj tranșant pentru Mureșan: „PSD nu va vota. Pierdem timpul”
Sorin Grindeanu spune că PSD nu va vota Cabinetul Mureșan și îi cere premierului desemnat să-și depună mandatul, acuzându-l că „pierde timpul” și nu prezintă un program de guvernare.

Eveniment

Motociclist dus la spital după un accident în zona Buziașului din Timișoara
Un motociclist de 42 de ani a ajuns la spital, miercuri după-amiază, după ce a fost implicat într-un accident pe strada Ștefan cel Mare din Timișoara. Motocicleta sa a fost lovită de un autoturism al cărui șofer vira la stânga, potrivit polițiștilor. 4

Turism

Dulceață pe pâine în livada din Otelec. „Picnic în pustă” revine cu gusturi de toamnă și produse tradiționale
O zi de toamnă în mijlocul naturii, cu dulceață de prune, produse pregătite în gospodăriile din Banat, muzică pe vinil și foc de tabără. „Picnic în pustă” revine la Otelec, duminică, 27 septembrie, pentru cea de-a patra ediție, într-un eveniment dedicat gastronomiei, tradițiilor și vieții rurale din sud-vestul județului Timiș.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici